Monitorul Oficial·Partea II·29 septembrie 2006
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu ™tefan Zgonea
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru modificarea art. 55 din
Discurs
## îfiara lui Papur„-Vod„“
Rom‚nia mileniului al III-lea nu este statul pe care cet„˛enii ei l-au visat. Rom‚nii tr„iesc ast„zi Óntr-o ˛ar„ Ón care regulile democra˛iei, pentru instaurarea c„reia au luptat cu at‚ta Ónd‚rjire, nu sunt respectate nici m„car de cei care au Ón m‚n„ fr‚iele puterii. De mai bine de 16 ani, fiecare dintre noi, tineri sau v‚rstnici, sim˛im c„ apar˛inem unei genera˛ii de sacrificiu, genera˛ie care, Ón speran˛a unui viitor mai bun, se zbate cu stoicism s„ Óndure toate neajunsurile pe care trecerea de la un stat dictatorial la o societate modern„, democratic„ le presupune.
Œns„ ast„zi, parc„ mai mult ca oric‚nd, orice urm„ de speran˛„ Ón ceea ce prive∫te îinstaurarea“ democra˛iei se n„ruie, datorit„ modalit„˛ilor Ón care primii licurici ai ˛„rii Ón˛eleg s„-∫i exercite mandatul Óncredin˛at de popor.
Interesul cet„˛eanului ∫i agenda acestuia par s„ fie ultimele lucruri care-l preocup„ pe Ónt‚iul motociclist al ˛„rii. Bulversat probabil de propria incapacitate de gestionare a situa˛iei dezastruoase Ón care se afl„ Rom‚nia ∫i rom‚nii, acesta se lamenteaz„ Ón Óncerc„ri penibile de p„strare, cu orice mijloace, a scaunului care-i mai ofer„, probabil, doar confortul necesar recuper„rii fizice...!
™i, Ón acest timp, pre∫edintele-juc„tor se preocup„ Óndeaproape nu de siguran˛a cet„˛eanului, nu de bun„starea acestuia, ci doar de jocuri de culise (a∫a cum Ói st„ bine oric„rui p„pu∫ar), de epur„ri politice ∫i de plata unor poli˛e pr„fuite, abia scoase din cuf„rul inteligen˛ei sale macabre!
Este inadmisibil ca Ón Rom‚nia anului 2006, Rom‚nie care se simte ∫i merit„ s„ fie o ˛ar„ european„, elevii s„ fie Ónt‚mpina˛i Ón prima zi de ∫coal„ de profesori care au muncit toat„ vacan˛a la reamenajarea ∫colilor, de s„li de clas„ pline de praf, c„ci nu au existat nici timpul, nici banii necesari pentru cur„˛area acestora, sau, ∫i mai r„u, de cl„diri ce stau s„ se pr„bu∫easc„ doar pentru c„ autorit„˛ile nu au fost Ón stare s„ atrag„ ∫i s„ utilizeze fondurile europene pentru reconstruc˛ie!
Este inadmisibil ca Ón Rom‚nia anului 2006 siguran˛a cet„˛eanului s„ fie ultima preocupare a pre∫edintelui ˛„rii, av‚nd Ón vedere c„ acesta Ó∫i poate permite s„-i demit„, aproape Ón acela∫i timp, at‚t pe ∫efii serviciilor secrete, c‚t ∫i pe ministrul ap„r„rii ∫i pe ∫eful Statului Major General.
Rom‚ni, dormi˛i bine, pre∫edintele v„ vegheaz„!
Este inadmisibil ca Ón Rom‚nia anului 2006 cet„˛enii s„ nu aib„ asigurate mijloace necesare m„car pentru un nivel de trai mediu: tinerii nu-∫i mai permit nici m„car s„ viseze la o vacan˛„, v‚rstnicii a∫teapt„ cu Ónfrigurare acea zi din lun„ Ón care vor trebui s„ Ónfrunte cozile la medicamente, copiii nu se mai pot bucura a∫a cum se cuvine nici m„car de îun nou Ónceput“!
Realitatea este dur„, dar se pare c„ asta nu poate s„-i impresioneze cu nimic pe chiria∫ii celor dou„ mari palate, care Ó∫i v„d lini∫ti˛i Ón continuare de activit„˛ile care le fac via˛a mai frumoas„: cine de tain„, epur„ri politice, sport extrem....