Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Stelian Cristian Ion
Discurs
Imediat..., la art. 27... vă spun punctul marginal, la respinse..., 29. Este vorba de art. 27 alin. (2), la amendamente respinse.
Propunerea dumneavoastră se referă la modificări cu privire la cvorumul de ședință și la cvorumul necesar pentru adoptarea unor hotărâri în cadrul lucrărilor plenului și în cadrul lucrărilor secțiilor.
În 2004, când s-a modificat legea, s-a constatat de către juriști reputați că se ajunge, așa cum este legea în vigoare acum, ca în cadrul Secției pentru judecători, spre exemplu, formată din 11 membri, să se poată lucra valabil cu 6 membri și să se adopte o hotărâre cu 4 membri, ceea ce este inacceptabil.
De asemenea, în cadrul secțiilor, în cadrul Secției pentru procurori, să se poată lucra..., deși această secție este formată din 7 membri, să se lucreze valabil cu 4 membri și să se adopte o hotărâre cu 3 voturi.
S-a spus că în aceste secții – și citez aici, nu îmi aparțin cuvintele, aparțin fostului decan al Facultății de Drept a Universității București, aș îndrăzni să susțin, cea mai prestigioasă universitate, cea mai bună facultate de drept din țară –, domnul Mihai Viorel Ciobanu spunea că: „...în secții, posibilitatea de influențare și de control este mult mai mare și aceasta în probleme esențiale pentru magistratură, în condițiile în care reprezentanții societății civile nu-și pot afirma punctul de vedere”. Iată cât de subtile sunt atacurile pe care le faceți.
Nu vă felicit pentru această subtilitate. În general, subtilitatea este o calitate, dar în astfel de situații este un defect.
De aceea, propunem ca acest cvorum să fie stabilit în felul următor, potrivit conținutului de la alin. (2) pe care îl propunem, astfel: „Lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfășoară în prezența a cel puțin 16 membri, iar lucrările secțiilor se desfășoară în prezența a cel puțin 7 membri ai Secției pentru judecători și a cel puțin 5 membri ai Secției pentru procurori.” Acesta este alineatul (2).
Vă rog să-mi permiteți să dau citire și alin. (3), pentru că este legat de acest lucru: „Hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii și hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți, dar nu mai puțin de 5 membri în cazul Secției pentru judecători și 4 membri în cazul Secției pentru procurori, votul membrilor de drept fiind consultativ.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.