Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Romulus Bulacu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
O întrebare către domnul Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.
Obiectul întrebării: „Datele aferente pentru secțiunea 6, autostrada Pitești–Sibiu”.
Domnule ministru,
Autostrada Pitești–Sibiu a fost și este unul dintre cele mai discutate și controversate proiecte de infrastructură rutieră din ultimul deceniu. Proiectul în sine este unul destul de anevoios, din cauza traversării munților, dar și unul spectaculos și necesar, atât prin prisma nevoilor românești, cât și din perspectiva priorităților europene. Studii de fezabilitate, promisiuni politice, licitații lansate, anulate și iar reluate, toate s-au întâmplat în decursul a 6-7 ani.
Traseul întreg al autostrăzii Sibiu–Pitești, în lungime de aproximativ 123 de kilometri, este compus din șase secțiuni:
– secțiunea 1 – Sibiu–Boița, de la kilometrul 0 la kilometrul 15, asigură legătura între DN 7 (Defileul Oltului), prin continuarea autostrăzii existente;
– secțiunea 2 – Boița–Racoviță, de la kilometrul 15 la kilometrul 43, leagă localitatea Boița cu localitatea Racoviță;
– secțiunea 3 – Racoviță–Văleni, de la kilometrul 43 la kilometrul 72, asigură continuitatea autostrăzii prin Valea Băiașului, făcând conexiunea dintre Defileul Oltului și Defileul Văii Topologului;
– secțiunea 4 – Văleni–Curtea de Argeș, de la kilometrul 72 la kilometrul 90, traversează Valea Topologului, face conexiunea cu localitatea Curtea de Argeș;
– secțiunea 5 – Curtea de Argeș–Pitești, de la kilometrul 90 la kilometrul 123, leagă localitatea Curtea de Argeș cu orașul Pitești și autostrada existentă; – secțiunea 6 – reabilitarea a 14 kilometri de drum național, respectiv DN 73, fiind drum de legătură între nodul rutier Tigveni și Râmnicu Vâlcea, precum și construcția a 2,5 kilometri de drum nou.
Din declarațiile dumneavoastră cunoaștem că, în luna iunie, va fi demarată procedura de proiectare și de execuție pentru secțiunile 1 și 5 și că, undeva în luna iulie, intenționați să demarați aceeași procedură și pentru lotul 4.
Ulterior, în funcție de rezultate, ați anunțat că veți putea înainta termene și pentru loturile 2 și 3. Nu se mai discută nimic despre secțiunea 6, care leagă Râmnicu Vâlcea de această autostradă.
Pe cale de consecință, domnule ministru, cu autoritatea de care dispuneți și pentru o informare corectă, vă rog să-mi comunicați:
1. Când estimați că va fi demarată procedura de proiectare și execuție pentru lotul 6, Tigveni–Râmnicu Vâlcea?
2. Care sunt concret detaliile tehnice ale acestei secțiuni? Solicit răspuns în scris.
Senator Romulus Bulacu, Grupul PNL, Circumscripția electorală 40 Vâlcea.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .