Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Dumitru Oprea
Discurs
Îi reamintesc colegului meu Marius Pașcan că am avut, în istoria îndepărtată a legiferării, o propunere legislativă de dinainte de 1989 privind statutul clădirii „Casa Poporului”. Aceasta a fost procedura. Asta vreau să spun. Deci nu contează că... 2010 este foarte acum.
Doi. Pe procedură. Dacă tot am ajuns aici, vă rugăm, apelați la stafful Camerei Deputaților, să vă dea față către sală și să dea față sălii. Ați pus aceste două ecrane cât cinematograful sătesc de pe vremuri și zău că aveți fețe plăcute. Și Camera Deputaților, din partea cealaltă, are o altă față, dacă n-ați pune cele două ecrane mărețe care să vă ascundă. Și, cu aceasta, îmi cer scuze.
Revin la ceea ce se discută și a fost prezentat și de președintele Comisiei pentru muncă, domnul Solomon. Iar noi facem un apel, nu la politicieni, ci la antreprenori din toate domeniile: uniți-vă! Pentru că, de fapt, este o libertate lăsată antreprenorilor, pe cadrul național și pe cadrul european, când dumnealor, prin regulamente de ordine interioară, prin regulamente, prin contractul individual de muncă, pot să facă lucruri care să respecte toate legile, dar să le fie și dumnealor în folos, și angajaților.
Nimeni nu vrea să ucidă oameni, ci se dorește o libertate de gândire, astfel încât economiei europene și românești să-i meargă mai bine.
Noi nu vom fi de acord cu respingerea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.