Domnule prim-ministru absent (probabil că este în campanie electorală pentru președinția partidului),
Aș vrea să încep cu un scurt prolog. Este prima moțiune de cenzură care a fost redactată împreună cu sindicatele, cu patronatele, cu reprezentanții mediului de afaceri, iar textul rezultat punctează motivele pentru care 70% dintre români consideră că România merge într-o direcție greșită.
Moțiune de cenzură – „România eșuată. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîțu.”
Motto: „Prin fumul de țigări, ca-n nouri,/Gândeam la lumi ce nu există...”, George Bacovia.
Guvernarea PNL–USR–UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare.*România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive, luate la dobânzi astronomice.* Prețurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esențiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depășit 6 lei. Numai „lucruri fantastice”!
Datoria publică bate record după record, iar de ținta de deficit de 3% nu își mai amintește nimeni. Cu toate acestea, alocațiile, salariile și pensiile sunt înghețate și antreprenorii se plâng că statul nu le plătește lucrările efectuate.*Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat. Și atunci, *întrebarea aflată pe buzele tuturor românilor este: ce ați făcut cu banii, domnule Cîțu?!12
Ați scumpit viața oamenilor ca să puteți trăi voi pe picior mare!12
Ați bătut un record „fantastic”! Asta ați făcut!
Domnule Cîțu, sunteți în fruntea celei mai proaste guvernări economice din ultimii 30 de ani. În timp ce camarila politică și firmele de partid au profituri grase12, majoritatea românilor își văd redusă, în fiecare secundă, puterea de cumpărare*, deși dumneavoastră, din biroul de la Victoria, total rupt de realitate, scrieți pe Facebook altceva...
În realitate, efectele guvernării PNL–USR PLUS–UDMR sunt crunte: creșterea prețurilor la alimentele de bază, medicamente și utilități este de peste 10%, în timp ce salariile și pensiile au înghețat. Aceasta înseamnă scăderea cu 10% a puterii de cumpărare pentru 90% dintre salariați și pensionari.
Mai mult, BNR anunță o dublare a inflației în 2021. Este efectul creșterii dramatice a costului vieții: plus 7% la pâine, plus 22% la fasole, 13% la ulei, plus 8% la brânză, plus 29% la combustibil, plus 20% la energie, plus 25% la gaze și plus 7,5% la apă. Iar de la 1 iulie vin noi scumpiri. La fel de „fantastice”! Și, din păcate, toate aceste creșteri au fost resimțite din plin de toți românii.
Singura grijă a Guvernului Cîțu a fost să amâne – până în 2023 – adoptarea măsurilor de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, tocmai acei români care o duc cel mai greu și pentru care dublarea facturilor la utilități face diferența dintre a avea ce pune pe masă sau nu.
Pentru prima dată după Revoluție, hoția a fost oficializată prin lege!*
Peste toate acestea însă, peste noapte, în bugetul țării a apărut o anexă în care banii publici au fost direcționați exclusiv administrațiilor locale conduse de partidele puterii. Asta v-a fost prioritatea, nu soluții pentru creșterea încasărilor la buget. Niciun deranj pentru evazioniști și speculanți, nicio măsură de reducere a risipei banului public. Zero eforturi de profesionalizare a administrației. Dimpotrivă, în posturi-cheie din economie au fost numiți „oameni cu școala vieții” – analfabeți la Apele Române, ciocli la spitale, cosmeticiene la Romatsa, șomeri –, a căror singură idee erau „afacerile” dubioase și achizițiile publice la suprapreț. Asta ați făcut! Pe banii românilor, în timp ce lor le-ați înghețat veniturile!
Încă un motiv pentru ca acest guvern să plece!
Ați distrus firmele românești și ați transformat țara în amanet!
Așa cum precedenta guvernare PNL nu a avut capacitatea de a gestiona criza provocată de COVID-19, guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR nu are competența de a aduce revenirea economică care să se găsească – în mod
real! – în nivelul de trai al românilor. Creșterile sunt din pix, în timp ce împrumuturile înrobitoare sunt groaznic de reale.
De luni de zile asistăm la o guvernare pe datorie, care ne împovărează – pe toți românii! – pentru următorii 30 de ani cu împrumuturi de 1.000 euro pe secundă. Nimeni nu știe ce ați făcut cu cele peste 34 miliarde euro cu care a fost îndatorată România în ultimele 18 luni. Suntem în iunie și Guvernul nu a publicat încă datele privind datoria guvernamentală la sfârșit de aprilie, ca să vadă toți românii că deja s-a depășit pragul de 50% din PIB. Un nou record istoric „fantastic”, domnule Cîțu!
Asta în condițiile în care, pe timpul guvernării PSD, România avea a patra cea mai mică datorie guvernamentală netă din UE, de 34,6% în PIB, în condițiile în care guvernarea PSD a lăsat și o rezervă financiară în trezorerie de 5,2 miliarde de euro. Cu toate acestea, în guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR viitorul economic și social al României a fost amanetat!
E adevărat, modelul PNL–USR–UDMR ajută economic și alte state, nu România! 1.500 de euro pe minut se adaugă la deficitul comercial al țării. Asta înseamnă importuri mai mari decât exporturile în fiecare zi a guvernării Cîțu. Astfel, românii subvenționează producția și locurile de muncă din alte state, de unde importăm masiv.
Din nou, zero soluții din partea Guvernului PNL–USR PLUS–UDMR pentru a diminua acest dezechilibru grav care ne îngroapă economia.
În același timp, marile măsuri pentru salvarea economiei românești din criza profundă adusă de guvernarea ignorantă și incompetentă a dreptei au lipsit și lipsesc total. Doar promisiuni electorale, care s-au topit a doua zi după alegeri. Din cele 57 de măsuri pentru IMM-uri scrise în programul de guvernare, 55 au fost anulate!
Miliardul de euro fluturat IMM-urilor în campania electorală s-a transformat în cea mai sinistră minciună. Doar o treime din firme au primit banii pentru capital de lucru. Iar măsura 3 – Capital pentru investiții, este anulată cu totul. 28.000 de antreprenori au fost transformați în infractori de către inconștientul ministru-hacker Năsui. Acesta a intrat, împreună cu acoliții lui, pe platforma de înregistrare a programului și, pentru a scăpa de rigorile legii, a făcut denunț la DNA. Asta în loc de singura soluție rezonabilă – demisia și, eventual, autodenunțul, pentru că, nu-i așa?, ministrul este un susținător înfocat al „Fără penali în funcții publice!”.
Pierderile generate de anularea măsurii 3 sunt de 10.000 de locuri de muncă și 300 de milioane de euro doar din taxe pe salarii în următorii 5 ani. Între timp, antreprenorii
care au menținut angajații și au plătit taxele în speranța ajutorului de la stat primesc somații de plată de la ANAF.
Distrugătorii economiei – Năsui, Ghinea și Cîțu – nu s-au oprit aici. Au anulat și Programul de promovare a exporturilor, și Programul de internaționalizare a companiilor românești. Dezechilibrul balanței comerciale nu este o problemă pentru ei. Doar în închipuirea lor, în special a premierului, economia duduie. Producția farmaceutică s-a redus cu 15% în primul trimestru, iar cea de îmbrăcăminte cu 17%. România are cel mai mic procent din PIB alocat pentru stimularea economiei dintre țările UE (2,3%). Ați adus țara pe ultimele locuri în clasamentul FMI, mai jos decât Kenya, Tunisia și Ghana. Vești bune?! „Fantastice”, domnule Cîțu!
Și pentru veștile acestea „fantastice” trebuie să plecați! Acestea sunt rezultatele economice concrete! Nu trâmbițata creștere economică din pix! Prin austeritate, ați distrus capitalul românesc. Din lipsă de cerere, tot mai multe afaceri românești mici se închid. Radierile de societăți au fost, în primele 4 luni din acest an, cu 44% peste cele din aceeași perioadă a anului 2020. Ați generat, printr-o politică aberantă, cercul vicios al austerității: scăderea puterii de cumpărare înseamnă cerere redusă și diminuarea în consecință a capacității de producție. Iar asta înseamnă șomaj și totul generează scăderea și mai severă a puterii de cumpărare. Este o lecție de manual despre cum să bagi o țară în criză economică, predată de marele finanțist postliberal și preapocaliptic Cîțu!
HoReCa așteaptă și astăzi ajutoarele mult promise. Voucherele de vacanță au fost anulate pentru 2021, să se descurce hotelierii pe cont propriu. Plata celor 20%, diferența dintre cifra de afaceri din 2019 și cea din 2020, devine o glumă demnă de Radio Erevan: da, ajutorul de stat va fi achitat, dar cu două precizări, nu 20%, ci 8%, și nu acum, ci peste câteva luni, dacă aveți norocul să supraviețuiți până atunci.
Suntem martorii unei guvernări cu zero credibilitate internă și externă. România se împrumută la dobânzi de 10 ori mai mari decât media UE. Atenție, de 21 de ori mai scump decât Bulgaria, de trei ori mai scump decât Grecia – țară trecută prin faliment – și de două ori mai scump decât Polonia.
Și nu doar prin împrumuturile imense, ci și prin scăderea exporturilor și prin anularea Programului de internaționalizare a companiilor românești, practic, vindeți România la bucată. În timp ce Germania, Franța, Italia, Spania, Cehia, Ungaria, Polonia, chiar și Bulgaria își consolidează sistemul companiilor strategice deținute de stat, guvernarea Cîțu face
fix pe dos. Deși v-ați bătut cu pumnii în piept, deh, „vine dreapta la putere!”, niciun moment nu v-ați propus să consolidați capitalul românesc – mic sau mare, de stat sau privat. Doar ați dat un brânci în prăpastie capitalului privat și ați urzit planuri de vânzare a ceea ce a rămas profitabil în domeniile de importanță strategică în România – energie, comunicații, transporturi și bancar. Dacă nu vă blocam planurile noi, cei de la PSD, prin Legea de interzicere a vânzării companiilor de stat profitabile, până acum statul român nu mai avea nimic!
Vreți un popor sărac, de salariați plătiți cu 2 lei pe zi!
În ultimul an, guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR a readus în starea de sărăcie extremă 120.000 de români. Asta după ce guvernarea PSD redusese cu 1,9 milioane de persoane numărul acestor români necăjiți. Astăzi, fiecare român este mai dator cu 1.700 de euro (peste 8.000 de lei). Mai mult, Guvernul pregătește un nou împrumut de 15 miliarde euro, prin PNRR. Fiecare român va mai datora în plus peste 2.500 de euro, după ce Guvernul va lua și acest credit.
Iar prețul acestui nou împrumut este chiar sărăcirea românilor! Ceea ce nu vreți să știe țara este că acest credit anulează venituri de peste 14 miliarde euro. Vorbim despre confiscarea a peste 9,5 miliarde euro din veniturile suplimentare pe care pensionarii le-ar fi primit până în 2024, dacă Legea nr. 127/2019 ar fi fost aplicată, apoi de confiscarea a aproape 3 miliarde de euro din veniturile suplimentare pe care le-ar fi primit copiii până în anul 2024, dacă Legea privind dublarea alocațiilor ar fi fost aplicată, plus confiscarea a peste 1,5 miliarde euro din veniturile medicilor și profesorilor, care au așteptat aplicarea Legii nr. 153/2017 a salarizării unitare în sectorul public. Și care încă mai așteaptă.
Ce va genera această confiscare? Sărăcie și datorie, români alungați din țară, pentru că aici nu mai au decât perspectiva austerității. În anul 2020, peste 100.000 de români au plecat, izgoniți de guvernarea pe datorie și de teama de a li se confisca viitorul. Femeile se tem să mai nască copii într-o țară nesigură. În 2020 s-au născut cei mai puțini copii din 1930 încoace. Un alt record istoric negativ „fantastic”, domnule Cîțu!
Falimentul economiei românești în epoca guvernării PNL–USR PLUS–UDMR a condus la explozia dramatică a numărului de șomeri. Datele oficiale arată că România are azi 464.000 de șomeri – plus 113.000 față de sfârșitul guvernării PSD.
Guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR a readus austeritatea, pentru a ține românii blocați în cercul vicios al salariilor mici. S-a revenit la munca pe 2 lei, așa cum le indica românilor numărul 2 în ierarhia puterii de azi. Guvernul austerității a lovit în primul rând în cei mai năpăstuiți dintre români. Salariul minim brut a fost mărit în batjocură, cu nici 70 de lei, ceea ce înseamnă 2 lei net în plus pentru munca pe o zi. O creștere „fantastică”, nu-i așa?!
O treime din contractele de muncă din România sunt pe salariu minim, domnule Cîțu. V-ați bătut joc de milioane de oameni, aruncându-le „fantastica” mărire de 2 lei pe zi!
Nu ați vrut să se schimbe nimic nici în viitor. Doar așa se explică amânarea adoptării mecanismului de stabilire a salariului minim pentru 2023. Mai mult, ați cerut și europarlamentarilor români să respingă inițiativa europeană pentru un salariu minim decent la nivelul Uniunii.
Și pentru asta trebuie să plecați!
Vreți să reformați pensiile prin eliminarea fizică a viitorilor pensionari!
Doar atât nu ați scris în proiectul de lege adoptat de Guvern: că decizia de pensionare se va elibera doar în baza certificatului de deces! Nu v-a fost de ajuns înghețarea veniturilor: salarii, pensii, alocații! Folosind-o pe post de oracol al groazei pe Raluca Turcan, le dați acum lovitura de grație românilor, prin creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani. La cât a scăzut speranța de viață de când guvernați, o să transformați pensia direct în ajutor de înmormântare. Iar prin interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat veți lovi în mod neghiob tot în domenii ca sănătatea și educația, unde criza de personal era rezolvată inclusiv prin angajarea unor profesioniști aflați la pensie.
Culmea prostiei! Să îngheți veniturile oamenilor, dar să vrei să le iei mai mulți bani prin contribuții sociale, promițându-le pensii mai mari în 2035! Cât de inconștient să fii ca să gândești așa? Ministrul Turcan însă le dovedește românilor în fiecare zi că nu există limite...
Așa-zisa „reformă” a pensiilor nu rezolvă de fapt niciuna din marile probleme ale sistemului de pensii românesc. Dimpotrivă, le agravează! V-ați dus singuri la Bruxelles cu măsurile de austeritate, pentru că altceva nu știți să faceți. Faceți aceleași greșeli ca în 2010, dar sperați să obțineți alte rezultate. Cum?!
Ați înghețat și pensia minimă la 800 de lei, anulând majorarea din 2021. Și, atenție!, pensia minimă o primesc și oameni care au contribuit între 15 și 35 de ani la fondul de pensii, nu asistații social, așa cum, în mod ticălos, propagă PNL-ul în spațiul public. Ați anulat integral creșterile de
venituri și creșterea puterii de cumpărare realizate în timpul guvernării PSD. Românii au acum, alături de bulgari, cele mai mici venituri din Uniunea Europeană. Așa arată austeritatea, care va mări sărăcia și inegalitățile sociale.
Trebuie să plecați, domnule Cîțu, înainte de a distruge de tot această țară!
Ați transformat PNRR din redresare în sărăcie programată!
V-ați bătut joc de șansa României de a-și reveni după criza sanitară și cea economică. În mod criminal, pentru scopurile voastre meschine de a vă asigura pe viață după acest mandat, ați deturnat și marea șansă a banilor europeni.
Ați prezentat un vis numit pompos: Planul național de redresare și reziliență. Un plan care trebuia să fie pentru România și pentru toți românii a fost confiscat pentru interese economice ale grupurilor voastre clientelare, cu alocări impresionante pentru firme de casă sau pentru administrațiile conduse de reprezentanții PNL–USR PLUS–UDMR. România va plăti mai mulți bani la bugetul UE și va rambursa peste 15 miliarde de euro pentru ca banii din PNRR să ajungă în buzunarele clientelei voastre politice. Nu-i prea mult deja? Până și Comisia Europeană v-a scris, negru pe alb, asta! Sunt „fantastice” și observațiile Comisiei, nu-i așa, domnule Cîțu?
Adevărul este că ați propus un plan – ținut, de altfel, secret de voi, apostolii transparenței –, un plan în care banii se duc, discriminatoriu și inechitabil, preponderent spre județe bogate, generând o polarizare economică excesivă. Sacrificați peste 60% din teritoriul național, deși toți vor contribui la returnarea lor: și moldovenii, și oltenii, și muntenii. În loc să echilibreze regiunile, așa cum a cerut, de altfel, și Comisia Europeană, guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR produce un dezechilibru social și economic și mai grav. Pentru 60% din România – sărăcirea masivă!
De altfel, sărăcirea românilor și scăderea nivelului lor de trai – împachetate „fantastic” sub forma așa-ziselor „reforme” – sunt singurele certitudini din planul pe care „Guvernul fantastic” l-a trimis la Bruxelles.
Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creșterea nivelului de trai, educația, sănătatea, infrastructura, agricultura și firmele românești mai pot aștepta. Deocamdată, atât candidatul Cîțu, cât și candidatul Barna au de câștigat niște alegeri interne în PNL și USR PLUS. Mai miră pe cineva că singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ului în vițelul de aur al baronetului și clientelei lor de partid?! Mai miră pe cineva că, pentru a-și salva pielea, cei doi nu au decât deviza „După noi, potopul!”?!
Ați centralizat controlul asupra companiilor cu capital de stat pentru a servi mai bine intereselor propriei clientele politice, chiar dacă mimați descentralizarea sau transparența. În loc să întăriți, să capitalizați companiile de stat, vreți să tocați 30 milioane de euro pentru servicii de consultanță. Culmea, tocmai pentru a distruge și ultima șansă a acestor companii de stat!
Reacția Comisei Europene față de PNRR v-a încurcat însă planurile, de aceea ați sărit toți, în haită, să manipulați. Toate planurile trimise de statele membre vor fi aprobate, într-un final, de Comisia Europeană. Problema majoră este că ministrul fondurilor europene, Ghinea, a trimis la Bruxelles – fără a-l citi, bineînțeles – un plan foarte prost și de aceea România riscă să fie ultima țară din UE cu un PNRR aprobat de Comisie. În loc de sfârșitul lui iulie, chiar ministrul Ghinea a recunoscut că aprobarea ar putea veni abia la sfârșitul lunii septembrie. Consecințele incompetenței crase? Anul acesta va fi ratat pentru România! În timp ce alte țări vor primi deja miliardele din prefinanțare, Guvernul PNL–USR PLUS–UDMR va mai sta încă să corecteze planul după observațiile primite de la Comisie.
Plecați acasă, domnule Cîțu! Și luați-vă și tot guvernul de incompetenți!
Ați călcat în picioare toate principiile europene privind dialogul social și ați înlocuit partenerii sociali tradiționali cu ONG-urile de casă!
Actualul guvern a fost surd și orb nu doar în privința solicitărilor organizațiilor sindicale, ci față de toate recomandările instituțiilor europene pentru îmbunătățirea dialogului social și a negocierilor colective. Mai mult, v-ați folosit de PNRR ca să înlocuiți partenerii sociali definiți conform legii cu ONG-urile voastre. Guvernul de dreapta consideră, în PNRR, că dialogul cu ONG-urile este dialog social.
Nu a surprins pe nimeni că ați eliminat sindicatele din procesul de consultare. Urâți sindicatele, pentru că vă atrag atenția asupra respectării legilor. Ați avut atacuri continue, domnule Cîțu, la adresa organizațiilor sindicale, nedemne de un premier care dorește să aibă anvergură europeană. Vă pasă de principiile europene doar când servesc propriilor obiective.
Și, pentru asta, trebuie să plecați!
Ați condamnat sănătatea publică la o continuă terapie intensivă!
Ați abordat problemele sistemului de sănătate din România cu priceperea unui actor ambulant! Miniștrii sănătății din guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR au discutat
despre ceea ce nu cunosc și au acționat în consecință, punând în pericol viețile cetățenilor, prin lipsa de viziune, de asumare și de reacție în fața pericolului generat de pandemia COVID-19. Niciun moment, pregătirea sistemului sanitar, asigurarea cetățenilor că ridicarea restricțiilor nu va conduce, din nou, la instaurarea la peste două luni... nu s-a aflat pe agenda actualului guvern. Dovada supremă este testarea: folosită la scară largă în restul lumii, în România rămâne extrem de redusă.
Dar ce așteptări să aibă cineva de la un premier care, pe vremea când era ministru de finanțe, a semnat ca Unifarm-ul să facă praf 1 miliard de euro pe materiale cumpărate la suprapreț, fără licitație? Credea cineva că acest premier va urmări ca materialele sanitare achiziționate prin pixul său să și ajungă la populație? Să nu putrezească prin depozite? Asta însemna responsabilitate față de cetățenii care aveau nevoie de aceste materiale sanitare, dar responsabilitatea premierului Cîțu s-a blocat în „lucrurile fantastice”... Supraaglomerarea spitalelor cu pacienți COVID-19, blocarea secțiilor de ATI, împiedicarea accesului pacienților cu alte patologii la serviciile medicale de care aveau nevoie – acestea erau problemele reale de care guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR trebuia să se ocupe. Dar incapacitatea direcțiilor de sănătate publică de a controla pandemia a continuat și în mandatul actualului guvern. La fel, politizarea DSP-urilor. De data aceasta, cu acceptul lui Cîțu, nu al lui Orban.
În schimb, românii au fost nevoiți să asiste la un trist concurs de planuri mărețe, „fantastice”, în privința controlului pandemiei prin vaccinare. Premierul Florin Cîțu a promis că la 1 iunie România va avea 5 milioane de persoane vaccinate, iar la 1 august – 10 milioane. Președintele Iohannis a mai tăiat din „fantastic” și a anunțat doar 7 milioane de vaccinați la 1 august.
Realitatea însă i-a contrazis pe amândoi. În lipsa unei campanii de informare adaptate diferitelor categorii de populație din mediul urban și din mediul rural, țintele au fost (1 iulie) și vor fi (la 1 august) ratate cu brio. Cu un adevărat guvern „de dreapta”, discriminarea persoanelor nevaccinate a devenit principala „armă” la dispoziția Guvernului pentru convingerea populației să se vaccineze. Cum însă, mai ales în zona rurală, accesul la vaccinare este limitat, segregarea e inacceptabilă și produce deja efecte contrare: tot mai mulți cetățeni refuză să se vaccineze, nu doar ca urmare a lipsei de informare, ci mai ales a presiunilor la care sunt supuși.
Sarabanda declarațiilor triumfaliste ale premierului Cîțu legate de campania de vaccinare nu poate ascunde
realitatea – un eșec. Încă unul, alături de cel economic! Doar 25% din populație a fost vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin, față de cel puțin 50% în majoritatea țărilor UE. După declarațiile „fantastice” de acum două luni ale premierului despre performanța programului de vaccinare, România a ajuns pe locul 25 din cele 27 de state membre ale Uniunii la numărul de doze administrate la suta de locuitori.
Ați făcut tot posibilul pentru a duce în derizoriu această campanie! Și vă mirați că astăzi sunteți la o distanță de 36 de milioane de mici de ținta de 10 milioane de români vaccinați?!
Teatrul Național din București v-a onorat, involuntar, dar glorios, domnule Cîțu! V-ați integrat total, chiar și din sală, la „Dineu(l) cu proști”, metafora perfectă pentru a ilustra campania dezastruoasă de promovare a vaccinării.
În loc de o comunicare sinceră și onestă privind beneficiile și riscurile inerente ale noilor vaccinuri, ați pus accentul pe discriminări, pe amenințări, pe sancțiuni și pe restricții. Ca în toată pandemia!
În loc să le arătați românilor că vaccinul este un beneficiu pentru sănătate, l-ați promovat ca pe „o doză de libertate”. Ați divizat societatea, împărțind românii în „buni” și „răi”. I-ați învrăjbit pe români unii împotriva altora, insinuând că cei vaccinați nu se pot întoarce la normalitate din cauza celorlalți, nevaccinați încă. Dar nu ați făcut nimic pentru ca toți românii să aibă acces la vaccin! Toți, nu doar cei din marile orașe! Cei de la sate, domnule Cîțu, nu sunt nici „conspiraționiști”, nici „negaționiști”, nici „anti-vaxeri”. Sunt doar românii la care vaccinul nu a ajuns! Românii din mediul rural și din mediul urban mic, la care nu ați ajuns nici astăzi!
În loc să reparați ce nu mergea în campania de vaccinare, să facilitați accesul la vaccin pentru toți românii, v-ați concentrat doar pe minciună, manipulare și politizare, încercând să aruncați eșecul pe primarii PSD. Cifrele oficiale dezmint clar minciuna: orașele reședință de județ cu cele mai mici acoperiri vaccinale din România sunt Suceava și Piatra Neamț, ambele conduse de primari PNL.
Însă această abordare politicianistă a produs nu doar demobilizare, ci a pus și pune în pericol sănătatea publică, creând premisele creșterii numărului de cazuri în toamnă, ceea ce va afecta grav viața economică și socială a tuturor cetățenilor.
Pericolul reizbucnirii pandemiei la toamnă poate compromite din nou funcționarea școlilor. O mare parte a profesorilor sunt încă nevaccinați, iar elevii, dar mai ales părinții nu sunt informați cu privire la beneficiile și riscurile vaccinării la copii. O nouă blocare a activității școlare normale ar fi dramatică nu numai în planul învățământului,
ci și al sănătății copiilor. Peste 90 la sută din tulburările de adaptare și psihologice înregistrate în ultimul an la copii s-au datorat pandemiei și închiderii școlilor. Iar, spre deosebire de alte state europene, Guvernul PNL–USR PLUS–UDMR nu a venit cu nicio măsură de suport sau remediere a acestor efecte. Încă un motiv, domnule Cîțu, de a pleca acasă!
Grav este însă și faptul că PNRR-ul, la capitolul sănătate, conține doar un program guvernamental de „shopping”, care nu le oferă nicio perspectivă românilor cu privire la accesul real și facil la servicii de sănătate. Nimic despre întărirea sistemului de sănătate publică, care a demonstrat o incapacitate operativă cronică pe tot parcursul pandemiei! Nimic despre organizarea rețelei de centre medicale comunitare și a rețelei de ambulatorii de specialitate, care să ofere acces la consultații și tratament tuturor cetățenilor, indiferent de situația epidemiologică legată de pandemie! Actuala politică sanitară a Guvernului, comunicată și Comisiei prin PNRR, nu corespunde nici redresării, nici rezilienței! Doar servește clientelei politice!
În plus, guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR întârzie revenirea spitalelor suport COVID-19 la menirea lor inițială, aceea de a trata pacienții cu alte patologii! Ministerul Sănătății nu are niciun plan de rezolvare a accesului pacienților cronic în spitale, în cazul în care situația pandemiei în România se înrăutățește din nou.
Românii sunt lăsați nu doar fără consultații și intervenții spitalicești, ci și fără tratamente. Accesul pacienților la medicamente inovative este în continuare îngreunat de inacțiunea Agenției Naționale a Medicamentului. Durata medie de autorizare a unui medicament inovativ este de doi ani și jumătate, cea mai lungă din UE. Un nou record „fantastic”, domnule Cîțu! Un record care condamnă la moarte și la suferință mulți pacienți cu cancer și alte boli cronice!
Ați adus educația din România sub semnul haosului și improvizației, ați compromis educația a generații întregi de elevi!
Cel mai nociv efect al guvernării Cîțu a fost menținerea școlilor închise pe aproape întreaga durată a anului școlar. Din cauza incapacității guvernării PNL–USR PLUS–UDMR de a organiza învățământul cu prezență fizică în condiții de siguranță, a fost afectată grav șansa la educație pentru generații întregi de elevi. Este cel mai nociv efect, cu consecințe incalculabile asupra viitorului acestei țări! Doar pentru aceasta trebuia să fiți de mult măturat din funcția de premier!
O măsură temporară de reacție, învățământul online, a fost extinsă nejustificat pe durata unui întreg an școlar. Deși opoziția a făcut numeroase apeluri și a oferit soluții, încă de anul trecut, pentru redeschiderea școlilor în condiții de siguranță. Deși organisme internaționale precum UNICEF, Organizația Mondială a Sănătății sau Comisia Europeană făceau apel pe toate vocile: „Redeschideți și mențineți școlile deschise!”, „Lăsați copiii să meargă la școală!”, pentru că riscul pandemic este mult mai mic decât dezastrul provocat în educație, decât afectarea psihosocială pe termen lung a copiilor.
Singura explicație rațională pentru această încăpățânare a Guvernului Cîțu de a menține școlile închise a fost incompetența, nepăsarea și lipsa oricărei preocupări de a găsi soluții. Guvernarea PNL–USR PLUS–UDMR a demonstrat o incapacitate cronică de organizare a testării pentru COVID-19. Deși au avut grijă să achiziționeze 3 milioane de teste, și acestea au urmat același drum precum achizițiile prin Unifarm. Ascunse prin depozite, și nu folosite pentru a deschide școlile! Mai puțin de 2% dintre aceste teste au fost folosite în școli, pentru că, în lipsa cabinetelor medicale școlare, nu a avut cine să le aplice copiilor. Ați anunțat apoi că veți cumpăra alte teste rapide, noninvazive, de salivă, dar ați renunțat după ce v-au certat în Guvern, mințind apoi că nu sunt suficient de sigure. Deși erau sigure pentru a fi aplicate în școlile din Franța, Anglia sau Germania. Nu și în România „strâmb educată” a lui Iohannis și Cîțu!
În final, ați decis să nu mai faceți nicio testare în școli. Astfel, România a rămas probabil singura țară din Uniunea Europeană unde nu există nici astăzi o procedură de testare COVID-19 în unitățile școlare. Riscăm, prin urmare, ca și noul an școlar, care va începe în septembrie, să fie la fel de dezastruos.
Nepăsarea și încremenirea în proiect s-au manifestat și în ceea ce privește măsurile organizatorice legate de siguranța copiilor și cadrelor didactice. Starea de haos, impredictibilitate și nesiguranță a marcat tot anul școlar din guvernarea Cîțu. Schimbarea deciziilor de pe o zi pe alta, instituirea unor reguli doar pentru a fi apoi anulate și instituite noi restricții au bulversat total nu doar copiii, ci și părinții și profesorii. Părinții nu mai știau unde să-și lase copiii când plecau la serviciu. Elevii nu mai știau dacă vor învăța pe tabletă sau în sala de clasă. Profesorii nu mai știau dacă merg la școală sau predau de acasă.
Pe principiul „mai bine îi lăsăm fără școală decât să trebuiască să facem ceva”, incompetența fără margini a Guvernului PNL–USR PLUS–UDMR a suprimat dreptul
constituțional la educație pentru 287.000 de elevi, care au fost lăsați fără tabletă pentru a accesa cursurile online. Dintre aceștia, 233.000 nu au avut nici măcar acces la internet! O spune chiar ministrul educației, prin datele comunicate oficial. Iar, dacă îi luăm în calcul și pe elevii care au avut acces la cursurile online doar cu telefonul mobil, ajungem, conform studiilor independente, la 1,8 milioane de copii! Practic, jumătate din elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal sau profesional au avut accesul la educație periclitat grav. Un adevărat genocid educațional, care va marca puternic viitorul României și al cărui responsabil este, alături de Guvernul Orban, actualul Guvern PNL–USR PLUS–UDMR, condus de Florin Cîțu.
Un genocid educațional în care partidele care l-au produs – PNL, USR PLUS, UDMR – nu au avut nicio jenă să negocieze politic, ca la piață, pentru a-și satisface orgoliile nemăsurate, chiar și viitorul copiilor! Redeschiderea școlilor în 8 februarie a fost rezultatul unui troc politic între partidele care se încăieraseră în coaliția de guvernare. Așa se face că, după așa-zisa „redeschidere” a școlilor din 8 februarie, peste 780.000 de elevi au continuat școala în regim online. Din păcate, viitorul și șansele de dezvoltare ale multor copii au fost marcate pentru totdeauna de deciziile aberante ale celor care au condus România în această perioadă critică.
Iar, pentru a se vedea dezastrul pe care l-a produs în sistemul de învățământ, cea mai proastă guvernare din ultimii 30 de ani nu a știut să facă altceva decât să ascundă gunoiul sub preș, prin diminuarea nivelului de dificultate al testelor finale.
Și din acest motiv acest guvern trebuie să plece!
Ați avut și aveți o singură viziune pentru agricultura României: pe făraș!
Și agricultura a avut în 2020 două recorduri „fantastice” negative: cea mai pronunțată reducere de producție dintre activitățile economice, minus 16%, și cea mai mare creștere de prețuri, plus 10,5%. Sub conducerea lui Cîțu, agricultura românească traversează cea mai neagră perioadă, iar mai nocive ca pandemia și seceta sunt incompetența, amatorismul și mitomania membrilor Guvernului PNL–USR PLUS–UDMR.
Subfinanțarea puternică a agriculturii a scos fermierii în stradă pentru a-și cere drepturile și a-și striga nemulțumirile față de minciunile și promisiunile electorale neonorate. Neplata despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară afectate în anul 2020 a pus în pericol existența multor ferme. Fără resurse, în condițiile unui an agricol slab, mulți fermieri au așteptat în zadar sprijin guvernamental. Era
vorba de un miliard de lei, bani care n-au mai venit niciodată. În schimb, s-au găsit două miliarde de lei – mită electorală din fondul de rezervă al Guvernului, pentru primăriile liberale, înainte de alegerile din decembrie 2020.
Mulți fermieri au fost executați de bănci sau de furnizori, și-au pierdut afacerile și agoniseala de o viață, dar, la toate solicitările lor strigate în stradă, acest guvern de incapabili le-a răspuns direct: „Nu vă dăm!” Oare de ce? Oare nu chiar acesta a fost scopul lor, netrecut însă în programul de guvernare: să îngenuncheze agricultura României?
Mai nou, acum, vreți să legiferați – din nou! – vânzarea bucată cu bucată a terenului rămas în proprietatea noastră, a românilor, prin modificarea și completarea Legii nr. 17/2014. Noile măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole din extravilan ale acestei coaliții constituie un act de trădare națională și dau frâu liber, din nou, speculei cu terenurile agricole.
Dacă vă interesau cu adevărat investițiile străine, nu vă ocupați de vânzarea terenurilor, ci de atragerea investitorilor și prelucrarea produselor agricole în țară și reducerea importurilor de alimente. La ce asistăm în schimb? La explozia deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare, care a crescut cu peste 82,9% în primele 3 luni ale anului 2021. Este dezastru!
Astăzi, fermierii români știu foarte bine că nimic din ce se mai finanțează în agricultură nu se datorează actualului guvern. Conducătorii actuali s-au dovedit incapabili să conceapă și să aplice noi programe de sprijin pentru agricultură. Din acest motiv, nici în PNRR nu au fost incluse proiecte majore destinate agriculturii.
PSD a atras atenția privind posibilitatea ca irigațiile să fie excluse de la finanțare din cauza incapacității ministrului Oros și a echipei sale de a elabora un proiect strategic care să fie funcțional și fezabil. Din păcate, am avut dreptate! România a pierdut posibilitatea de a-și mări suprafața irigabilă cu aproximativ 800.000 de hectare. Dar nu erau implicate firmele de consultanță, că să vă intereseze subiectul...
De altfel, de când se află la conducerea destinelor agriculturii, ministrul Oros a anulat, blocat sau subfinanțat toate programele importante de sprijin pentru fermieri. Programul „Tomata” – anulat! Programul de colectare a lânii – anulat! Programele de investiții în zonele montane – anulate! Programele ajutoarelor naționale tranzitorii în zootehnie și sectorul vegetal – subfinanțate! Programul „Motorina” – subfinanțat! Programele de susținere a
crescătorilor de animale – subfinanțate! Și exemplele pot continua la nesfârșit.
Ați uitat un lucru elementar: țara are nevoie de hrană, iar fermierii au nevoie de susținere în momente de criză! Au trecut alegerile și ați uitat că în România mai mult de jumătate din populație trăiește în mediul rural, agricultura fiind singura lor sursă de venit. Dar toate promisiunile „fantastice” făcute de PNL, USR PLUS și UDMR au rămas la fel: promisiuni. Chiar nu vă simțiți responsabili pentru că ați pus în pericol siguranța și securitatea alimentară a milioane de români?!
Nu aveți răspuns. Știți doar o singură placă: tăieri, austeritate, sărăcie! Aceasta este strategia dictată, robotic, de la Cotroceni și executată la Palatul Victoria în stilul „fantastic” al lui Cîțu!
Este doar un rezumat al dezastrului produs de Guvernul PNL–USR PLUS–UDMR, condus „fantastic” de Florin Cîțu. Prin tot ce ați făcut în ultimul an și jumătate, ați demonstrat din plin că singura preocupare este să vă umflați conturile firmelor de casă și să vă abonați la banii publici amantele, rudele și amicii. În doar câteva luni ați evoluat de la modelul guvernării CDR, de la lupta pe ciolan, la modelul PDL, al sărăciei, tăierilor, austerității! Atitudinea voastră de vătafi îmbuibați care varsă lacrimi de crocodil de grija poporului este înspăimântătoare. Ați abandonat sloganul liberal, „prin noi înșine”, în favoarea celui pedelist, „pentru noi înșine”. Modul de acțiune, copiat la virgulă de la trioul Boc–Băsescu–Udrea, este revoltător.
De aceea, astăzi România are o singură soluție: să plecați! Ați făcut mult prea mult rău țării într-un timp record! Prin toate aceste lucruri „fantastice”, ați transformat România într-o țară eșuată. O Românie eșuată, cu o economie eșuată, cu un sistem de învățământ eșuat, cu un sistem medical eșuat, cu o agricultură eșuată! Ca niciun alt guvern de până acum, ați reușit performanța să eșuați în toate domeniile! Singura preocupare a fost bătălia pentru „împărțirea prăzii” între clanurile politice din PNL–USR PLUS, numirea clientelei în funcțiile pe care vă lăudați că le desființați, direcționarea bugetului de stat și a banilor europeni din PNRR pentru susținătorii la congresele din toamnă și circul... mascarada zilnică, făcută cu scopul de a vă ascunde eșecul!
Nu ați păcălit însă pe nimeni, domnule Cîțu! Toți românii au văzut cum a ajuns România sub conducerea guvernării „fantastice” a PNL–USR PLUS–UDMR.
Și, de aceea, este momentul să plecați acasă!
Marker
Cadru
Apeluri la interesele unor grupuri specifice (pensionari, antreprenori) amestecate cu retorica binelui comun.
„alocațiile, salariile și pensiile sunt înghețate și antreprenorii se plâng că statul nu le plătește lucrările efectuate.”