Monitorul Oficial·Partea II·12 mai 2004
other · respins
Dan Bruda∫cu
Discurs
îB„sescu Ó∫i tr„deaz„ partidul?!“
Œn prima parte a acestui an p„rea iminent„ solu˛ionarea definitiv„ a celebrului dosar îFlota“, de care se leag„, Óntre altele, numele lui Traian B„sescu, actualul pre∫edinte al Partidului Democrat. Pre∫edintele Ion Iliescu se declara ferm hot„r‚t, de aceast„ dat„, s„ trimit„ dosarul la P.N.A., spre solu˛ionare, ∫i astfel s„ pun„ cap„t atitudinii excesiv de zgomotoase a lui Traian B„sescu. Œn mod subit, Óns„, ∫i aparent inexplicabil Óntr-un stat de drept, pentru marea majoritate a opiniei publice, cercetarea penal„, de∫i finalizat„, potrivit mai marilor de la Palatul Cotroceni, a disp„rut de pe lista de priorit„˛i a P.N.A., cu tot zelul s„u ini˛ial pre∫edintele Ion Iliescu renun˛‚nd la l„udabila sa inten˛ie de a sc„pa opinia public„ rom‚neasc„ de circul de prost gust al lui Traian B„sescu.
Recent, din surse de Óncredere apropiate Palatului Cotroceni, am aflat ∫i explica˛ia acestei subite schimb„ri de macaz preziden˛ial. Potrivit surselor noastre, la Ónceputul lunii februarie a.c., a avut loc, la Prim„ria General„ a Capitalei, o Ónt‚lnire de tain„ Óntre pre∫edintele Ion Iliescu ∫i B„sescu, prilej cu care s-au negociat condi˛iile Ón care pre∫edintele Rom‚niei a acceptat s„ fac„, deocamdat„, uitat dosarul îFlota“. Astfel, pre∫edintele Rom‚niei, Ónc„lc‚ndu-∫i Ón mod evident ∫i flagrant statutul ∫i competen˛ele constitu˛ionale, care Ói interzic implicarea direct„ ∫i nemijlocit„ Ón via˛a politic„ sau Ón activitatea P.N.A., i-a cerut lui Traian B„sescu, Ón schimbul renun˛„rii la finalizarea dosarului ∫i trimiterea sa dup„ gratii, s„ Ól sprijine Ón confrunt„rile sale personale, ini˛iind ∫i sus˛in‚nd atacuri la adresa primuluiministru Adrian N„stase, a politicii Guvernului, a corup˛iei de care se face vinovat acesta ∫i majoritatea membrilor Cabinetului s„u, arhicunoscute fiind rela˛iile de ostilitate ∫i animozit„˛ile existente de mai mult„ vreme Óntre Ion Iliescu ∫i premier.
Pe de alt„ parte, date fiind angajamentele asumate de Ion Iliescu pe plan interna˛ional, de a rezolva problema existen˛ei Ón Rom‚nia a dou„ partide social-democrate, unul la putere, iar cel„lalt Ón opozi˛ie, pre∫edintele l-a convins pe Traian B„sescu s„ accepte dispari˛ia, dup„ alegerile din acest an, a Partidului Democrat din e∫ichierul politic rom‚nesc. Œn acest sens, pre∫edintele Iliescu i-a îsugerat“ interlocutorului s„u ca, eventual, P.D. s„ fuzioneze, dup„ alegeri, cu P.N.L. sau s„ revin„ Ón P.S.D.
Pentru a evita discu˛iile Ón contradictoriu la nivelul conducerii centrale a Partidului Democrat, pre∫edintele i-a cerut lui B„sescu, iar acesta a acceptat, s„-i oblige pe liderii tineri mai cunoscu˛i ai acestei forma˛iuni politice — Emil Boc, Anca Boagiu, Liviu Negoi˛„ — s„ candideze la apropiatele alegeri Ón jude˛e sau Ón sectoarele Capitalei pentru func˛iile de primari sau consilieri locali ∫i jude˛eni. Avem, Ón acest sens, cazul lui Emil Boc, pe care disciplina de partid l-a obligat la un gest sinuciga∫, angaj‚ndu-se Ón cursa pentru c‚∫tigarea Prim„riei Municipiului Cluj-Napoca, dar ∫i al Anc„i Boagiu sau Liviu Negoi˛„, aspiran˛i la fotolii confortabile Ón prim„rii de sector din Bucure∫ti. Drept compensa˛ie, pre∫edintele Iliescu ∫i-a asigurat interlocutorul c„ partidul de guvern„m‚nt Ól va sus˛ine, discret, Ón alegerile pentru reocuparea fotoliului de primar general al Capitalei, numind un candidat de paie, f„r„ ∫anse de reu∫it„, ba chiar compromis ca traseist politic.