Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 octombrie 2008
procedural · retrimis
Dan Cârlan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este un amendament respins.
Fac precizarea că am convenit cu colegii din comisie să-l trecem în anexa de respinse, pentru că nu a existat o consultare la nivelul grupurilor și vă invit să mă urmăriți cu un pic de atenție pentru că este vorba de o chestiune care privește exact ceea ce ne interesează pe toți, și anume modul de repartizare a mandatelor în urma votului uninominal.
Fac un preambul și vă spun că sunt din județul Iași și am avut o situație la alegerile locale cu un primar care a decedat în ziua votului. Biroul Electoral Central a dat atunci, în baza dreptului la tăcere, o soluție în care spunea: „se validează mandatul celuilalt candidat”. Decedatul a câștigat, legea nu prevedea nimic.
A fost o soluție a Biroului Electoral Central, contestată în instanță, dar abia săptămâna trecută s-a tranșat această chestiune, pentru că, realmente, legea nu preciza ce se întâmplă într-o astfel de situație specială.
Se cuvine ca și noi, în textul legii votului uninominal, să reglementăm corect această chestiune. Guvernul a sesizat, poate chiar în urma acelui eveniment, că în legea pe care o discutăm acum, Legea votului uninominal, nu este reglementată această chestiune, și a reglementat-o în felul următor: dacă survine decesul unui candidat după data tipăririi buletinelor de vot, acesta rămâne înscris în buletinul de vot, colectează voturi pentru partidul său, așa cum foarte bine cunoaștem sistemul, și, în cazul în care este declarat câștigător, adică i se atribuie un mandat, acolo se organizează alegeri parțiale. Sistemul „pus în operă” de această lege este sistemul uninominal până la momentul votului, adică votăm persoane și apoi un sistem de compensare la nivelul partidului în circumscripția electorală, județeană, în care toate voturile aduse de candidații unui partid, fracțiuni de coeficient electoral, sunt împachetate în mandate întregi și atribuite...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.