Daniel Constantin Barbu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Apreciez intenția inițiatorului, e născută dintr-o îngrijorare reală față de deprecierea calității producției academice.

În același timp, cred că trebuie să fim prudenți și chibzuiți. Deja Procuratura a colonizat și a luat sub monitorizare viața politică. Dacă deschidem larg porțile vieții academice pentru denunțuri, pentru anchete ale procurorilor, cred că vom contribui suplimentar la deprecierea climatului public în România.

Nu trebuie să încredințăm procurorilor o sarcină care revine comunității academice. Un plagiat este un plagiat. Orice persoană alfabetizată poate recunoaște plagiatul, sigur, cu excepția limbajelor formale, matematice, acolo îți trebuie mai multă carte ca să identifici, dar tot ceea ce este scris în limbaj natural poate fi imediat identificat drept plagiat, dacă este un plagiat. Se întâmplă în România, s-a întâmplat și înainte de 1989, ba chiar și înainte de 1948, ca plagiatul să nu fie riguros sancționat, ca cei care au comis plagiate vădite să beneficieze de cariere academice înfloritoare, uneori și de cariere publice care au depășit sfera academică. Este o slăbiciune a culturii noastre academice, care trebuie recunoscută, dar trebuie rezolvată în plan academic. Nu cred, repet și insist, că trebuie să dăm producția științifică a acestei țări pe mâna Procuraturii. Ce vor mai face procurorii sau ce nu vor mai face în curând? Ce domeniu nu le va fi accesibil, dacă mergem în acest pas?

Vă mulțumesc, domnule președinte.