Monitorul Oficial·Partea II·28 aprilie 2006
other
Gabriela Nedelcu
Discurs
îMinistrul s„n„t„˛ii rezolv„ criza financiar„ din s„n„tate prin Ónfometarea sugarilor“
Programul Ministerului S„n„t„˛ii care are drept scop prevenirea distrofiei la copii s-a transformat practic Óntr-un program de Ómboln„vire a sugarilor. Astfel, conform declara˛iilor domnului Alin St„nescu, consilier ministerial pe problemele mamei ∫i copilului, noile reglement„ri prev„d acordarea de lapte praf gratuit doar pentru sugarii care au fost diagnostica˛i cu distrofie.
## Domnule ministru,
V„ reamintesc pe aceast„ cale c„ profilaxia este mai scump„ dec‚t prevenirea unei boli. Un copil Ónfometat constant Ón primele luni de via˛„ poate r„m‚ne cu sechele care vor costa, mai t‚rziu, Ministerul S„n„t„˛ii mult mai mult dec‚t cele c‚teva cutii de lapte praf pe care le economisesc acum consilierii dumneavoastr„.
Motiva˛iile invocate sunt puerile ∫i cred c„, de fapt, ascund incapacitatea de a gestiona eficient activitatea ministerului pe care Ól conduce˛i.
Astfel, domnul Alin St„nescu a declarat c„ au beneficiat de lapte praf gratuit foarte multe femei care ar fi putut s„-∫i al„pteze copiii, îdar nu au f„cut-o din motive personale, cum ar fi faptul c„ voiau s„ mearg„ neap„rat la serviciu“. ™i ce e r„u Ón asta?
Un alt minister, cel al Muncii ∫i Protec˛iei Sociale, le Óncurajeaz„ s„ fac„ acest lucru, oferindu-le un stimulent de trei milioane de lei lunar. Œntorc‚ndu-se la lucru, tinerele mame renun˛„ la concediul de maternitate Ón valoare de opt milioane. Statul iese Ón c‚∫tig. Mini∫trii Guvernului T„riceanu nu discut„ Óntre ei?
Noile reglement„ri vor afecta familiile cele mai s„race ∫i, Ón primul r‚nd, copiii lor (c‚te familii cu situa˛ie financiar„ bun„ au beneficiat de acest program?). Consecin˛ele pe termen lung sunt incalculabile: stare de s„n„tate precar„ a copiilor, cre∫terea abandonului, ad‚ncirea crizei demografice etc.
Sunte˛i direct responsabil pentru aceast„ situa˛ie care de∫i va ajuta pe termen scurt Ón rezolvarea crizei financiare declan∫ate de introducerea cotei unice de 16%, pe termen lung, a∫a cum am amintit anterior, va avea efecte negative majore.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.