Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2021
other · respins
Corneliu-Mugurel Cozmanciuc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Implementăm Programul «România Educată»*”
Orice situație tensionată care se desfășoară între guvernanți are tendința de a distrage populația de la progresele politicilor derulate, care devin din ce în ce mai vizibile în țara noastră.
După finalizarea unei operațiuni riscante în domeniul securității și apărării, cum a fost cazul retragerii trupelor NATO din Afganistan, România și-a arătat calitățile care au fost constante în politica externă: reziliență, încredere, eficiență. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem și progresele făcute în plan intern, care vor impacta, de asemenea, dezvoltarea României pe termen lung.
Începând cu anul școlar 2021–2022 vor funcționa șase școli-pilot, prin care vor fi aplicate principiile redate în Programul de guvernare „România Educată”. Sistemul educațional a fost influențat negativ de pandemia de COVID-19*, iar nevoile elevilor și cadrelor didactice au fost exprimate și mai clar cu această ocazie.*