Gheorghe Mirel Taloș

Supunerea la votul final a: – Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România (PL-x 144/2013; adoptat); – Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2013 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare (PL-x 146/2013; adoptat); – Proiectului de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin (PL-x 126/2013; adoptat); – Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate (PL-x 213/2012; adoptat); – Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 441/2012; adoptat); – Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2012 privind instalațiile portuare de preluare a deșeurilor generate de nave și a reziduurilor mărfii (PL-x 390/2012; adoptat); – Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative (PL-x 172/2013; adoptat); - Proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe (PL-x 188/2013; adoptat); – Proiectului de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a Administrației Fiscale) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 8 mai 2013 (PL-x 197/2013; adoptat); – Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, reexaminată, la cererea Președintelui României (PL-x 187/2011/2013; adoptată legea cu amendamente); – Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment (PL-x 249/2012; respins); – Propunerii legislative privind înființarea Companiei Naționale „Herghelii de Stat” (Pl-x 563/2008; respinsă); – Propunerii legislative pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” (Pl-x 229/2011; respinsă); – Legii privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, reexaminată, la cererea Președintelui României (PL-x 3/2012/2013; adoptată); – Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de creștere, îngrijire și educare a copiilor în vârstă de 0–3 ani (Pl-x 457/2011; respinsă)

Discurs

În cazul declarării unilaterale a independenței regiunii Kosovo, România a avut încă din 2008 o poziție corectă, anume de a nu recunoaște un act de secesiune impus, care încalcă normele dreptului internațional.

Din punctul de vedere al dreptului internațional, așa-numita „declarație de independență” este o secesiune unilaterală de Serbia și un act ilegal în sine. În istoria politică

a lumii, dreptul la autodeterminare s-a aplicat unor popoare, și nu unor minorități naționale. Cazul Kosovo creează un precedent extrem de periculos, în care nu un popor în sine, ci o minoritate își declară independența. Mai periculos decât asta mi se pare faptul că această secesiune s-a făcut cu spijinul marilor puteri democratice și, față de Serbia, prin constrângerea acestei țări să nu se opună ruperii uneia dintre provinciile sale istorice. Acest lucru amintește de înțelegerea de la München din 1938, în care două mari puteri democratice, Anglia și Franța, au constrâns Cehoslovacia să cedeze Regiunea Sudetă Germaniei naziste.

Din acest punct de vedere, mă îngrijorează unele afirmații ale ministrului de externe și ale prim-ministrului care sugerează că România ar trebui să recunoască Kosovo.

Consider că România nu trebuie să recunoască independența așa-numitului stat Kosovo, în ciuda oricăror presiuni și „recomandări” primite.

Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.

În contextul ședinței