Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 octombrie 2020
Dezbatere proiect de lege · respins
Robert Marius Cazanciuc
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre privind vacantarea unui mandat de senator
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Îi mulțumesc domnului senator Tánczos Barna. Cum spuneam, stimați colegi, intervenția a fost la punctul 10 al ordinii de zi.
La punctul 14 al ordinii de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (L597/2020).
Raportul Comisiei juridice este de admitere, cu amendamente admise, a propunerii legislative.
Legea este organică.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Cu voia dumneavoastră, voi avea o scurtă intervenție la acest punct.
## Stimați colegi,
Acest proiect de lege face parte din categoria celor care în ultimii patru ani de zile au găsit un sprijin unanim la nivelul Senatului – este vorba de profesia de avocat, ca partener indispensabil al înfăptuirii justiției*. În ultimii ani de zile, indiferent de opțiunea politică, *