Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Daniel Savu
Discurs
Îmi cer scuze că am intervenit, domnule președinte. Mulțumesc că nu m-ați uitat.
Eu sunt ploieștean. Nouă ni se spune găzari, petroliști. Deci provin dintr-o zonă care are de-a face cu petrolul de sute de ani. Așa se știu pe acolo, pe la noi, lucrurile astea. Există o puternică ramificație de conducte, care străbate Prahova în lung și-n lat.
De asemenea, nimeni nu se îndoiește că Prahova este un județ al turismului în România. A existat, că ne place să folosim acest termen, o coabitare perfectă între petroliști și cei care se ocupă de turism.
Nu și-a pus nimeni problema vreodată ca petroliștii să se apuce să-i deranjeze pe cei din turism și există posibilitatea invocată a unor referendumuri locale pentru a stabili aceste lucruri.
Nu aș vrea să trecem... Am auzit că există o problemă la Roșia Montană. Eu nu știu, aștept dezbaterea despre Roșia Montană. Poate sunt unii care au dezbătut înainte subiectul ăsta.
Avem o lege a minelor. Avem multe legi care reglementează în domeniu situația. Nu cred că ne mai era necesară o nouă lege în momentul de față.
Problema este alta. Să nu ne aflăm în situația acelei glume, pe care o știm cu toții, cu o bătrânică pe care vrem s-o ajutăm să treacă strada, deși ea nu vrea. Pentru că referendumul făcut la Roșia Montană, chiar dacă a fost invalidat, spune că cei de acolo, de la Roșia Montană, vreo 80%, își doresc exploatarea. Dacă luăm și zonele... Și referendumul este destul de apropiat, cu ocazia alegerilor parlamentare a fost făcut acolo, în zona aceea. Restul... sunt la vreo 60–70%, cei din zona adiacentă.
Acum, sunt unii care își dau cu părerea despre niște zone, dar, dacă le numim pe hartă, e greu de presupus că pot să pună degetul pe ele. Vorbesc despre cei care-mi bombardează și mie e-mailul și mi-au blocat căsuța de e-mail cu astfel de propuneri, dar eu cred că privitor la Roșia Montană trebuie să avem o dezbatere în Parlament și o vom avea.
Guvernul, dacă vrei să stai de vorbă cu el, te ascultă sau trebuie să-i citești printre rânduri, că nu o să stea Guvernul de vorbă cu fiecare membru al Parlamentului în parte.
Dacă ne-am asumat o strategie de a sprijini un guvern, cred că trebuie să mergem până la capăt, să discutăm în grupurile parlamentare lucrul acesta.
Eu voi vota împotriva acestei legi sau, ca să nu supăr pe nimeni, mă voi abține.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.