Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2015
procedural · respins
Daniel Savu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Îmi cer scuze, doamnă Anghel, o dată într-o sesiune v-o iau și eu înainte. O singură dată și, pe urmă, dumneavoastră!
Vreau să răspund colegului meu care... Eu n-am spus că proiectul este bun sau rău. Eu am spus – și vă atrag atenția, stimate coleg – că, dacă doriți să treacă ceva, trebuie să fiți în sală suficienți de azi înainte. Deci, dacă doriți ca vreun proiect să treacă, cum ați spus: că ăsta ar fi bine să treacă, trebuie să fiți în sală. Nu vă susțineți cererile prin prezența din sală! Eu asta am sesizat. Noi suntem nițeluș mai mulți, nu prea mulți, cum eram odată, dar un pic mai mulți ca dumneavoastră.
Din punctul acesta de vedere, are dreptate domnul Șerban Mihăilescu, care mi-a spus că se... este un pic stresat, dacă iau cuvântul la fiecare punct. Nu mai iau cuvântul la fiecare punct, m-am răzgândit, că îi stresez mai mult pe colegii mei, care-s mai mulți decât foarte puținii
care sunteți în partea aia, și eu pe dumneavoastră voiam să vă stresez, cum mi se întâmpla mie când eram la putere și opoziția mă stresa tot timpul. Acum n-am pe cine să stresez, dar, de mâine sau de săptămâna viitoare, când trebuie să veniți în sală mai mulți, atunci... vă susțineți proiectele. Eu de aia am spus: dacă vreți să susțineți un proiect, cum, pe bună dreptate, l-ați susținut, vorbiți cu colegii să fie în sală. Nu e mai nimeni! Apropo, mi-aș putea permite să cer să facem un cvorum, să vedem dacă avem?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.