Monitorul Oficial·Partea II·4 octombrie 2005
other · respins
Marcu Tudor
Dezbaterea proiectului Legii privind acceptarea Codului pentru
Discurs
...∫i Grupul P.R.M.-ului, am ref„cut pu˛in ideea pe care am mai exprimat-o o dat„, ∫i anume, aceea c„ comisia, pentru care, Ónc„ o dat„ spun, am tot respectul ∫i aceasta este o vorb„ nedisimulat„, direct„ ∫i f„r„ putin˛„ de t„gad„, indiferent de culoarea politic„, oamenii „∫tia au muncit mult ∫i au f„cut o treab„ bun„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 133/4.X.2005 Din nefericire, noi nu le d„m posibilitatea s„ duc„ aceast„ treab„ la bun sf‚r∫it, lucru care ar fi perfect valabil pentru toat„ lumea: Ón primul r‚nd, pentru Domniile lor, c„ ar r„m‚ne Ón istorie ca unii dintre cei care au f„cut unul dintre cele mai bine reprezentate ∫i argumentate rapoarte din c‚te au fost date Ón ultimul timp Ón Parlamentul ∫i, Ón al doilea r‚nd, pentru noi, c„ avem mai mult„ posibilitate s„ analiz„m ceea ce am solicitat, Ón cuno∫tin˛„ de cauz„ mai mult„, astfel Ónc‚t s„ putem hot„rÓ mai bine, spre binele nostru, al parlamentarilor, pentru c„ binele nostru este ∫i binele poporului.
Acum, de ce am f„cut aceast„ alega˛ie? Acest regulament, de fapt, ne folose∫te numai nou„, dar dac„ noi suntem de acord cu noi Ón∫ine c„ este un regulament bun, Ón virtutea c„ruia sau Ón baza c„ruia noi putem s„ ne desf„∫ur„m activitatea Ón bune condi˛iuni, s„ nu mai avem sincope legislative, ba, mai mult dec‚t at‚t, s„ facem legi bune ∫i aplicabile corect, astfel Ónc‚t s„ nu se mai certe procurorul cu avocatul Ón fa˛a judec„torului, to˛i trei av‚nd dreptatea lor, deci, dac„ acest lucru se va Ónt‚mpla, e un deziderat pe care ∫i-l dore∫te orice om normal Ón ˛ara asta, Óntr-adev„r, acest regulament va putea fi benefic pentru un popor Óntreg. Deci n-am f„cut, a∫a, chiar o glum„ excesiv„, cu toate c„ se poate interpreta.
Œn final, am c„zut de acord c„ nu este chiar ce am dorit noi la acest regulament, Ón principal, datorit„ faptului c„ nu este argumentat cu exemplific„rile cerute de noi din Parlamentul European (iat„, avem acum 35 de membri acolo, puteam s„ ob˛inem rapid chiar prin Domniile lor astfel de informa˛ii), nu este suficient de bine argumentat cu exemple care ˛in de regulamentele altor Camere similare din ˛„rile Uniunii Europene ∫i nu numai, iar ceea ce domnul Cristian R„dulescu a invocat, faptul c„ noi putem s„ intr„m pe Internet ∫i s„ ne c„p„t„m informa˛iile care cum vrea, Ól informez pe domnul Cristian R„dulescu de faptul c„, Óntre noi fie vorba, cea mai mare parte a celor prezen˛i aici nu prea au u∫urin˛„ Ón a naviga pe Internet. Una. A doua, faptul c„ este altceva c‚nd eu, cel care judec aici 600 de legi pe an, a∫a cum am v„zut o statistic„ ∫i alte c‚teva mii, nu ∫tiu c‚te, care au fost respinse, eu nu pot s„ umblu la Internet la fiecare, s„-mi fac vraful de documente.
De aceea, fiecare comisie are datoria s„-∫i fac„ pentru ea Óns„∫i Ónt‚i ∫i pentru noi benefic, ulterior, documenta˛ia necesar„. Tocmai acest lucru l-am cerut ∫i dac„ n-au izbutit Ónc„ s„ ne ofere o asemenea documenta˛ie, eu socotesc c„ nu e Ónc„ timpul pierdut, pentru c„ ∫tiu c„ o au. Œntre noi fie vorba, chiar eu am o astfel de argumenta˛ie, Ón privin˛a unor ˛„ri, dar referitoare numai la un singur articol.