Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2021
Declarații politice · retras
Biró Rozália-Ibolya
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În anul 2019, Organizația de Femei a UDMR a nominalizat ca obiectiv principal în activitatea organizației conștientizarea, recunoașterea și accentuarea importanței rolului acordat familiei în societate, ca fiind cea mai mică, dar cea mai puternică entitate care are menirea de a întări comunitatea.
Astfel, UDMR, care s-a înființat în urmă cu 31 de ani* și care, în momentul inițial, menționa ca prioritate elaborarea de politici sociale cu rolul de a întări, de a sprijini familia, a acționat consecvent și ferm prin programul Uniunii, prin mijloace parlamentare, prin instrumente și măsuri la nivel județean și local, de a crea condiții cât mai bune în sprijinul tinerilor pentru a întemeia o familie și a avea copii.
Astăzi, când procesul demografic – atât în Uniunea Europeană, cât și în România – arată tendințe foarte îngrijorătoare, obiectivul a căpătat o importanță majoră. Populația rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 18.186.000 de persoane, în scădere cu 142.600 persoane față de 1 ianuarie 2020, cauza principală fiind sporul natural negativ.* Astfel, România a avut a doua cea mai mare scădere a populației în UE în acest ultim an. Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice raportat la 100 de tineri sub 15 ani. Totodată, România a înregistrat în prima jumătate a anului 2021 cel mai mic număr de nou-născuți din ultimii 7 ani.