Angel Tîlvăr

În anul 2000, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis să dedice ziua de 20 iunie refugiaților, ca expresie a solidarității cu oamenii trecuți prin experiența amară a dezrădăcinării, fiind nevoiți să-și părăsească propriile case din cauza războiului, a conflictelor și a sărăciei, pornind pe drumurile pribegiei, în căutarea protecției pe care nu o pot primi în țara lor de origine.

Cele mai recente cifre ale Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați, UNHCR, arată că aproximativ 65 de milioane de persoane, una din 113, au fost strămutate forțat din țările lor, în afara granițelor. În timp ce Siria rămâne cea mai mare sursă de refugiați din lume, Sudanul de Sud prezintă cea mai rapidă creștere a situațiilor de urgență, cu 1,4 milioane de refugiați și 1,9 milioane de persoane strămutate intern, majoritatea sub 18 ani.

Anul trecut, 62.753 de oameni au ajuns în Uniunea Europeană prin traversarea Mării Mediterane, dintre care 5.022 au dispărut.

În spatele acestor statistici se află povestiri individuale despre greutăți, separare și pierdere, despre călătorii care pun în pericol viața, în căutarea siguranței, despre lupte pentru a reconstrui vieți în împrejurări dificile. Este îngrozitor să vedem că frontierele sunt închise, că oamenii care se află în tranzit, refugiații și migranții, sunt evitați, încălcându-se drepturile omului și dreptul internațional. Costul uman este imens: milioane de locuri de muncă s-au pierdut, milioane de copii au ieșit din școală și trăiesc bântuiți de traumă, nesiguranță și intoleranță.

Refugiații sunt printre cei mai vulnerabili oameni din lume. Convenția din 1951 privind refugiații și Protocolul din 1967 ne ajută să le oferim protecție. Acestea sunt singurele instrumente juridice globale care acoperă în mod explicit cele mai importante aspecte ale vieții unui refugiat.

Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au garantat protecție pentru 538.000 de persoane care au solicitat azil în anul 2017, cu aproape 25% mai puțin față de anul 2016.

La nivel european, România ocupă locul 16 din punctul de vedere al numărului de refugiați care au primit o decizie favorabilă de ședere. Din datele Eurostat, în anul 2017 au fost înregistrate 4.820 de cereri de azil, 1.330 de cetățeni primind aviz favorabil de ședere în țară. Cei mai mulți dintre refugiații care s-au bucurat de măsurile de protecție au fost cetățenii sirieni, irakieni și cei de naționalitate afgană.

În fiecare minut, în lume 20 de persoane își lasă viața în urmă pentru a scăpa de război, persecuție sau teroare, din cauza rasei, religiei, naționalității, apartenenței la o anumită grupare socială sau chiar pentru a fugi de efectele dezastrelor naturale sau ale celor provocate de om.

Când ne referim la primirea în țările noastre a refugiaților nu trebuie să vorbim ca despre împărțirea unei poveri, ci despre împărtășirea unei responsabilități globale, bazată nu numai pe ideea generală a umanității noastre comune, ci și pe obligațiile foarte specifice ale dreptului internațional. Refugiații sunt printre primele victime ale terorismului; problemele radicale sunt războiul și ura, nu oamenii care fug din calea acestora.