Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 martie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Respingerea programului de lucru al Senatului pentru perioada 22–27 martie
Discurs
Îi mulțumesc doamnei senator Boagiu pentru intervenție, dar vreau să fac o mică precizare: nimeni nu poate să dea președintelui Senatului un termen de a face sau a nu face ceva din punct de vedere al unei eventuale interpelări a Curții Constituționale. Dacă voi decide că acest lucru este util, o voi face, dacă nu, nu. Aveți tot dreptul să faceți acest lucru, sunteți suficient de numeroși să puteți să faceți un apel la Curtea Constituțională.
Am dorit să dau un semnal de deschidere și de încurajare a reluării activității de legiferare, dar această solicitare ne readuce în momentul zero de acum două săptămâni, pentru că și acest subiect este un subiect controversat, decis de Curtea Constituțională într-un fel în care se spune extrem de clar că algoritmul politic pentru comisiile permanente este cel dat de rezultatul alegerilor parlamentare. Lucrurile sunt extrem de clare.
Dacă dorim să găsim o soluție, ea va fi o soluție negociată, nu o soluție de tip neregulamentar și neconstituțional.
Revin a „n”-a oară cu solicitarea de a nu încerca să ne prefacem că vrem să deblocăm o situație, în condițiile în care, de fapt, ne întoarcem la momentul care a generat această situație de blocaj și de tensiune.
De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea numărul... zero este întoarcerea către agenda de legiferare.
Dacă se dorește blocarea în continuare cu acest subiect, care este un subiect care, repet, va putea fi rezolvat, până la o eventuală altă decizie a Curții Constituționale, exclusiv pe cale de negociere, pe care m-am oferit s-o mediez și s-o încurajez, este dreptul dumneavoastră, dar, în continuare, cred că ar trebui să dăm dovadă de înțelepciune, de reținere și de mai puțin politicianism în intervențiile care au loc în acest moment în plenul Senatului României.
Domnule senator Greblă, vă rog, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.