Monitorul Oficial·Partea II·13 decembrie 2005
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Alexandru Ungureanu
Discurs
îCauze ∫i efecte... portocalii“
Mai devreme dec‚t de obicei a venit iarna, ∫i guvernarea portocalie ˛ine 65 la sut„ dintre supravie˛uitorii inunda˛iilor din acest an sub cerul liber. Majoritatea sinistra˛ilor nu au un acoperi∫ decent deasupra capului, copiii trebuie s„ Ónfrunte gerul, iar guvernan˛ii se ceart„ precum ˛a˛ele, Ón v„zul na˛iunii.
Nu exist„ un program coerent de asigurare a locuin˛elor ∫i de supravie˛uire pentru iarn„ Ón ceea ce
prive∫te pe neferici˛ii care ∫i-au pierdut locuin˛a ∫i toat„ agoniseala Ón c‚teva clipe, din cauza inunda˛iilor.
De asemenea, Alian˛a a dat dovad„ de dispre˛, egoism ∫i cinism fa˛„ de grevi∫ti, Ón mod special fa˛„ de cadrele didactice care au fost nevoite s„ cer∫easc„ drepturile care li se cuvin conform Constitu˛iei.
P.N.L.-P.D. le-a preg„tit rom‚nilor o iarn„ cumplit„: facturile la Óntre˛inere au crescut Ón mod exorbitant, nu mai sunt bani pentru medicamente, iar puterea Óncearc„ s„ acopere problematica social„ cu scandaluri politice ∫i atacuri la adresa opozi˛iei.
Din nefericire, guvernarea portocalie se mai poate l„uda cu o îrealizare“: a reu∫it s„ demonstreze c„ incompeten˛a poate ucide. Œn timp ce Ón restul Europei rujeola se num„r„ printre bolile eradicate, Ón Rom‚nia anului 2005 opt copii au murit ∫i alte c‚teva sute sunt bolnavi de pojar.
Cauza este clar„: p‚n„ acum, Ón fiecare an, se vaccinau antirujeolic copiii de un an ∫i de ∫apte ani. Anul acesta, vaccinarea nu s-a f„cut deloc. Vina Ói apar˛ine Ón exclusivitate Ministerului S„n„t„˛ii, Ón mod special celor doi mini∫tri din acest an, Nicol„escu ∫i Cintez„.
Neglijen˛a lor a produs victime: copii care nu trebuiau s„ moar„. Œn fi∫a postului de ministru al s„n„t„˛ii prevenirea epidemiilor este sarcina fundamental„. Dar fiind prea ocupat de propria imagine, ministrul Nicol„escu s-a trezit dep„∫it de situa˛ie ∫i iat„ c„ Ón Rom‚nia, o ˛ar„ care se vrea integrat„ Ón U.E., se moare de rujeol„.
Adev„rul este trist, realitatea tragic„, iar pre∫edintele B„sescu, la un an de la alegeri, este pe punctul de a ob˛ine o victorie Ómpotriva tuturor prin Ónfiin˛area Comunit„˛ii Na˛ionale de Informa˛ii, f„r„ a avea acordul Parlamentului.
Œncet, dar sigur, Rom‚nia sub regimul B„sescu face un pas Ónapoi, spre timpurile de trist„ amintire c‚nd oamenii se temeau s„ vorbeasc„ la telefon ∫i c‚nd dreptul la opinie era considerat un delict. Este inadmisibil ca o ˛ar„ aflat„ Ón pragul integr„rii Ón Uniunea European„ s„ fie condus„ de o suprastructur„ aflat„ la discre˛ia unui singur om, precum Securitatea, care era condus„ direct de fostul dictator Nicolae Ceau∫escu. Œn realitate, Ónfiin˛area C.N.I. este o nou„ etap„ Ón r„zboiul dintre cele dou„ palate ∫i reprezint„ dorin˛a pre∫edintelui B„sescu de a transforma aceast„ institu˛ie Óntr-o arm„ politic„ Ómpotriva adversarilor politici.
S„ nu fie, oare, de ajuns?