Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Informare · informare
Marius Sorin Ovidiu Bota
Discurs
În ceea ce privește funcționarea companiilor nou-înființate – CNAR și ARF. Aștept și eu din partea ministrului o mai mare implicare în punerea lor în funcțiune, pentru că rezistența – din interiorul ministerului și al companiilor CFR și al fostului CNADNR – este destul de mare pentru reformare.
În legătură cu celelalte companii din subordine la care faceți referire în textul moțiunii, constat că vă preocupă doar cine le conduce, dar nu aveți și nu propuneți niciodată soluții pentru eficientizarea lor.
Mai văd că nu scrieți nimic atunci când nu vă place ceva. Ați făcut referire la Portul Constanța, care..., recent, Administrația Portului Constanța s-a deplasat în China și a încheiat un acord cu cel mai mare port al Chinei, pentru aducerea traficului de mărfuri, prin Portul Constanța, spre Europa. Dar, când auziți de China, faceți alergie și nu mai amintiți nimic.
Să nu uităm că în Portul Constanța, în ultimii 10 ani, nu a mai început niciun proiect, doar s-au finalizat cele începute în perioada 2002–2005. Și aș aminti molul II de containere, digul de larg de 1 km și terminalul de barje.
Anunțul prim-ministrului referitor la contractul de autostradă Comarnic–Brașov... va fi coordonat de Banca Mondială. Da, așa se fac lucrurile, cu finanțare de la Banca Mondială. Voi, care nu ați gestionat asemenea contracte, nu aveți de unde să știți.
Întorcându-mă la CFR Marfă, TAROM și CFR Călători, vreau să vă amintesc că la finele anilor 2004 și 2005 aceste companii au încheiat anii cu profit și cu bani mulți în conturi. După care a început dezastrul.
În ultimii 12 ani au fost 14 miniștri, din care 10 PNL, PD, tehnocrat, USR. Mai mult de două treimi v-a aparținut conducerea ministerului în cei 12 ani. Și, dacă stau să mă gândesc mai bine, putem lua o perioadă de 20 de ani, unde miniștri au fost 18, din care cinci PSD.
Cred că, dacă ați face o mai bună analiză asupra infrastructurii din transporturi și v-ați asuma și puțin responsabilitatea, v-ați așeza la masă și ați veni cu soluții, astfel încât pe marile proiecte să reușim să facem un pact politic, care să nu se mai întrerupă ori de câte ori se schimbă guvernarea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.