Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2023
other
Laurențiu-Dan Leoreanu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În calitate și de inițiator al acestui proiect de lege, am dorit ca sistemul să-i respecte, să-i sprijine și să-i ajute pe cei care vor și pot sau, uneori, din motive neimputabile, nu mai pot să slujească așa cum și-au dorit*.
Cei care vin în sistemul militar vin din dorința de a se implica, au o pasiune, doresc cu adevărat să se desăvârșească aici, ca luptători.
S-ar putea, din motive neimputabile, pe parcursul desfășurării studiilor în instituțiile militare de învățământ superior, să nu mai poată să facă acest lucru, din cauza unei boli, a unui accident, așa cum spuneam, neimputabile lor.
Până acum, aceștia trebuiau să părăsească instituția de învățământ superior militar și să se orienteze acolo unde puteau să se regăsească sau erau acceptați.
În acest moment, pot, pe banii statului, să-și desăvârșească studiile și, ulterior, să își găsească un loc, în funcție de aptitudinile, competențele sau de calitățile fizice, intelectuale pe care le au.
Am dorit ca acest lucru să fie și pentru militarii din MAI, și pentru militarii din MApN*.