Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2009
Dezbatere proiect de lege
Ioan Oltean
Discurs
„Împrumutul de la FMI, România și măsurile de contracarare a crizei”
Într-un comunicat adus la cunoștința opiniei publice în ziua de joi, 19 martie 2009, FMI a spus, prin experții săi, că economia globală s-ar putea contracta cu până la 1% anul acesta și că ar putea avea loc cea mai mare scădere economică din ultimii șaizeci de ani, îndemnând la măsuri puternice de stimulare a economiei și criticând, într-un fel, slaba reacție de până acum.
Făcând apel la necesitatea coordonării asistenței economice și financiare care va fi acordată în perioada imediat următoare, FMI a fost destul de critic la adresa planurilor de stabilitate financiară prezentate până în prezent.
În raportul privind țările G20, același FMI prognozează o restabilire inițial modestă la începutul anului viitor, în cazul în care țările vor reuși să stabilizeze sistemul financiar și mai ales cu condiția unui sprijin fiscal suficient. Mai mult, experții consideră că ar trebui ameliorate condițiile de credit, iar colapsul pieței imobiliare din SUA ar trebui să-și atingă propria limită. Pe de altă parte, o analiză economică evidentă spune că prețurile mici la petrol și bunuri de consum ar trebui să se mențină. Fondul Monetar Internațional face apel la un efort global coordonat pentru resuscitarea economiei mondiale, folosind pachete mari de stimulente și în același timp luând măsuri de prevenire a unei derive a deficitelor.
Chiar și reprezentantul României la FMI, domnul Mihai Tănăsescu, membru al PSD, a declarat săptămâna trecută că România nu va primi imediat banii de la Fondul Monetar Internațional, pentru că, potrivit procesului de acordare, care este puțin mai lung, scrisoarea de intenție ar urma să fie analizată de conducerea FMI pe la începutul lunii mai a acestui an.
Însă speranțele în relansarea economică nu ar trebui puse înainte de mijlocul anului viitor, iar, pe de altă parte, întârzierea revirimentului ar putea provoca o intensificare a recesiunii.
Am expus aici toate aceste considerații deoarece pentru noi nu mai este nicio îndoială legată de necesitatea efectuării unui împrumut.
Cum ar trebui deci interpretate aceste informații și cum s-ar putea ține cont de aceste date concrete?
În țara noastră, premierul susține că „se va lupta” în negocierile cu FMI, lucru lăudabil, pentru ca TVA-ul și cota unică să nu fie mărite. Argumentele sunt economice, de bunsimț și, din aceste motive, viabile: deoarece creșterea primei taxe îi va afecta grav pe cei cu venituri mici, pe când mărirea cotei la o cifră situată în jurul procentului de 18% i-ar afecta major pe întreprinzătorii particulari din țara noastră.
Trebuie observat însă că premierul admite că nu poate afirma cu certitudine că acestea nu vor fi mărite în final, la presiunea aceluiași Fond Monetar Internațional.
Pe de altă parte, este știut că țările dezvoltate din vestul Europei se vor confrunta cu o recesiune profundă în anul 2009, iar produsul intern brut mondial va scădea cu un procent cuprins între 0,5% și 1% în acest an. În cazul în care estimările FMI se vor adeveri, acesta ar fi, așa cum spuneam, cel mai scăzut nivel atins de economia mondială în ultima perioadă, mai precis în ultimii șaizeci de ani.