Ovidiu Cristian Iane

„Identitatea națională, ca bază a priorităților noastre”

De ani buni am militat pentru un mediu înconjurător curat, pe care să îl întreținem și pe care să îl protejăm. M-am identificat cu verdele, ca simbol al vieții, al speranței și al echilibrului, valori pe care nu am de gând să le abandonez, ci să le aplic în continuare, ba, mai mult, să le dezvolt.

Pe 9 decembrie 2012, am primit primul meu mandat în calitate de deputat. Un statut nou ce implică o și mai mare responsabilizare a mea ca om politic.

De săptămâni bune și din această postură de parlamentar observ cum se ascut zgomotos săbiile pentru o luptă în care, oricine își poate da seama, victoria se poate contabiliza în probleme create, și nu în rezolvări.

Urmând un model păgubos și primitiv, mulți au înțeles că politica înseamnă cearta de dragul imaginii, inconsistența argumentelor, vorbe în detrimentul faptelor și, mai ales, generalizarea tuturor problemelor. Fiecare din noi se confruntă zilnic cu probleme specifice a căror soluție nu este dată nici de generalizare, nici de cârcoteli.

Așa cum am mai spus-o cu fiecare ocazie, românii nu mai au încredere în noi, oamenii politici. Și, de ce ar mai avea, dacă tot ce li s-a oferit până acum a fost o demagogie deșănțată și lungi bătăi pe umăr ca soluție la nevoile lor?

Revin la simbolul verdelui. Cum ar fi să dezvoltăm semnificațiile lui dincolo de sfera ecologiei și să scăpăm definitiv de „dictatura cromatică”? La putere sau nu, îmi propun ca, în acest mandat, să fiu excepția pozitivă, aceea care ia atitudine, indiferent dacă vocea și acțiunile mele sunt deranjante pentru ceilalți politicieni. Prefer să fiu incomod pentru ei, dar util pentru cei pe care îi reprezint.

În acest moment, consider că verde pentru România înseamnă prioritate față de sănătate, justiție, educație și mediu, patru factori care însumează și trecutul, și prezentul, dar și viitorul, patru factori care fac parte și din identitatea noastră națională.

Se tot vorbește că nu avem identitate națională sau că aceasta dispare pe zi ce trece. Cum ar putea fi altfel? Identitatea națională reprezintă sentimente, emoții, trăirea dată de apartenența la un popor, un popor care trebuie să fie sănătos, să aibă certitudinea că legile sunt aplicate și sunt create în folosul lui, că poate beneficia de cea mai înaltă educație și că mediul în care trăiește, casa lui, este unul cu adevărat curat.

Toate acestea creează baza pentru identitatea noastră națională, un concept relativ nou, dar cel care poate face ca o demarcație pur teritorială și un conglomerat de atribuții și funcții să devină funcționale la modul real.

Din momentul în care România a fost declarată democrație, identitatea noastră națională a cunoscut și cunoaște numai extreme: fie radicalizarea ei, fie lipsa completă ce amenință să ne transforme într-un popor-fantomă. În numele acestei identități s-au dat multe lupte sterile. Am teoretizat atât de mult ceva ce trebuie nu să se conceptualizeze, ci să se simtă, încât am pierdut esența și am ajuns la situații în care românii se luptă cu românii. Românii nu trebuie împărțiți și nu mai trebuie să ne purtăm ca și cum am fi separați. Trebuie să ne redefinim identitatea națională, pornind de la ceea ce simțim, de la nevoi palpabile și de la soluții care să ne asigure condițiile unei vieți curate.