Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Tudor Barbu
Discurs
Îmi pare rău, domnule președinte de ședință, dar atunci când un senator al României pune întrebări, urmând ca pe baza răspunsurilor să acorde votul unui candidat într-o funcție, pe care Parlamentul României o girează, candidatul, nu din eleganță, nu din bun-simț, din obligație și respect față de Senat, trebuie să-i dea răspuns acelui senator.
Asta una. Al doilea, domnul candidat vine din Gorj, exact de acolo de unde eu vin ca senator, și poate mi-aș fi dorit să am și eu un dialog pe tema asta, pentru că și eu votez „pentru” sau „contra” acestei candidaturi.
Și ultima precizare. Vorbim de o agenție de integritate și vorbim de un vot care, nu neapărat din punct de vedere mediatic, dar din punct de vedere moral, atârnă foarte greu în spatele celor care azi îi dau sau, mă rog, mâine, „pentru” sau „contra”. Repet, întrebarea doamnei senator Anghel nu numai că este pertinentă, este și legal pusă de la microfonul Senatului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.