Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2008
procedural
Gheorghe Funar
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 21–26 aprilie
Discurs
În ceea ce privește interpelarea, ea este adresată domnului Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe.
Permiteți-mi să vă felicit pentru numirea în onorantul post de ministru al afacerilor externe. În sfârșit, un profesionist a luat locul unui amator.
La Ministerul Afacerilor Externe vă așteaptă o grea moștenire, respectiv zecile de mii de cereri, cu o vechime de până la 6 ani, ale fraților noștri din Republica Moldova, în legătură cu redobândirea cetățeniei române.
Până acum, la Chișinău, calvarul pentru redobândirea cetățeniei române cuprinde următoarele etape:
1. depunerea cererii pentru programare în vederea depunerii dosarului, apoi se așteaptă 2 până la 6 ani pentru programare;
2. depunerea dosarului în vederea redobândirii cetățeniei române, cu cele 13 documente obligatorii. Apoi urmează o altă așteptare de 2 până la 5 ani până la verificarea și soluționarea dosarului.
3. în sfârșit, se continuă cu mai multe luni de așteptare până la publicarea în Monitorul Oficial a aprobării date de către ministrul justiției.
La toate acestea se adaugă și taxa uriașă, de 45 dolari SUA, reprezentând câștigul sau pensia pe o lună pentru cei mai mulți dintre solicitanți.
Vă solicit, domnule ministru, să-mi comunicați următoarele:
1. numărul cererilor pentru programarea depunerii documentelor, cu specificarea numărului lor și a numărului de ani;
2. numărul dosarelor de redobândire a cetățeniei care au o vechime mai mare de un an, din care câte pe ani calendaristici;
3. programul pentru soluționarea tuturor cererilor și dosarelor restante vizând redobândirea cetățeniei române în maximum 2 ani de zile.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.