Monitorul Oficial·Partea II·1 martie 2005
other · adoptat
Petre Popeang„
Discurs
îEfecte ale restructur„rii sectorului minier“
Œn baza programelor de restructurare a economiei na˛ionale convenite cu Uniunea European„ Ón cadrul negocierilor Óncheiate la sf‚r∫itul anului 2004, pentru sectorul minier se prevede reducerea masiv„ a acestei importante activit„˛i, apreciat„ alt„dat„ ca strategic„.
Potrivit acestui program, p‚n„ Ón anul 2007, anul prezumtiv al ader„rii Rom‚niei la Uniunea European„, diminuarea activit„˛ii din sectorul minier va avea drept consecin˛„ disponibilizarea a peste 25.000 de lucr„tori din acest sector.
Numai Ón anul 2005, Guvernul urmeaz„ a disponibiliza, ca urmare a celor convenite cu Fondul Monetar Interna˛ional la recent Óncheiatele negocieri, un num„r de peste 6.000 mineri.
Necesitatea restructur„rii sectoarelor economice na˛ionale, Ón vederea alinierii la acquis-ul comunitar, nu se pune Ón discu˛ie, dar modul, condi˛iile ∫i mai ales rezultatele acestor negocieri ar fi trebuit astfel realizate Ónc‚t efectele s„ aib„ un impact c‚t mai mic asupra st„rii sociale a popula˛iei.
De aceea, consider c„ activitatea de minerit, Óncadrat„ Ón Capitolul 14 îEnergie“, nu a fost negociat„ pornind de la realit„˛ile economiei rom‚ne∫ti, Ón cadrul c„reia de˛ine o pondere important„, av‚nd Ón vedere at‚t aportul la venitul na˛ional, c‚t ∫i num„rul semnificativ al celor care lucreaz„ Ón acest sector. Tot Ón leg„tur„ cu acest aspect mai trebuie amintit faptul, tot at‚t de important, c„, date fiind condi˛iile geografice ale zonelor miniere, familiile celor care lucreaz„ Ón acest sector, Ón cele mai multe cazuri, numeroase, depind din punct de vedere material aproape Ón totalitate de cei care lucreaz„. Nu Ón ultimul r‚nd, la negocierile cu Uniunea European„ mai trebuia ˛inut seama ∫i de faptul c„ multe din exploat„rile miniere sunt Ónc„ poten˛iale din punct de vedere al z„c„m‚ntului ∫i pot conferi economiei na˛ionale, din acest punct de vedere, o anumit„ stare de independen˛„.
De altfel, politica economic„ a statelor din Uniunea European„ este astfel conceput„ Ónc‚t s„ evite o stare de dependen˛„ total„ de importuri pentru acest sector, majoritatea ˛„rilor comunitare promov‚nd ac˛iuni de subven˛ionare, prin programe, a activit„˛ii de minerit, considerat„, Ón toate aceste state, activitate strategic„.
La nivelul Uniunii Europene a fost elaborat„ chiar o instruc˛iune cu caracter normativ, Regulamentul nr. 1407/2002 al Consiliului European privind subven˛ionarea de c„tre statele membre a industriei c„rbunelui. Œn aceste condi˛ii, politica tuturor guvernelor de p‚n„ acum, preluat„ ∫i de Guvernul T„riceanu, Ón ceea ce prive∫te restructurarea sectorului minier este de neÓn˛eles. Prin
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 16/1.III.2005 restructurare nu trebuie Ón˛eleas„, Ón mod obligatoriu, diminuarea sau sistarea unor activit„˛i productive.
Restructurarea presupune dezvoltarea unui complex de strategii destinate moderniz„rii unei activit„˛i Ón scopul alinierii la condi˛iile comunitare astfel concepute Ónc‚t s„ cuprind„ Ón mod obligatoriu ∫i m„suri de reconversie profesional„ pentru eventualul personal disponibilizat.