Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2011
Informare · adoptat
Roberta Alma Anastase
Discurs
Am să invit membrii celor două Birouri permanente ale Camerei Deputaților și Senatului să meargă în sala unde-și desfășoară în mod obișnuit ședința Biroul permanent al Camerei Deputaților pentru a efectua numărătoarea.
Între timp, dați-mi voie să dau citire unei note:
În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, vă informez că s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
– Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 11 al Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente;
– Lege privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a altor prevederi financiar-fiscale;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2011 pentru modificarea și completarea art. 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2011 pentru abrogarea unor poziții din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, precum și pentru aprobarea unor măsuri cu privire la ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul și de transport feroviar;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar
general pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2011 pentru completarea art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2011 privind modificarea Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale;