În anul 2008, CNA a continuat să fie preocupat de a dezvolta o piață audiovizuală liberă, pluralistă și concurențială în România, prin acordarea de licențe și decizii de autorizare audiovizuale pentru operatorii de radio și televiziune și de avize de retransmisie pentru televiziunea prin cablu.
Relația cu titularii de licențe și cu conducerile posturilor a devenit mai transparentă și mai flexibilă, prin organizarea unei serii de consultări menite să armonizeze strategia CNA cu interesele legitime ale tuturor operatorilor din audiovizual. Aceasta a demonstrat intenția CNA de a hotărî, împreună cu cei implicați, evoluția și perfecționarea sectorului audiovizual.
Este de menționat și continuarea activității comisiei consultative, formată din reprezentanți ai Consiliului Național
al Audiovizualului, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Autorității Naționale pentru Comunicații, Societății Naționale de Radiocomunicații, precum și ai radiodifuzorilor de televiziune, care elaborează strategia în perspectiva trecerii la televiziunea digitală. În urma discuțiilor purtate, în OUG nr. 181/2008 privind modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 au fost introduse, printre altele, și articole referitoare la televiziunea și radiodifuziunea digitală.
Pe baza strategiei de acoperire a teritoriului țării cu licențe de radio, televiziune și rețele de telecomunicații și ca urmare a unui număr de 47 de solicitări primite de la societăți comerciale din toate zonele țării, CNA a făcut demersurile necesare pentru disponibilizarea – de către Autoritatea Națională pentru Comunicații – a unei noi frecvențe de radio.
Astfel, în anul 2008, CNA a primit 39 frecvențe radio, care au fost scoase la concurs prin Decizia nr. 693/2008, modificată prin Decizia nr. 831/2008, pentru care concursul s-a desfășurat în luna decembrie. Dintre aceste frecvențe, una a fost disponibilizată în vederea desfacerii partajului de frecvențe de la Suceava și alta pentru minoritatea sârbă din Timișoara.
Pentru cele 39 de frecvențe au fost depuse 783 dosare de înscriere la concurs de către 78 de societăți.
La solicitarea Agenției Militare pentru Managementul Frecvențelor Radio, din cadrul Ministerului Apărării, Consiliul Național al Audiovizualului a acordat licență audiovizuală Comandamentului SUA din Europa (USEUCOM) pentru difuzarea unui serviciu de programe dedicat forțelor SUA staționate în România. Anterior obținerii licenței audiovizuale, difuzarea acestui program s-a făcut în baza acordurilor Autorității Naționale pentru Comunicații cu Consiliul Național al Audiovizualului. În baza acelorași acorduri, Agenția Militară pentru Managementul Frecvențelor Radio utilizează o frecvență în amplasamentul Domnești, județul Ilfov, pentru testarea echipamentelor de radiodifuziune din dotarea Ministerului Apărării.
Venind în întâmpinarea dorințelor publicului de a beneficia de o ofertă cât mai diversificată de programe de radio și televiziune, indiferent de modul lor de emisie, pe cale terestră, prin cablu sau prin satelit, CNA a mai acordat în anul 2008 o licență audiovizuală radio și 37 licențe audiovizuale de televiziune pentru difuzarea prin satelit a serviciilor de programe, încă 472 avize de retransmisie și 74 licențe pentru studiouri locale – rețele de telecomunicații. Societății Române de Televiziune i-au fost acordate 3 dintre licențele audiovizuale de televiziune cu difuzare prin satelit, respectiv pentru programele TVR 3, TVR Info și TVR București.
STRATEGIA DE DEZVOLTARE A PIEȚEI AUDIOVIZUALE · 30 martie 2010 · monitorul.ai
Au primit decizie de autorizare audiovizuală pentru radiodifuziune un număr de 29 servicii de programe cu emisie terestră și 1 serviciu de programe cu emisie pe satelit, pentru televiziune 27 servicii de programe cu emisie terestră și 31 cu emisie pe satelit, precum și 54 studiouri locale – rețele de telecomunicații.
În urma schimbării amplasamentelor sursei de program, au fost reautorizate 42 servicii de programe cu emisie terestră și 3 servicii de programe cu emisie pe satelit pentru radiodifuziune, pentru televiziune 23 servicii de programe cu emisie terestră și 3 cu emisie pe satelit, dar și 54 studiouri locale – rețele de telecomunicații.
Pe tot parcursul anului 2008, au fost retrase la cerere sau pentru nerespectarea termenelor de intrare în funcțiune 7 licențe audiovizuale de televiziune pentru difuzarea prin satelit a serviciilor de programe, 1 licență audiovizuală de radiodifuziune pentru difuzarea prin satelit a serviciilor de programe, 2 licențe audiovizuale de televiziune pentru difuzarea terestră a serviciilor de programe, 2 licențe audiovizuale de radiodifuziune pentru difuzarea terestră a serviciilor de programe, 25 licențe pentru studiouri locale – rețele de telecomunicații. De asemenea, au fost retrase, la cererea titularilor, ca urmare a modernizării rețelelor de telecomunicații, 495 avize de retransmisie.
Serviciul Licențe Autorizări întocmește deciziile de retragere a licențelor audiovizuale și a avizelor de retransmisie la cererea titularilor sau din cauza nerealizării stațiilor în termenul prevăzut de lege.
În prezent, piața audiovizualului românesc se conturează ca una dintre cele mai dinamice piețe de profil din Europa Centrală și de Est, însumând un număr important de titulari de licențe de radio și de televiziune cu difuzare terestră, prin
satelit sau prin rețele de telecomunicații, cu arie semnificativă de acoperire a teritoriului țării.
Astfel, pentru radiodifuziune și televiziune, s-a ajuns la un număr total de 699 licențe radio și 255 licențe TV locale comerciale și 37 licențe radio, respectiv 138 licențe TV pentru difuzarea prin satelit a serviciilor de programe, repartizate după cum urmează:
- posturi radio private locale cu emisie terestră:
- 680, dintre care în funcțiune 597;
- posturi radio private naționale cu emisie terestră:
- 2, dintre care în funcțiune 2;
- posturi radio publice cu emisie terestră: 17, dintre care
- în funcțiune 17;
- posturi radio private cu emisie prin satelit: 33, dintre
- care în funcțiune 32;
- posturi radio publice cu emisie prin satelit: 4, dintre care
- în funcțiune 4;
- posturi televiziune private locale cu emisie terestră:
- 255, dintre care în funcțiune 234;
- posturi televiziune publice cu emisie terestră: 7, dintre
- care în funcțiune 7;
- posturi televiziune private cu emisie prin satelit:
- 127, dintre care în funcțiune 99;
- posturi televiziune publice cu emisie prin satelit:
- 11, dintre care în funcțiune 10.
- Mențiune: un număr de 7 posturi de televiziune cu emisie
- pe satelit difuzează programe de interes regional.
Pentru rețele de telecomunicații s-a ajuns la un număr total de 4.905 avize de retransmisie, care deservesc 10.329 localități, precum și 350 licențe pentru studiouri locale – rețele de telecomunicații.
O caracteristică a peisajului audiovizual românesc o constituie numărul de rețele de cablu bine dezvoltate tehnic, care oferă o variată gamă de servicii de programe retransmise, în medie peste 70 în sistem analogic și până la 200 de programe retransmise în sistem digital.
În contextul liberalizării serviciilor de telecomunicații, numeroase societăți au continuat modernizarea rețelelor de cablu prin introducerea cablurilor de fibră optică, ceea ce a permis diversificarea tipului de servicii, respectiv servicii de telecomunicații, internet, pay–tv.
Platformele DTH (Direct To Home), sistemele IPTV și retransmisia în sistem wireless (fără fir) sunt o alternativă la rețelele de cablu.
Pe parcursul anului 2008, nu au mai existat solicitări de aviz de retransmisie în sistem DTH, rămânând în continuare 8 societăți DTH, care și-au diversificat structura ofertei de servicii de programe retransmise.
Au solicitat și primit aviz de retransmisie în sistem IPTV un număr de 4 societăți, ajungându-se la 10 societăți IPTV.
În sistem wireless, a solicitat și primit aviz de retransmisie o singură societate.
Consiliul Național al Audiovizualului a emis Instrucțiunea nr. 1 din data de 9 octombrie 2008 privind aplicarea principiului „must carry”. Astfel, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin rețele de telecomunicații au obligația de a include în ofertele lor și de a retransmite toate programele Societății Române de Televiziune destinate publicului din România, precum și programul TV 5, în baza Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, și a Declarației de la București semnate cu ocazia Summitului Francofoniei din septembrie 2006 (adresa Ministerului Afacerilor Externe din data de 6 februarie 2008, înregistrată la CNA cu nr. 2.072/20.02.2008).
La finele anului 2008, s-a constatat că un număr de 101 posturi de radio, televiziune sau studiouri locale difuzează emisiuni pentru minoritățile naționale. Situația se prezintă astfel:
Peisajul audiovizualului românesc este foarte diversificat din punct de vedere al tematicii abordate de către titularii de licențe audiovizuale. Au fost acordate licențe audiovizuale atât pentru servicii de program generaliste, cât și pentru cele tematice, așa-zis de nișă. Tematica abordată este următoarea:
|Tematica|Televiziune|Radiodifuziune|

|Informative
Info util, utilitare
Economico-financiare|3
5
3|1

|Educative, culturale, învățământ
Religioase
Pe diverse categorii sociale,
segment de vârstă, lifestyle|9
4
10|3
8

|Film
Muzică
Sport|22
18
11|-
6
1|
|Copii
Teleshopping|3
4|1

|Jocuriși concursuri|2|-|
|Meteo
Culinare|1
1|-

Pe tot parcursul anului 2008 a continuat procesul de retransmisie a programelor stațiilor cap de rețea la stațiile locale de radio și de televiziune, dar, în scopul protejării intereselor comunităților locale de a primi informații din actualitatea locală, dar și programe de interes pentru comunitățile din zona de difuzare, pe teme sociale,
economice, culturale, politice, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat Decizia nr. 574/26 iunie 2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune, prin care radiodifuzorii deținători de licențe audiovizuale pentru servicii de radiodifuziune sonoră pot prelua sau retransmite programe din producția proprie a altor radiodifuzori în limita unei durate cumulate de 180 de minute zilnic. Totodată, radiodifuzorii care dețin licențe audiovizuale regionale și/sau locale pentru difuzarea radioelectrică terestră a unui serviciu de programe de radiodifuziune sonoră au obligația de a difuza zilnic, în intervalul orar 6.00 – 24.00, un program conținând informații locale, cu o durată cumulată diferențiată în funcție de numărul de locuitori, astfel:
– 30 de minute zilnic, pentru localități cu peste 150.000 de locuitori;
– 20 de minute zilnic, pentru localități cu populația cuprinsă între 50.000 și 150.000 de locuitori;
– 35 de minute săptămânal, pentru localități cu populația sub 50.000 de locuitori.
Radiodifuzorii care dețin licențe audiovizuale regionale și/sau locale pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră a unui serviciu de programe de radiodifuziune tematic (muzical, religios, sportiv, cultural, dedicat copiilor, posturi străine licențiate și în Romania) nu au obligația de a realiza și difuza program local.
Prin Decizia nr. 191/20.03.2008, Consiliul Național al Audiovizualului a modificat art. 18 al Deciziei CNA nr. 403/2005 privind aprobarea procedurii și condițiilor de acordare a licențelor audiovizuale și a procedurii de eliberare a deciziei de autorizare audiovizuală. Astfel, licența audiovizuală poate fi cedată numai după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală și începerea difuzării serviciului de programe.
În acest context, au fost cedate, respectiv preluate, un număr de 155 licențe audiovizuale după cum urmează:
- radiodifuziune cu emisie terestră: 113;
- radiodifuziune cu emisie prin satelit: 6;
- televiziune cu emisie terestră: 23;
- televiziune cu emisie prin satelit: 7;
- studiouri locale–rețele de telecomunicații: 6.
În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (3) din Legea audiovizualului, CNA a prelungit cu o perioadă de încă 9 ani termenul de valabilitate pentru 48 licențe audiovizuale: radiodifuziune – 32 cu emisie terestră și una cu emisie prin satelit; televiziune – 14 cu emisie terestră și una cu emisie prin satelit.
După obținerea aprobării Consiliului cu privire la cedarea/preluarea și prelungirea duratei de valabilitate a licențelor audiovizuale, se operează în baza de date a serviciului modificările ce se impun, apoi se eliberează noile documente, respectiv licențele audiovizuale și, ulterior, după depunerea licențelor de emisie și a autorizațiilor tehnice de funcționare emise de Autoritatea Națională pentru Comunicații, deciziile de autorizare audiovizuală.
Permanent, se actualizează în baza de date solicitările titularilor de licențe audiovizuale, însoțite de documentele aferente cu privire la modificarea datelor din licențele și deciziile de autorizare audiovizuală, din anexele acestora (ex: date de identificare a titularului, tipul serviciului de programe, denumirea și elementele de identificare ale serviciului de programe, formatul de principiu al serviciului de programe, zona de difuzare, mijlocul de telecomunicații folosit pentru difuzare și deținătorul acestuia, frecvența sau frecvențele atribuite etc.), precum și avizele de retransmisie, după obținerea acordului sau, după caz, a aprobării Consiliului.
Preocuparea titularilor de licențe audiovizuale față de conținutul și durata programelor pe care le realizează s-a reflectat printr-un număr mare de solicitări de reactualizare a grilelor de program. Și-au modificat structura serviciului de programe 203 posturi de radio terestre, 11 posturi radio cu emisie prin satelit, 117 posturi de televiziune terestre și 40 cu emisie pe satelit, precum și 99 studiouri locale–rețele de telecomunicații, în total 470 solicitări.
Notificarea cu privire la modificarea structurii serviciului de programe se face astfel: prezentarea de către titularul licenței audiovizuale a noii structuri a serviciului de programe, în conformitate cu Decizia CNA nr. 403/2005, verificarea și avizarea acesteia, inclusiv compararea ei cu grila în vigoare, evidențiind modificările solicitate, apoi introducerea în baza de date a Serviciului Licențe Autorizări.
În condițiile în care se constată modificări majore ale structurii serviciului de programe, care ar conduce la schimbarea formatului de principiu al serviciului de programe pentru care a fost acordată licența audiovizuală, este informat Consiliul, care analizează situația și poate solicita titularului documente suplimentare pentru luarea unei decizii.
În cazul în care titularul prezintă o documentație incompletă sau incorectă, primește toate indicațiile și îndrumările în vederea corectării acesteia. Îndrumări cu privire la reactualizarea grilelor de program se pot obține și telefonic sau prin e-mail.
Tot în preocuparea colectivului a intrat și permanenta actualizare a bazei de date a CNA cu privire la acționariatul societăților titulare de licențe audiovizuale.
Totodată, au fost acordate îndrumări și informații cu privire la:
- acordarea licenței audiovizuale;
- acordarea deciziei de autorizare–reautorizare;
- prelungirea duratei de valabilitate a licenței
- audiovizuale;
- cedarea/preluarea licenței audiovizuale;
- reactualizarea structurii serviciilor de programe.
Serviciul Licențe Autorizări a realizat fișiere cu următoarele evidențe:
– Evidența termenelor de intrare în emisie a posturilor de radiodifuziune, televiziune terestră/satelit și a studiourilor locale–rețele de telecomunicații;
– Evidența termenelor de expirare a valabilității licențelor audiovizuale;
– Evidența termenelor acordate de Consiliu cu privire la emisia provizorie a unor posturi locale cu emisie terestră sau prin satelit;
– Evidența termenelor acordate de Consiliu cu privire la întreruperea emisiei posturilor locale cu emisie terestră sau prin satelit;
- Evidența cedării licențelor audiovizuale;
- Evidența solicitărilor de scoatere la concurs a
- frecvențelor radio;
- Evidența frecvențelor libere;
- Evidența acționariatului societăților deținătoare de
- licențe audiovizuale;
– Evidența programelor libere la retransmisie pe teritoriul României și actualizarea permanentă a site-ului CNA în acest sens;
- Evidența programelor din țările UE retransmise în
- România.
Alte activități:
– Participarea, în cadrul Comisiei de verificare, la avizarea dosarelor de solicitare sau înscriere la concurs în vederea obținerii licențelor audiovizuale, precum și a dosarelor de solicitare avize de retransmisie;
- Primirea și avizarea documentațiilor în vederea acordării
- deciziilor de autorizare audiovizuală;
- Întocmirea referatelor de expertiză pentru prezentarea
- în ședințele publice de acordare a licențelor;
– Redactarea și eliberarea licențelor audiovizuale, a deciziilor de autorizare audiovizuală și a avizelor de retransmisie;
– Solicitarea sau aprobarea conducerii, se realizează situații statistice sau de prezentare aferente activității prestate;
- Redactarea răspunsurilor la corespondența specifică
- repartizată Serviciului Licențe Autorizări;
– Participarea la întocmirea raportului anual de activitate al Direcției Licențe Control.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.