Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iulie 2019
other · adoptat
Nicușor Halici
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
În al doilea rând, inițiativa legislativă, susținută de coaliția majoritară, are în vedere protecția cetățeanului. Are în vedere corelarea dreptului cetățeanului de a trăi în siguranță și în securitate cu dreptul cetățeanului de a fi protejat sau de a-i fi respectate drepturile.
De aici și până a spune că o inițiativă legislativă care are în vedere legitimarea unor persoane, controlul corporal atunci când se impune și conducerea la sediul poliției, solicitarea de asistență medicală, în cazul în care polițistul constată sau observă că persoana care este sub protecția polițistului are nevoie și i se solicită acest sprijin, sau solicitarea de sprijin din punctul de vedere al dreptului fundamental de a fi apărat, adică să-i cheme un avocat – asta înseamnă abuzuri? Nu, asta înseamnă un stat de drept, la care ne raportăm unii doar cu emfază, dar fără să facem nimic.
Și trebuie să mai spunem ceva. Că avem în vedere interesul fundamental al cetățeanului în majoritatea sa, al cetățeanului de bună-credință.
Și mai avem în vedere ca instituții ale statului, fără să poată să le fie permise, cel puțin prin inițiative legislative, derapaje, să aibă totuși posibilitatea să creeze siguranța și securitatea cetățenilor acestei țări, așa cum o au toate instituțiile de ordine și siguranță publică din toate democrațiile la care, doar așa, enumerativ, ne raportăm.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.