Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2002
other · adoptat
Sergiu Sechelariu
Discurs
Îl am.
În conformitate cu prevederile Programului de guvernare pe perioada 2001Ñ2004 ºi ale Planului de acþiune al Programului de guvernare pe perioada 2001Ñ2004, este prevãzutã reluarea lucrãrilor pe secþiile de cale feratã HârlãuÑBotoºani ºi SãveniÑDãrãbani. Pentru secþiunea de cale feratã HârlãuÑFlãmânzi, începând cu anul 2001, au fost deja alocate fonduri. Terminarea lucrãrilor necesare, pentru darea în exploatare a secþiilor de cale feratã menþionate, este în atenþia noastrã, dar, desigur, aceasta depinde ºi de valoarea sumelor disponibile pentru lucrãrile necesare.
Referitor la DN 17 BistriþaÑCâmpulung MoldovenescÑ Suceava, menþionãm urmãtoarele: DN 17 este cuprins în etapa a patra de reabilitare a drumurilor naþionale, lucrãrile de execuþie urmând sã înceapã în primãvara anului 2003. Studiul de fezabilitate pentru acest drum a fost întocmit în anul 2000. În anul 2001 au fost purtate tratative cu Banca Europeanã de Investiþii, pentru acordarea împrumutului necesar realizãrii reabilitãrii. În momentul de faþã se lucreazã la elaborarea proiectului tehnic ºi a documentaþiei de licitaþie, care urmeazã sã aibã loc în toamna acestui an.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.