Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 septembrie 2007
procedural · respins
Mihaela Rodica Stănoiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Îi cer scuze colegului Vasilescu pentru faptul că i-am luat-o înainte, de această dată, de a vorbi în numele grupului.
Și eu susțin tot ce a spus antevorbitorul, cu atât mai mult cu cât în momentul definitivării, și numai al definitivării proiectului de Cod civil care zace, inadmisibil, de 3 ani, la Camera Deputaților, la Comisia juridică, eram ministrul justiției.
Acest proiect conține o muncă uriașă care s-a desfășurat pe parcursul a 20 de ani, poate și mai mult, și la care au participat profesori, cei mai mari civiliști ai țării noastre, în frunte cu profesorul Mihai Iliescu, și, ulterior, în perioada 1996—2000 s-a lucrat serios și în timpul mandatului domnului ministru Stoica. Am preluat tot ce era bun acolo, am definitivat proiectul și l-am depus.
Vreau să vă spun, însă, că această parte este una din cele mai interesante ale proiectului și cea care va suscita, probabil, o dezbatere foarte serioasă. Este motivul pentru care, așa cum spunea și domnul senator Chelaru, s-a lăsat acolo posibilitatea unei opțiuni între regimurile matrimoniale, și nu întâmplător, pentru că comisia a avut o largă dezbatere pe această temă, întrucât sunt categorii sociale care, în momentul de față, cer o protecție pe actuala reglementare a regimului comunității de bunuri, sunt categorii sociale care deja nu mai sunt interesate — dimpotrivă, aș zice — de adoptarea reglementării de separare a bunurilor. Deci s-a lăsat acolo toată gama de posibilități.
Sigur că acest proiect este interesant și sigur că, poate, inițiatorul, văzând că nu se mișcă nimic la Comisia juridică de la Camera Deputaților în acest sens, a fost îndreptățit să vină cu acest proiect, dar cred că soluția este deblocarea de urgență, pentru că, vă spun, este un proiect care însumează munca Ministerului Justiției și a echipelor de acolo, și numai a lor, indiferent de culoarea politică și de alternanța la putere care a fost în ultimii ani.
Deci noi, apreciind inițiativa, susținem, însă, că nu aceasta este soluția, ci revigorarea proiectului. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.