Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Gheorghe David
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Vreau să intervin pe procedură, așa cum am cerut.
Nu am nimic cu colegii care au discutat anterior, și-au făcut datoria și au spus ceea ce credeau că este bine, nici cu președintele de ședință care conduce astăzi, dar vreau să atrag atenția că, în urmă cu o săptămână, noi am încheiat dezbaterile asupra acestui proiect de lege și a rămas să facem următorul lucru: este un amendament care se discută sau nu și trebuie să dăm votul pe raport și pe proiectul de lege. Acolo am rămas și de acolo ar fi trebuit să continuăm. Dacă mai deschidem încă o dată dezbaterile, pe lângă cele pe care le-am făcut săptămâna trecută, nu știu unde mai ajungem. Sigur că este un domeniu unde se pot spune foarte multe lucruri și nu se vor termina cu noi, acum, aici.
De aceea, haideți să mergem mai departe de unde am rămas.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.