Virgil Pop

„În 22 noiembrie se trage cortina”

Stabilitatea unui stat democratic stă, în primul rând, în integritatea instituțiilor ce conlucrează la bunul mers al lucrurilor. Da, știu că este o viziune idealistă pentru România, dar este ceea ce mi se pare normal și ceea ce aștept să se întâmple într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene. România a devenit, prin largul concurs al actualului Guvern, o țară aflată în colaps financiar, instituțional și social. România este țara în care două partide mari, ambele aflate la guvernare, se joacă de-a remanierea, fără a ține cont de consecințele acestor acțiuni atât în plan extern, cât și în plan intern.

În țările democratice ale Uniunii Europene are loc, în această perioadă, o amplă dezbatere referitoare la viitorii comisari europeni, persoanele care vor coordona domenii mai mult sau mai puțin importante ale spațiului european în care România este îndreptățită să devină lider de zonă. Este o dezbatere asupra unui subiect ce ne va afecta cu siguranță în următorii cinci ani. În timp ce Guvernul român pare blocat într-un singur nume, celelalte țări europene duc un lobby intens pentru a ocupa poziții cât mai importante în viitorul guvern european. Țara noastră riscă, după cum apreciază observatorii străini, să se ocupe în continuare de domeniul nu foarte atractiv al multilingvismului sau, mai rău, de unul nou propus – al situațiilor de urgență –, urmând să devină un fel de pompier de serviciu al Uniunii Europene.

În perioada 2005–2008, Guvernul liberal român a obținut performanță din poziția de guvern minoritar. Dezbaterea parlamentară a ținut loc de cearta de zi cu zi din această perioadă, negocierea a fost cuvântul de ordine în general pentru majoritatea proiectelor importante. Guvernarea liberală s-a redus la câteva atribute: echilibru, performanță economică, dialog, atribute care au decurs chiar din acea poziție de guvernare minoritară.

Avem în 2009 un guvern care face ca Parlamentul să devină un accesoriu pentru oamenii puterii. Avem un așa-zis „Pact pentru România” prin care PSD și PD-L par a se scuza de această alăturare. De fapt, avem doar oameni avizi după funcții, după putere, după bani. Aceste persoane au uitat că este cazul să guverneze o țară, să mențină o imagine a României în exterior, cu alte cuvinte, să îi reprezinte pe români și să reprezinte România. Acestora le amintesc câteva „amănunte”: instituțiile românești trebuie să își reia activitatea, sectorul privat este efectiv sufocat de cota unică și țara noastră se află într-o criză economică fără precedent, care cere măsuri urgente și o mobilizare exemplară a factorilor de decizie.

O Românie altfel, care va îndeplini aceste proiecte, va fi o Românie fără Traian Băsescu. De fapt, aceasta este problema la care se reduce toată discuția. Traian Băsescu și-a atins obiectivele acestui mandat de cinci ani: obediența ridicată la rang de lege, scandalul continuu și mediocritatea. Din fericire pentru România, din 22 noiembrie se trage cortina la această tragedie de prost gust regizată de eternul președinte al Partidului Democrat Liberal.