Monitorul Oficial·Partea II·24 februarie 2006
other
Cristian Silviu Bu∫oi
Discurs
îLegea lustra˛iei, o necesitate real„ sau imaginar„?“ De 16 ani Óncoace, Legea lustra˛iei a fost mereu am‚nat„ ∫i tergiversat„ de guvern„rile trecute. Proiectul de lege a fost l„sat prin tot felul de sertare, nu pentru c„ ar fi fost uitat, nu din cine ∫tie ce motive minore, ci pentru c„ ar fi Ónsemnat o lovitur„ serioas„ la adresa celor care se aflau la conducerea Rom‚niei.
Pentru Ónceput cred c„ e bine s„ ne aducem aminte c„ _lustratio_ din latin„ Ónseamn„ purificare, o nevoie exprimat„ de nenum„rate ori Ón cei 16 ani de la Revolu˛ia Rom‚n„ de membri ai societ„˛ii civile din Timi∫oara, din Bucure∫ti sau din alte p„r˛i ale ˛„rii. Ace∫tia doreau promovarea unei legi care s„ ac˛ioneze ca un filtru moral, ce ne-ar permite s„ intr„m Ón Europa cu un sistem politic reformat, constituit din politicieni ∫i func˛ionari care nu au colaborat cu poli˛ia politic„ comunist„.
Aceast„ solu˛ie a lustra˛iei a ap„rut pentru prima dat„ Ón anul 1990, prin eforturile membrilor Societ„˛ii îTimi∫oara“, iar mai t‚rziu scriitorul George ™erban s-a implicat activ Ón realizarea acestei legi. Promovarea ei a fost imposibil„, deoarece popula˛ia Rom‚niei se afl„ sub efectul amneziei colective provocate de Ion Iliescu.
Punctul 8 din cele 13 ale Proclama˛iei din Timi∫oara viza o de∫teptare a Rom‚niei prin toate mijloacele, o recl„dire a sistemului de valori rom‚ne∫ti.
O asemenea lege aduce Ón prim-plan cel pu˛in dou„ semnifica˛ii: una este pur etic„, fiecare ar trebui s„ primeasc„ pedeapsa cuvenit„. A doua semnifica˛ie este generat„ de suficiente ra˛ionamente politice. O parte a societ„˛ii rom‚ne∫ti poate fi ∫antajat„ de diverse persoane îbinevoitoare“, ca urmare a leg„turilor pe care le-a avut cu Securitatea.
Dup„ 1990, aceste personaje s-au integrat cu u∫urin˛„ Ón noul sistem, devenind politicieni sau cunoscu˛i oameni de afaceri, transform‚ndu-se Ón baroni locali sau na˛ionali. S-au opus mereu adev„ratelor reforme, pentru c„ le erau Óntru totul defavorabile. Se opun ∫i Legii lustra˛iei, pentru c„ ea reprezint„ sf‚r∫itul carierei lor de reprezentan˛i ai propriilor interese Ón institu˛iile statului.
Legea lustra˛iei nu ar fi o noutate. Cehia, Polonia sau Ungaria au adoptat o astfel de lege, pentru ca cei care au avut de suferit din pricina regimului comunist s„ primeasc„ m„car o repara˛ie moral„ ∫i pentru a l„sa Ón urm„ un trecut mereu potrivnic de care nu ne-am debarasat nici dup„ 16 ani de la evenimentele din 1989. Legea lustra˛iei se impune ca o necesitate absolut„.
Rom‚nia are nevoie de aceast„ lege, cei 16 ani de la Revolu˛ia Rom‚n„ au dovedit cu prisosin˛„ acest lucru, este o necesitate real„, benefic„ pentru bunul mers al societ„˛ii rom‚ne∫ti Ón drumul c„tre Uniunea European„.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 12/24.II.2006 Un cunoscut proverb rom‚nesc spune îMai bine mai t‚rziu dec‚t niciodat„“, iar acum, prin aceast„ lege, probabil este ultima ∫ans„ ca Rom‚nia s„ scape o dat„ pentru totdeauna de r„m„∫i˛ele ∫i tenebrele comuniste.