Ilie Sârbu

Îmi pare sincer rău că domnul Vosganian nu a înțeles ceea ce am spus eu. Sigur, nu mai repet, pentru că ceilalți colegi au înțeles. Dar a vorbit aici de o scrisoare pe care eu aș fi adresat-o nu știu cui... Nu există nicio scrisoare. Alt ministru a adresat-o. Nu-i pronunț numele, că nu-i cazul.

Doi. Sunt stenogramele pe care le-ați văzut și dumneavoastră în presă – și presa le știe, și le știu și procurorii –, când eram acuzat de unii dintre colegii noștri că nu vreau să semnez ordonanța, pe care nu am semnat-o. Pentru un motiv simplu. Nu că nu aș fi vrut să încurajez producția de îngrășăminte chimice românească. Nu că nu aș fi vrut să ajut – știu bine ce situație era atunci, cu grevele, cu 6.000 de oameni, cu câți oameni rămâneau în stradă... Nu, fiindcă am fost la Bruxelles și mi s-a spus că e ajutor de stat și că, în niciun caz, să nu fac acest gest, să semnez ordonanța.

Am fost sunat, e adevărat, de mulți colegi. Sunt acolo în stenogramă. Unii m-au și amenințat, m-au făcut nenorocit. Se văd. Sunt lucruri care...

Îmi pare rău că ați adus în discuție numele meu în acest sens. Nu vă ajută, fiindcă nu am făcut parte la lucrul ăsta.

Când eu am ajuns la minister, lucrurile erau mai întârziate și, după aceea, sigur, am plecat, că am stat nouă luni. În cele nouă luni de zile... E adevărat, cei care au spus-o cu gurița lor, pe telefon – și sunt înregistrați –, m-au înjurat, m-au făcut nenorocit: „nu vrea nenorocitul ăla de Sârbu, dar vorbim noi cu...”. Nu spun, iarăși, nume, cu cine a spus că vorbesc, că sunt acolo. Nu vreau să acuz, nu am venit astăzi cu ideea de a face vreun reproș cuiva, ci tocmai în ideea de a se face dreptate.

Sunt în plus sau nu sunt în plus aceste dosare? Puteam să vin la început să cerem vot, să mergem pe raport. Nu am făcut lucrul ăsta, dar să mă aduceți pe mine în discuție într-o cauză... Eu am mai fost adus în discuție într-o cauză în care nu am avut nimic de făcut, numai că cineva a amintit numele meu.

Se mai întâmplă. Trecem și prin asta, dar, până la urmă, nu noi, Senatul, decidem vinovăția cuiva. Noi facem o încuviințare. În rest, instanța e cea care decide. Nu noi, până

la urmă, nu noi, cei mai mulți de aici, am tot clamat statul de drept, justiția și celelalte.

Acum, sigur că, dacă unii sau alții ajungem să ne lovim și de duritatea măsurilor pe care le ia justiția, justiția nu-i mai bună. Și vedem cazul de ieri, de alaltăieri.

Nu la asta m-am referit. Îmi pare rău că ați adus în discuție numele meu și vă cer, tot în aceeași idee, să aduceți această scrisoare, dacă există, mâine, ca să nu rămână colegii cu ideea că am ceva de ascuns. E semnată de celălalt ministru, eu am venit după. Dar și el a explicat că a semnat-o în sensul ăsta bun de care vorbim: să încurajăm, să ajutăm. Atât că cei de la Bruxelles – și știu colegii de aici, care au fost în ministere – veneau și spuneau: „Nu, domne, ăsta-i ajutor de stat.”