Sanda Maria Ardeleanu

„Ideal educațional și model de dascăl în actuala reformă a educației”

Hotărât, avem nevoie de legi, de educație, de modele și de repere. Este imperios necesar a ordona și a ierarhiza corect valorile, de a restitui și de a ne restabili în sensuri și dimensiuni perene, cu atât mai pregnant în spațiul școlii, obligația de a redesena și redimensiona acea piramidă (scară) a valorilor, care conferă sens legic, lege și sens, unei comunități. Altminteri, lipsa cruntă de modele – cum se declamă, la ceasul de față, în alerta, agitata societate – ar proiecta și mai apăsat coșmarul care conduce în imperiul arbitrariului, în lumea fără puncte cardinale, spre orizonturi și aspirații cețoase, fără unități de măsură. „Nu crește nimic la umbra marilor stejari.” Rostesc un truism, dar este atât de reconfortant să-ți găsești un loc confortabil sub ei și să...visezi cu larghețe!

Avem nevoie de modele, de idealuri, cu atât mai pregnant în spațiul școlar, universitar. Cine atunci, dacă nu școala, dacă nu și școala, are menirea să jaloneze căi și direcții, trimiteri eficace spre universul de sens și valoare, livrând perimetrului social modele, premise ale îmbărbătării și optimizării.

Noua Lege a educației – proiect generos, însă împresurat, contestat sau adulat, furtunos dezbătut încă și-n aceste zile – stipulează, cum nu se poate mai clar, cadrul legitim adecvat întru exercitarea dreptului fundamental la învățare pe tot parcursul vieții. Pentru prima oară, în chip explicit, mediului preuniversitar și celui academic li se reglementează, ferm, structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului: învățământ preșcolar, primar, secundar și terțiar, public, privat și confesional, iar școlii românești i se direcționează, hotărât și limpede, arealul optim dezvoltării libere și armonioase a individualității, premisă _sine qua non_ spre împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă și inserție socială armonioasă, pentru, în cele din urmă, dezvoltări, realizări și împlinire personală, angajare oportună pe vastele paliere ce configurează exigenta piață a muncii.

În acest spirit – și iminenta lege o enunță răspicat –, statul garantează tuturor drepturi egale, acces nemijlocit la toate nivelurile și formele de învățământ, la educație continuă, indiferent de condiția socială și materială, de gen, rasă, etnie, naționalitate, apartenență politică sau religioasă, astfel că actantul central al noii reforme, angajat cu răspundere în educarea și formarea complexă a copiilor, a tinerilor și adulților este, de departe, dascălul: pedagogul cu experiență ori tânărul optimist, mânat de îndrăzneala fertilă în ducerea la bun sfârșit a dezvoltării multiple, complexe, în sfera deprinderilor, abilităților și competențelor pluridimensionale.

Modelul de dascăl ce emană din legea cea nouă țintește, cu legitimă și vizionară claritate, către omul care, peste ani, se va regăsi în chip fericit în „produsul” trudei sale, în bucuria învățăcelului mărturisită, deferent, peste vreme.