Monitorul Oficial·Partea II·29 septembrie 2006
Dezbatere proiect de lege · respins
Daniel Buda
Dezbateri asupra propunerii legislative pentru modificarea art. 55 din
Discurs
## îLegitimitate ∫i putere“
Dac„ Ón popor exist„ zicala dup„ care îVrabia m„lai viseaz„“, pentru a der‚de l„comia nedisimulat„ a unei persoane, Ón politic„ aceast„ zical„ se poate folosi pentru a lua Ón der‚dere prostia ∫i ridicolul unor declara˛ii. Astfel de declara˛ii au vizat recent declan∫area procedurii de suspendare a pre∫edintelui B„sescu, f„cute pe un ton pe c‚t de grav, pe tot at‚t de ridicol, de liderul unui partid a c„rui zestre electoral„ nu reu∫e∫te s„ ias„ din marja de eroare a sondajelor de opinie. Nu cred c„ trebuie s„ ne temem de acest anun˛, dup„ cum nu cred c„ se teme nici pre∫edintele, dar, totu∫i, pentru lini∫tea cititorilor, trebuie spus c„ pentru declan∫area procedurii de suspendare a pre∫edintelui Rom‚niei trebuie ini˛iat„ o propunere de c„tre cel pu˛in 1/3 din num„rul deputa˛ilor ∫i senatorilor. Or, dup„ cum se ∫tie, P.C.-ul nu dispune de un asemenea num„r de parlamentari, iar celelalte partide parlamentare nu par s„ se av‚nte Óntr-o asemenea aventur„ politic„. Nici chiar tribunul Vadim, care a tr‚mbi˛at ∫i el Ón urm„ cu dou„ s„pt„m‚ni o asemenea inten˛ie, Ón cele din urm„ ∫i-a dat seama c„ nu are sor˛i de izb‚nd„ ∫i a renun˛at.
Deci, o tentativ„ de suspendare a pre∫edintelui — conform procedurii constitu˛ionale — nu poate avea nici un succes, pentru simplul motiv c„ pe ini˛iatori i-ar contrazice aritmetica parlamentar„. Nu este Óns„ mai pu˛in adev„rat faptul c„ motivele invocate pentru declan∫area procedurii de suspendare sunt la fel de ridicole ca ∫i cel care le-a expus. Mai precis, motiva˛ia
demersului a fost construit„ pe relat„rile unei persoane care a tras cu urechea la o discu˛ie purtat„ de pre∫edinte Ón week-end cu fo∫ti colegi de partid ∫i cu ni∫te prieteni, Óntr-un local public. Dac„ liderul P.C. Ó∫i construie∫te rechizitoriul Ómpotriva pre∫edintelui pe temeiul unor dela˛iuni îdin auzite“, pe fond muzical, este grav pentru profesionalismul unui politician.
Problema domnului Voiculescu este c„ Domnia Sa se teme de Traian B„sescu. îEpisodul Vulpe“ nu a fost cauza, ci ocazia de a-l mai ataca pe pre∫edinte. P.C.-ul ∫i liderul s„u ∫tiu foarte bine c„ Ón cazul unor alegeri anticipate — dorite de pre∫edintele B„sescu — partidul ar r„m‚ne pe dinafara Parlamentului. ™i-atunci, singura solu˛ie este s„ adune f„r‚me de notorietate, ie∫ind cu ∫tiri de scandal ∫i aleg‚nd o ˛int„ de atac care s„ le transfere din notorietate.
Nu numai P.C.-ul ∫i liderul s„u se tem de pre∫edinte, ci ∫i to˛i cei care propov„duiesc regimul parlamentar Ón Rom‚nia, adic„ alegerea pre∫edintelui de c„tre Parlament — nu direct de cet„˛eni, a∫a cum este acum — ∫i transformarea acestuia Óntr-un maestru de ceremonii politice simandicoase de salon.
Ra˛ionamentul regimului parlamentar Ón Rom‚nia porne∫te Óns„ de la nesocotirea unei realit„˛i, ∫i deci de la o premis„ gre∫it„. Œn prezent, majoritatea cet„˛enilor doresc s„-∫i aleag„ ei ∫eful statului, ∫i nu vor s„ lase acest lucru pe m‚na Parlamentului. Œn fond, au dreptate. Ce legitimitate ∫i reprezentativitate ar mai avea un pre∫edinte ales de un Parlament care se îbucur„“ de cea mai proast„ notorietate Ón r‚ndul cet„˛enilor? Nu o dat„ am fost martorii unor trocuri politice Ón Parlament, aranjamentele dintre partide la vot conduc‚nd la situa˛ii ridicole: Ordonan˛a D.N.A., Legea A.N.I., Óncuviin˛area perchezi˛iei lui Adrian N„stase etc. Or, a l„sa pe m‚na unui asemenea Parlament alegerea pre∫edintelui ˛„rii ar putea Ónsemna o b„taie de joc la adresa cet„˛enilor. ™eful statului ar ap„rea ca fiind fructul unor compromisuri politice ∫i Ón˛elegeri de culise, ∫i parc„ Ól ∫i v„d pe maestrul de sfor„rii Viorel Hrebenciuc f„c‚nd jocurile. At‚ta timp c‚t nu vom avea altfel de politicieni Ón Parlament, ∫i mai ales un alt fel de Parlament, nici nu poate fi vorba de alegerea pre∫edintelui de c„tre Legislativ. Episodul recent, cu Agen˛ia de Integritate, confirm„ ∫i el acest lucru.