Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2010
Informare · adoptat
Cristian Rădulescu
Discurs
În Biroul permanent – aduc aminte distinșilor participanți de acolo – a fost introdus acest punct în ordinea de zi de către domnul senator Mihăilescu, în numele grupului pe care îl reprezintă, iar domnul președinte Geoană a spus că se reține această propunere. Nu a fost nimeni împotrivă, prin urmare această propunere trebuie adusă în fața plenului.
De altfel, chiar dacă nu ar fi fost parcursă etapa Biroului permanent, care nu este obligatorie în astfel de cazuri, plenul decide când este vorba despre schimburi în comisii sau despre completarea comisiilor cu noi membri. Întotdeauna s-a procedat în felul acesta și decizia aparține plenului.
Din punct de vedere constituțional, pe de altă parte, nu poate să fie valabilă pentru Camera Deputaților o anumită decizie, iar pentru Senat aceeași decizie a Curții Constituționale, pe același principiu, să nu fie valabilă. Este foarte clar că decizia se referă la Parlament și la lucrurile de principiu care țin de reprezentarea algoritmică.
Prin urmare, dânsul v-a făcut o propunere în numele unui grup parlamentar și trebuie s-o supuneți la vot, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.