Monitorul Oficial·Partea II·25 mai 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Mihai Sandu-Capr„
Proiectul de lege pentru ratificarea Cartei Europene a Limbilor
Discurs
îEduca˛ia Ón viziunea fo∫tilor mini∫tri democra˛i“ Doamnelor ∫i domnilor,
Educa˛ia reprezint„ un domeniu foarte important, vital, a∫ putea spune, pentru evolu˛ia unei societ„˛i ∫i ar fi trebuit s„ fie o prioritate major„ ∫i pentru mini∫trii postdecembri∫ti.
Dac„ unii dintre ei au reu∫it s„ mai schimbe c‚te ceva Ón bine Ón decursul timpului, cei doi mini∫tri democra˛i ai educa˛iei au f„cut o mul˛ime de promisiuni timp de doi ani, au clamat marile lor a∫a-zise reforme, dar au uitat s„-∫i precizeze ∫i importantele nerealiz„ri Ón acest domeniu:
— au clarificat corectitudinea cu care au fost cheltui˛i banii publici Ón perioada 2001—2004;
— examenele na˛ionale au fost fraudate, f„r„ a fi luate m„suri Ómpotriva celor vinova˛i;
— au avut loc Ón perioada respectiv„ (2005 ∫i 2006) cele mai mari greve din sistemul de Ónv„˛„m‚nt;
— nu au reu∫it s„ promoveze o strategie coerent„, pe termen lung, pentru evolu˛ia educa˛iei ∫i cercet„rii;
— nu au prezentat o strategie clar„ de descentralizare, de∫i pre∫edintele, premierul ∫i chiar Uniunea European„ au cerut-o;
— pentru Ónv„˛„m‚ntul preuniversitar nu exist„ standarde ∫i metodologie de evaluare a calit„˛ii educa˛iei;
— a crescut alarmant num„rul elevilor care abandoneaz„ studiile din cauza s„r„ciei, dar ∫i al copiilor ai c„ror p„rin˛i au plecat s„ munceasc„ Ón str„in„tate;
— a sc„zut dramatic criteriul de performan˛„ a cadrelor didactice din cauza neatractivit„˛ii salariale din domeniu;
— ∫i extrem de important pentru o reform„ real„ a sistemului educa˛ional pe termen lung, Curriculumul na˛ional este extrem de Ónc„rcat, cu informa˛ii greoaie, perisabile, care nu stimuleaz„ g‚ndirea, creativitatea, abilit„˛ile elevilor ∫i intrarea facil„ pe pia˛a muncii;
— nu exist„ un sistem de supraveghere Ón ∫coli pentru siguran˛a elevilor ∫i a profesorilor, dar nici pentru cre∫terea gradului de frecven˛„ la orele de curs;
— nu s-au luat m„suri pentru reducerea cazurilor de violen˛„ Ón ∫coli, care, din p„cate, Ón ultimii ani s-au ridicat la cote alarmante.
E pu˛in, oare, consemnat la capitolul îNerealiz„ri“ pentru doi ani de activitate a doi mini∫tri care au fost mai mult dec‚t sus˛inu˛i ∫i l„uda˛i de Partidul Democrat ∫i de c„tre domnul pre∫edinte B„sescu, ∫i care cel pu˛in Ón anul 2006 ∫i primul trimestru al anului curent au avut
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 72/25.V.2007 la dispozi˛ia ministerului de resort ∫i fonduri destul de mari pentru investi˛ii, dar, din p„cate, le-au lipsit proiectele viabile care s„ lumineze cu adev„rat acest sistem rom‚nesc al educa˛iei?!
Nu mai pot s„ spun dec‚t c„ noul ministru al educa˛iei care deja a anun˛at proiecte importante, are foarte multe de f„cut Ón urm„toarea perioad„ pentru a cre∫te cu adev„rat performan˛a Ministerului Educa˛iei, dar ∫i a Óntregului sistem educa˛ional, care nu reprezint„ altceva dec‚t viitorul nostru ca rom‚ni.