Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
other · retras
Performanțe
Discurs
În 2008, RI s-a ocupat de negocierea, finalizarea și semnarea unor documente de cooperare (Compania Națională de Televiziune din Ucraina NTU, EuroNEWS, Televiziunea Ungară DUNA TV, ERNO – Rețeaua Eurovision a schimburilor de știri etc.), inițierea și negocierea unor noi Acorduri de colaborare cu Societatea Tunisiană de Radio și Televiziune, precum și cu televiziunea publică din Salonic, ERT3.
Echipa Televiziunii Române a colaborat cu MAE pentru negocierea Programului de cooperare în domeniile culturii, educației, tineretului și sportului între Guvernul României și guvernele din Muntenegru, Coreea de Sud, Vietnam, Republica Populară Chineză, Bulgaria, Tunisia etc., iar colaborarea cu reprezentanțele Corpului Diplomatic la București s-a materializat prin participarea TVR la Zilele Franco-Române ale Audiovizualului, primirea spre difuzare liberă de drepturi a unor programe tv (China și Japonia).
Reprezentanții TVR au participat la peste 20 de seminarii internaționale, dintre care 11 organizate de EBU, 5 de CIRCOM Regional și 6 organizate de alți parteneri ai SRTv.
În 2008, TVR a fost inclus în diverse programe și proiecte europene, inițiate de partenerii externi („Greeen on air” – protecția mediului și încălzirea globală, proiectul „EMMA” – digitalizarea arhivelor tv etc.).
Serviciul Relații Internaționale a sprijinit și a acordat asistență logistică pentru echipele de filmare din străinătate care au participat la Summitul NATO de la București (montaje, transmisii unilaterale etc.), colaborare cu organizatorii TVR pentru concursurile Eurovision Song Contest, Eurovision Young Musicians, Eurovision Junior Song Contest (EBU), Festivalul „Cerbul de Aur” etc.
În perioada 15–19 mai 2008, acest serviciu a organizat cea de-a XV-a Conferință și cea de-a XIV-a Adunare Generală COPEAM (Comisia Permanentă a Audiovizualului Mediteranean), la București, unde au participat delegați străini din peste 20 de țări, președinți-directori generali, experți și jurnaliști, reprezentanți ai organismelor internaționale (UNESCO, UNICEF, EBU, INA, ASBU, CE etc.), invitați speciali români și străini.
Înscrierea producțiilor TVR la festivalurile internaționale s-a materializat prin participarea la 45 de competiții internaționale, cu un număr de 29 de programe și trei proiecte, pentru care s-au obținut următoarele distincții: Premiul HOT BIRD TV AWARDS acordat canalului
TVRInternațional, Premiul „Simpatia publicului” la Festivalul de Film Documentar Cronograf de la Chișinău, mențiunea specială la categoria Vivre l’Europe la CIRCOM Regional 2008 de la Maribor, Slovenia, precum și Selecția în etapa finală a Festivalului Internațional de Programe Audiovizuale, FIPA 2008, Biarritz, Franța.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.