Monitorul Oficial·Partea II·13 decembrie 2005
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Vasile Cosmin Nicula
Discurs
îŒntoarcerea fiului risipitor“ Stima˛i colegi,
Biblia ne d„ o pild„ c‚nd ne poveste∫te despre revenirea printre ai s„i a fiului bog„ta∫ului care, s„tul de traiul Ómbel∫ugat, de pl„ceri, de patimi ∫i de risipirea Óntregii averi, revine acas„ sp„∫it ∫i mai Ón˛elept.
Legenda biblic„ este reluat„ ceva mai t‚rziu Óntr-o alt„ manier„ de Goethe Ón celebra sa oper„ îFaust“, la care a lucrat peste 40 de ani, pentru a impune umanit„˛ii un model de comportament. Eroul lui Goethe, Ón baza unui contract cu diavolul (vede˛i, deci, c„ anteriorul contract cu Rom‚nia nu a fost deloc original), Ó∫i irose∫te via˛a Ón pl„ceri trec„toare, pentru ca la b„tr‚ne˛e s„ descopere c„ munca, at‚t de hulit„, at‚t atunci, c‚t ∫i ast„zi, r„m‚ne singura ra˛iune de a exista, precum ∫i izvorul tuturor Ómplinirilor materiale ∫i morale ale omului.
S-ar putea ca acest comportament s„-l fi dat ∫i germanicul nostru Fiu Œncoronat, r„mas, Ón Ómprejur„ri istorice potrivnice, f„r„ tron ∫i f„r„ ˛ar„. Ca s„ nu se plictiseasc„ Ón pribegia de jum„tate de veac, ∫i-a c„rat cu el ∫i juc„riile cele mai Óndr„gite, care abia au Ónc„put Óntr-o garnitur„ special„ de tren, p„zit„ cu str„∫nicie de aceea∫i armat„ glorioas„ pe care el o abandonase pe c‚mpurile de lupt„ ale r„s„ritului ∫i apusului. Printre ele se aflau ∫i valoroasele tablouri din patrimoniul na˛ional ale unor pictori nemuritori.
Ce-i po˛i spune Óns„ unui t‚n„r necopt, obi∫nuit cu traiul pe picior mare?! Garnitura de tren s-a dus, Ónc„rcat„ cu daruri rege∫ti, ∫i nu s-a mai Óntors niciodat„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 197/13.XII.2005 Œn schimb, t‚n„rul nostru, ajuns la v‚rsta germanicului Faust, Ónso˛it de garnitura sa de Bourboni (n-am g„sit femininul de la acest cuv‚nt, probabil bourboane...), a revenit acas„ pentru a vedea ce se mai poate agonisi. A avut puternici sus˛in„tori matusalemici din r‚ndul cori∫tilor de la gr„dini˛„, c„rora le pl„cea s„ se joace Ón praf. Ba, a mai achizi˛ionat ∫i ceva Dude...
Dup„ ce primele guverne l-au h„ituit ca pe un animal la v‚n„torile lui f riac, la protestele zgomotoase ale lui Dinu P„turic„ ∫i ale celorlal˛i sus˛in„tori, s-a hot„r‚t, clar, c„ a fost nedrept„˛it. A∫a c„ Pre∫edin˛ia, Parlamentul, Guvernul ∫i celelalte institu˛ii ale statului au fost nevoite s„ se declare Ónvinse, pornind o adev„rat„ Óntrecere... socialist„, Ón a-i face pomeni peste pomeni peste pomeni, ca la un adev„rat parastas. Au lipsit doar lum‚n„rile ∫i coliva, dar momentul nu este Ónc„ pierdut, c„ci urmeaz„ noi episoade, care vor anima din nou spiritele republicane sau regaliste Ón egal„ m„sur„.
Poate c„ Sf‚nta Biseric„ Ó∫i va lua Ón serios rolul ei de a marca evenimentul Óntoarcerii fiului risipitor Ón ieslea regal„ de la Pele∫, Ón care sunt pe cale s„ se nasc„ speran˛ele ∫i n„dejdile rom‚nilor, s„tui de aceast„ prelungit„ tranzi˛ie.
Dac„ vom tr„i, vom vedea! Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .