Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2008
Senatul · MO 42/2008 · 2008-04-21
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Domnul senator Sorin Mircea Oprescu informează plenul Senatului că, începând cu data de 21 aprilie 2008, a devenit senator independent, ca urmare a demisiei din Grupul parlamentar al PSD și din Partidul Social Democrat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
· Declarații politice · respins
· other
· other · informare
· other
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 21–26 aprilie
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Informare
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
· Informare
152 de discursuri
Invit colegii în sală.
PNL și PD-L, vă rog să faceți rapid lista pentru declarații politice și dați-mi-o. Veniți cu înscrierile.
Stimați colegi, vă propun să trecem la declarații politice. Dau cuvântul domnului senator Chelaru Ioan, urmează domnul senator Nicolae Iorga.
## **Domnul Ioan Chelaru:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi continuă, practic, declarația politică de lunea trecută și se numește „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”.
Stimați colegi,
Psihologii consideră vanitatea ca fiind o trăsătură de caracter din categoria celor agresive, alături de ură, gelozie, avariție. Transferată la politic, vanitatea face ravagii, iese din rațional și asistăm la alunecări în machiavelism pur, în minciună grosolană și lipsită de orice urmă de scrupul.
Săptămâna trecută am început o clasificare pe tipologii a vanitoșilor. Am găsit la PD-L vanitoși virili și vanitoși modești. Cu liberalii lucrurile stau cumva altfel: avem vanitoși aferați și vanitoși afectați, cu alte cuvinte aflați în treabă și pătrunși de adâncimea ideilor de dreapta, pe care își propun, iată, să o reabiliteze, să o unifice, să o integreze.
În mod surprinzător, și-au amintit de o ideologie. Se revendică de la ʼ48 și de la Brătieni, numesc un membru onorific pentru merit de fondator, pe domnul Botez, luptă cu FSN-ul, fuzionează cu formațiunea domnului Constantinescu, au, deodată, sânge albastru și blazon, sunt nostalgic îndrăgostiți de ei înșiși. Liberalii de astăzi vorbesc fără să roșească despre liberalii care au făcut pușcărie politică pe vremea regimului comunist, au aceleași idealuri cu aceia. Asta mă face bănuitor, ba chiar nu-mi place, pentru că una este să mori sau să-ți pierzi tinerețea după gratii pentru o idee sau o adeziune, cu totul alta este să parvii conjunctural și să perorezi aiurea și fără credință despre o ideologie pe care propriile fapte o contrazic flagrant. Pe deasupra, se consideră răsfățați de soartă în nesimțirea îndestulării. Cumpără și vând privilegii după cum le este pofta, fiindcă – nu-i așa? – au cu ce!, iar tot ce mișcă pe lumea asta are un preț. Neprețuită rămâne doar prostia celor care bagă în fenomen simpla participare de martor neghiob.
Subtitlul acestei intervenții este „îngerul a căzut în ograda cu găini” și este tema unei nuvele a scriitorului sud-american Gabriel Garcia Márquez.
A căzut un înger în ograda cu găini. Era pur, cu aripi albe, fragil, superb. Venea multă lume să-l vadă și să-l admire. De la o vreme însă aripile îngerului s-au murdărit, s-au îngreuiat, acesta nu mai prezenta interes, nimeni nu venea să-l mai vadă. A început să semene tot mai mult cu găinile curții. A sfârșit prin a trece drept găină.
La fel și liberalismul: a căzut pe mâna acestor vanitoși aferați sau afectați, cum este domnul Tăriceanu, de exemplu, șef al Guvernului și președinte al PNL. Dacă în acești patru ani – sau, mă rog, doi ani de guvernare liberală – s-ar fi aplicat cât de cât imperativul doctrinar, am fi simțit cu toții asta: în mediul de afaceri, în mediul concurențial, în modul în care se adjudecă un drept sau se atribuie în starea și în viețile noastre, în înlesnirea dată individului de a-și spori veniturile și confortul propriu. Însă numai membrii PNL și PD-L și, dintre aceștia, numai cei marcanți au avut exclusiv avantaje. Curat murdar liberalism!
Dau cuvântul domnului senator Nicolae Iorga.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Afacerea «Taximetria»”.
De mai mulți ani, Sindicatul taximetriștilor independenți duce o adevărată luptă cu mafia care încearcă să dețină controlul absolut pe piața transporturilor de persoane. Taximetriștii s-au adresat Direcției generale a finanțelor publice, Prefecturii, Poliției, cerând instituțiilor amintite mai sus să ia măsuri împotriva firmelor mari de taximetrie, firme care au instituit un adevărat monopol, dictând, totodată, și tarifele practicate. Nu au lipsit nici manifestațiile de stradă, coloanele de taximetre cu claxoanele de rigoare, încercând să atragă atenția asupra acestei stări de fapt.
Nu a făcut excepție nici Brașovul, unde taximetriștii independenți au adresat diferite memorii ba către prefectură, ba către consiliul local și au trimis chiar, iertați-mi pleonasmul, o scrisoare deschisă primarului PD-L George Scripcariu.
Rezultatele întârzie însă să apară, deși la serviciul de investigare a fraudelor există un dosar cu toate reclamațiile și probele de susținere, având nr. 185.443/2006.
Deși în urma verificărilor s-au constatat nereguli grave la firmele de taximetrie MARTAX, TOD, SERV SRL, în sensul că bonurile fiscale emise din casele de marcat nu sunt conforme cu normativele legale, pe ele nu apar numele șoferului și toate datele de identificare, dosarul a rămas nerezolvat de mai bine de un an și jumătate, iar primăria și consiliul local se fac, pur și simplu, iertați-mi expresia, că plouă.
În numele Grupului parlamentar al PRM din Senat, solicit urgentarea cercetărilor și finalizarea dosarului în cauză.
Solicit, de asemenea, primarului Brașovului și consilierilor locali să se aplece asupra acestei probleme și măcar să încerce rezolvarea ei. Nu de alta, dar alegerile locale bat la ușă, iar de vorbe goale și fițe lumea s-a săturat la Brașov și începe să bănuiască faptul că aleșii municipiului nostru nu sunt străini de afacerea „Taximetria”.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Dau cuvântul domnului senator Oprescu. Domnule senator, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi,
Decizia mea, concretizată astăzi prin demisia din Partidul Social Democrat, incumbă și alte demersuri responsabile în structura parlamentară. Astfel, declar că părăsesc Grupul parlamentar al PSD și, începând de astăzi, voi avea statutul de senator independent. Înțeleg ca și din această postură să servesc interesele generale ale cetățenilor care m-au ales. Vă mulțumesc.
## Continuăm cu declarațiile politice.
Dau cuvântul domnului senator Cismaru Ivan, din partea Grupului parlamentar al PD-L, se pregătește doamna senator Verginia Vedinaș.
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică aș putea-o intitula „Să ajutăm țara să se dezvolte!”.
În timp, dezvoltarea a adus după sine foarte multe probleme legate de siguranța vieții pe Terra. Foarte multe idei tehnice s-au transformat în tehnologii care au vizat, în mod direct, unilateral, profitul, scăpând din vedere efectele distructive pe care le induc în echilibrul mediului. S-a ajuns să se gândească egoist, primitiv, prin faptul că pentru bani trebuie sacrificat orice: resursele de energie, resursele minerale, resursele forestiere și chiar viața, fără a gândi la ce va fi după ce acestea se vor termina sau care sunt efectele, pe termen scurt și mediu, ale acestor sacrificări.
În ultimii ani s-au tras semnale de alarmă care au început să fie luate în seamă nu pentru că a scăzut interesul pentru profit, ci pentru că au apărut efectele de răzbunare ale naturii: creșterea nivelului radiațiilor din cauza scăderii stratului de ozon, ca urmare a defrișărilor, furtunile de nivel și pe areale nemaiîntâlnite, cu efecte dezastruoase, ca urmare a încălzirii globale, căderi masive de apă în intervale scurte de timp, ca urmare a modificării traseelor din circuitul apei pe
Terra, formarea de viituri distrugătoare și de inundații pe zone extinse, deșertizări ale unor zone fertile până mai ieri, cu tendință de extindere permanentă, ca urmare a intervențiilor omului în a tăia, și nu a planta perdele de păduri de protecție pe direcția vânturilor dominante.
Abia acum, se poate spune, omenirea a început să conștientizeze că trebuie făcut ceva. Trebuie dezvoltate programe naționale, continentale și chiar mondiale de împăduriri masive; trebuie dezvoltate programe cu proiecte de regularizare și control al cursurilor râurilor și fluviilor, inclusiv al vitezelor lor de curgere prin baraje și lacuri de acumulare; trebuie dezvoltate programe și proiecte de captare, transformare și valorificare a energiilor curate și regenerabile; trebuie dezvoltate programe și proiecte de creștere a randamentelor tehnice de valorificare a energiilor pe Terra; trebuie dezvoltate programe și proiecte de valorificare a gunoaielor prin educarea oamenilor în vederea colectării selective a lor, o parte din componente transformând-o în energie, trebuie dezvoltate programe și proiecte de educație pentru economisirea de energie, ca măsură de protecție a mediului, conștientizând oamenii că prin producerea energiei pe care o consumăm se creează influențe negative asupra mediului.
Mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult.
Dau cuvântul doamnei senator Verginia Vedinaș și va urma domnul senator David Gheorghe.
Doamna senator Verginia Vedinaș, din partea Grupului parlamentar al PRM.
Aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi parlamentari,
Am să vă vorbesc astăzi despre rolul femeii în viața publică și în politică. Tema este vastă și ar putea foarte bine să fie abordată într-o teză de doctorat în dreptul public sau în politologie. De aceea, mă voi opri la câteva aspecte pe care le consider esențiale, cu atât mai mult cu cât, peste puțin timp, vom intra în campania electorală pentru alegerile locale.
După cum știți, în anul 2003, când am modificat Constituția, am avut grijă să cuprindem în conținutul ei teza conform căreia statul garantează egalitatea de șanse dintre femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice în stat.
Câte progrese am făcut din acest punct de vedere putem constata cu ușurință analizând structura Guvernului. În Parlament, ca și în cadrul altor autorități publice, numărul femeilor continuă să fie nesemnificativ. Este necesar ca situația să se schimbe în viitor. Vin alegerile locale, apoi cele parlamentare și – de ce nu? – cele prezidențiale. Eu nu cred în mitul sexului slab. Eu cred în puterea femeii de a se impune și de a impune, cred în capacitatea femeii de a gestiona competent și responsabil activități publice, în egală măsură în care rolul ei în familie este fundamental.
Personal, nu împărtășesc eterna diferență dintre cele două sexe și nici vreun tip de discriminare pozitivă care să avantajeze femeile, dar sunt conștientă că este necesar ca femeia să fie încurajată pentru a-și asuma astfel de responsabilități.
Am mai avut ocazia să vorbesc de la tribuna Senatului despre soluțiile pe care le-au găsit alte state — mă refer, în primul rând, la țările nordice —, iar efectele sunt categoric pozitive.
Domnul senator David Gheorghe are cuvântul. Este prezent? Nu este aici.
Domnul senator Antonie Ștefan Mihail, din partea Grupului parlamentar PD-L, urmează domnul senator Gavrilă Vasilescu.
## Vă mulțumesc.
Declarația mea politică se intitulează „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În martie anul curent Guvernul României a emis, vădit cu scop electoral, Hotărârea de Guvern nr. 370/2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale și finanțarea din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului pe anul 2008 a unor cheltuieli de capital pentru unități de învățământ preuniversitar de stat, precum și modificarea și completarea anexelor la Hotărârea Guvernului nr. 94/2008 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale.
Municipiul Târgu-Mureș a fost nedreptățit și de data aceasta, nealocându-i-se nicio sumă – vezi anexa 1. Din totalul de 5.276.000 RON alocați județului Mureș, onor Guvernul României a decis, evident, cu sprijinul nemijlocit al reprezentantului său în teritoriu, că în municipiul Târgu-Mureș niciuna dintre cele 73 de unități de învățământ nu ar avea nevoie de investiții, consolidări, reabilitări, achiziții, reparații capitale și utilități.
De ce oare? Răspunul este cât se poate de simplu: pentru că ex-prefectul de Mureș, actualmente candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Mureș din partea Partidului Național Liberal, nu mizează pe capitalul electoral din municipiul Târgu-Mureș, ci publicul său țintă se află tocmai în acele comune care au fost milostivite cu pomeni electorale antecampanie. Iată că tocmai localitățile înspre care au fost orientate fondurile, și anume Solovăstru, Band, Breaza, Deda, Sărmaș și altele, se află acum în incapacitatea de a cheltui sumele alocate, acestea întorcându-se în vistieria Guvernului. Reamintim celor care ar trebui să drămuiască banul public cu discernământ că la Târgu-Mureș există trei mari imobile în care se desfășoară activități didactice și școlare: Colegiul „Unirea”, Liceul de Artă și Casa corpului didactic, care au fost retrocedate, iar din bugetul local sunt suportate chirii uriașe pentru a se putea continua procesul de învățământ.
Dau cuvântul domnului senator Gavrilă Vasilescu, din partea Grupului parlamentar al PC, urmează domnul senator Aurel Ardelean.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
M-am tot gândit cum să intitulez declarația politică pe care o fac. Încă nu am ajuns la o concluzie și vă consult pe dumneavoastră.
Suntem în campanie electorală. Ce facem? Blocăm activitatea unor instituții fundamentale ale statului pentru că vrem să fim candidați la funcții în organele locale ale administrației de stat sau funcționează Parlamentul României într-un an electoral? Da sau nu?
Ca membru în Biroul permament al Senatului și al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, am fost pus în situația să meditez asupra unei solicitări prin care un coleg de-al nostru a cerut concediu fără plată pe o
perioadă îndelungată. Am stat și am studiat dacă există sau nu, conform regulamentului și conform statutului nostru, o asemenea posibilitate. Și s-a născut întrebarea firească: Care este situația unui parlamentar care într-un an electoral dorește să candideze, dorește să meargă în teritoriu, să-și organizeze campania electorală și, practic, să nu participe la lucrările Camerei în care a fost ales? Am vrut să văd dacă există sau nu există, potrivit legislației pe care o avem, o asemenea posibilitate.
Textul legal din Statutul deputaților și al senatorilor este articolul 29 alineatul (1), coroborat cu alineatul (2) punctul d), și am să vă citesc:
„Participarea la lucrările Camerei din care fac parte reprezintă pentru deputați și senatori o obligație legală, morală și regulamentară.”
Alineatul (2) spune așa: „Se consideră absent motivat deputatul sau senatorul care...”. _Per a contrario_ , în cazul în care nu se află într-o asemenea situație deputatul și senatorul se consideră absent nemotivat. Și am să citesc punctul d), care ne interesează sau mă interesează pe mine în această situație, și cred că și pe colegii mei care candidează.
Încă o dată: Se consideră absent motivat deputatul și senatorul care... „d) are aprobată motivarea absenței conform regulamentelor Camerelor, pentru rezolvarea unor probleme personale sau a celor ce rezultă din exercitarea mandatului.”
Înscrierea într-o competiție electorală în momentul alegerilor locale nu face parte nici din categoria problemelor personale – iar, dacă cineva vrea să interpreteze în felul acesta, deja suntem în situația unui conflict de interese –, nici din a celor care rezultă din exercitarea mandatului de deputat sau senator.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul domnului senator Aurel Ardelean, din partea Grupului parlamentar al PRM.
Vă rog.
Aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Subiectul pe care doresc să-l abordez astăzi în fața dumneavoastră se referă la un sector deosebit de important pentru România, și anume agricultura. Deși campania agricolă a început, fermierii români nu au primit sprijinul financiar promis de Guvern, existând restanțe la partea subvențiilor din anul precedent. Se pare că, deși am devenit capitala lumii pentru câteva zile prin summit-ul NATO, totuși nu reușim să desfășurăm activități strategice pentru țară, ca de exemplu în domeniul agriculturii. În timp ce reprezentanții statului erau preocupați exclusiv de pictoriale istorice alături de înalții oaspeți ai țării, reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură au declarat faptul că vor relua protestele, iar acțiunile nu vor fi stopate până când Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu va plăti integral subvențiile restante din 2007 și nu le vor majora pe cele aferente acestui an. A început campania agricolă de primăvară, iar fermierii nu beneficiază de sprijin financiar. Teoretic, fermierii ar fi trebui să primească plăți la hectar, dar, concret, banii nu au ajuns încă la destinație. Multe conturi bancare deschise de către
fermieri special pentru plata la hectar au fost închise, mulți fermieri fiind obligați să deschidă noi conturi pentru a nu pierde subvenția. Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură a pichetat recent sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, principala revendicare fiind reducerea prețului la motorina pentru agricultură cu 50%.
De asemenea, sindicaliștii din agricultură au cerut Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să majoreze subvențiile acordate pentru sectorul zootehnic și vegetal în anul 2008.
Astfel, pentru legumele și fructele protejate din sere și solarii federația solicită sprijin financiar de 2.000 de lei pe hectar, pentru legume și fructe de câmp 1.450 de lei pe hectar, iar pentru pomicultură și floricultură 1.230 de lei pe hectar.
De asemenea, fermierii solicită un sprijin financiar de 1.050 de lei pe hectar pentru vița-de-vie și 750 de lei pentru sectorul vegetal, cultură mare.
## Vă mulțumesc.
Stimați colegi, am încheiat declarațiile politice. Îl rog pe domnul secretar Pete Ștefan să facă apelul nominal.
|**Domnul Pete Ștefan:**|| |---|---| |Apel nominal:<br>Antonie Ștefan Mihail<br>Apostol Neculai<br>Arcaș Viorel|prezent<br>prezent<br>absent| |Ardelean Aurel|prezent| |Arion Viorel|absent| |Athanasiu Alexandru|prezent| |Basgan Ion|prezent| |Blaga Vasile|absent| |Bobeș Marin|absent| |Cazacu Cornelia|prezentă| |Câmpeanu Radu Anton|prezent|
## 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 42/30.IV.2008
Cârlan Dan învoire Onaca Dorel Constantin absent Chelaru Ioan prezent Oprea Mario Ovidiu absent Cinteză Mircea absent Oprescu Sorin Mircea absent Ciornei Silvia absentă Panțuru Tudor prezent Cioroianu Adrian Mihai absent Pascu Corneliu învoire Cismaru Ivan prezent Păcuraru Paul Guvern Copos Gheorghe absent Păunescu Adrian absent Corodan Ioan prezent Pereș Alexandru prezent Cozmâncă Octav absent Pete Ștefan prezent Crețu Ovidiu Teodor prezent Petrescu Ilie prezent Cucuian Cristian absent Popa Aron Ioan absent Cutaș George Sabin delegație Popa Dan Gabriel prezent Daea Petre absent Popescu Dan Mircea prezent David Cristian Guvern Popescu Ionel prezent David Gheorghe prezent Popescu Irinel prezent Diaconescu Cristian absent Popescu Mihail prezent Dina Carol prezent Prodan Tiberiu Aurelian prezent Dîncu Vasile absent Rădoi Ion absent Duca Viorel senior delegație Rădoi Ovidiu absent Dumitrescu Ion Mihai prezent Rădulescu Cristache absent Dumitrescu Gheorghe Viorel prezent Rebreanu Nora Cecilia prezentă Dumitru Constantin prezent Roibu Aristide absent Eckstein Kovács Péter absent Sabău Dan absent Fekete Szabó Andras Levente prezent Savu Daniel absent Florescu Ion prezent Sârbu Ilie prezent Flutur Gheorghe prezent Silistru Doina prezentă Frunda György prezent Simionescu Aurel Gabriel absent Funar Gheorghe prezent Solcanu Ion prezent Găucan Constantin prezent Stan Petru prezent Geoană Mircea Dan absent Stănoiu Mihaela Rodica prezentă Georgescu Radu Cristian absent Stoica Ilie prezent Gheorghe Constantin prezent Strătilă Șerban Cezar absent Hașotti Puiu prezent Stroe Radu prezent Ilașcu Ilie prezent Szabó Ilona prezentă Iliescu Ion absent Szabó Károly Ferenc prezent Ilușcă Daniel absent Șerbănescu Verginia absentă Ion Vasile absent Șerbu Gheorghe Vergil prezent Iordănescu Anghel prezent Șereș Ioan Codruț absent Iorga Nicolae prezent Ștefan Viorel prezent Ioțcu Petru Nicolae absent Șter Sever prezent Ivănescu Paula Maria prezentă Talpeș Ioan prezent Jurcan Dorel absent Tănăsescu Carmen Felicia prezentă Loghin Irina prezentă Tănăsescu Claudiu absent Lupoi Mihail absent Tărăcilă Doru Ioan prezent Mardare Radu Cătălin absent Terinte Radu prezent Marinescu Marius absent Theodorescu Emil Răzvan prezent Markó Béla absent Tîlvăr Angel absent Mărășescu Niculae prezent Toma Ion absent Meleșcanu Teodor Viorel Guvern Tomoiagă Liliana Lucia prezentă Mereuță Mircea prezent Tudor Corneliu Vadim absent Mihăescu Eugen absent Țâbuleac Mihai absent Mihăilescu Petru Șerban prezent Țîrle Radu absent Moisuc Viorica Georgeta Pompilia absentă Ungheanu Mihai prezent Moraru Ion prezent Ungureanu Vasile Ioan Dănuț prezent Morțun Alexandru Ioan prezent Vasilescu Gavrilă prezent Nasleu Ioan absent Văcăroiu Nicolae prezent Neagoe Otilian absent Vărgău Ion prezent Neagu Nicolae absent Vedinaș Verginia prezentă Németh Csaba prezent Verestóy Attila prezent Nicolae Șerban prezent Vosganian Varujan Guvern Nicolai Norica prezentă Vraciu Jan absent Novolan Traian prezent Zsombori Vilmos prezent
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
Vă mulțumesc. Stimați colegi,
Vă rog să vă ocupați locurile în sală.
Astăzi, lucrările plenului Senatului vor fi conduse de subsemnatul, ajutat de cei doi colegi secretari, domnul senator Gavrilă Vasilescu și domnul senator Pete Ștefan.
Sunt obiecții în legătură cu ordinea de zi a ședinței noastre?
Nu sunt obiecții.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Programul de lucru de astăzi va fi până la orele 19.30.

Vă anunț că din totalul de 136 colegi senatori sunt prezenți 82 de senatori. Absenți motivat 8 colegi senatori, iar doi colegi senatori sunt învoiți.
La punctul 2 din ordinea de zi este înscrisă aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 21–26 aprilie 2008.
Mâine, 22 aprilie 2008, se desfășoară ședința plenului Senatului, între orele 9.00 și 13.00. La ora 13.00 este ședința Biroului permanent, iar după-amiază vor fi activități în cadrul comisiilor permanente.
Miercuri, 23 aprilie 2008, și joi, 24 aprilie 2008, vor fi activități în cadrul comisiilor permanente.
Vineri, 25 aprilie 2008, și sâmbătă, 26 aprilie 2008, vor fi activități în circumscripțiile electorale.
Sunt obiecțiuni? Nu sunt.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 3 din ordinea de zi este înscrisă alegerea unui membru al Biroului permanent al Senatului.
Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile Regulamentului Senatului, ca urmare a demisiei domnului senator Radu Berceanu, Grupul parlamentar al PD-L a făcut o nouă propunere pentru funcția de vicepreședinte al Senatului în persoana domnului senator Cismaru Ivan.
Pentru alegerea noului vicepreședinte propun ca votul să fie vot secret electronic. Domnul senator este considerat ales vicepreședinte dacă obține jumătate plus unu din numărul voturilor senatorilor prezenți.
Sunteți de acord cu procedura de vot electronic secret?
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Domnul senator Cismaru Ivan este din acest moment vicepreședinte al Senatului.
Îl felicităm și-i dorim succes!
- Stimați colegi,
Punctul 4 din ordinea de zi, informare referitoare la instrumentele internaționale adoptate la cea de-a 96-a sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, Geneva, 2007, se referă la Convenția nr. 188/2007 cu privire la munca în sectorul piscicol și Recomandarea nr. 199/2007 cu privire la munca în sectorul piscicol.
Aveți materialele în mapele dumneavoastră și rog ca fiecare coleg senator să le studieze, ca să fie informat cu privire la cele două instrumente.
Trecem la punctul 5 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative:
– Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) și (2) ale art. 15 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004; – Propunerea legislativă privind completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordare unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1954, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Stimați colegi,
La punctul 6 din ordinea de zi este înscrisă adoptarea prin împlinirea termenului la 16.04.2008 și, respectiv, 17.04.2008 a următoarelor inițiative legislative:
– Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Vi le-am adus la cunoștință, doamnelor și domnilor senatori.
Stimați colegi,
Vă propun – cred că mai vin colegi senatori – să fiți de acord să luăm în discuție, cu prioritate, o serie de legi cu caracter ordinar, după care revenim la legile organice, unde avem vot final.
La punctul 22 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea regimului unor debitori și creditori ai fondului de risc.
Din sală
#58601Nu este domnul secretar de stat!
Vă rog să-i chemați pe toți domnii secretari de stat în sala de ședință. Îi rog să vină rapid.
Până va fi prezent reprezentantul Guvernului, trecem la punctul 25 din ordinea de zi: Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale. Este procedură de reexaminare.
Avem raportul comun al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.
Invit la pupitru reprezentantul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și reprezentantul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Domnule vicepreședinte Ștefan Viorel, aveți cuvântul. Vă rog să prezentați raportul comun al celor două comisii.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, reunite în ședință comună, au adoptat un raport de admitere fără amendamente.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Din partea Guvernului, vă rog, aveți cuvântul. Este prezent reprezentantul Guvernului?
Din sală
#59962Nu este prezent, domnule președinte!
Rog ca reprezentanții Guvernului, de-acum înainte, să fie prezenți în sala de ședință de la prima oră și să stea aici până se încheie ședința. Vă rog foarte mult, nu vă jucați! Nu aveți reprezentare la proiectele de legi pe care le dezbatem. Nu dezbatem inițiativele legislative pe sărite, după cum vă vin dumneavoastră oamenii.
Vă rog să luați loc. Dezbateri generale. Sunt luări de cuvânt?
Raport favorabil, fără amendamente.
Nu sunt intervenții din sală. Stimați colegi,
În cazul în speță, urmează să dăm un singur vot final pe raport și pe proiectul de lege.
Revenim la punctul 22 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea regimului unor debitori și creditori ai fondului de risc.
În contextul în care Guvernul nu este prezent, trecem la dezbateri generale.
Reprezentanții Guvernului sunt obligați să fie prezenți. Din partea Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, aveți cuvântul, domnule senator Viorel Ștefan, pentru prezentarea raportului.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Proiectul de lege a fost supus dezbaterii în ședințele comisiilor din 27 februarie 2008 și, respectiv, 8 aprilie 2008. La dezbaterea proiectului a fost prezentă, din partea Ministerului Economiei și Finanțelor, doamna Oana Mușat, șef serviciu, și domnul Alexandru Victor, consilier.
Luând în dezbatere și avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cele două comisii au decis adoptarea unui raport
comun de admitere, fără amendamente, după cum urmează: Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a votat în unanimitate pentru adoptarea proiectului, iar în Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală proiectul de lege a întrunit 5 voturi împotrivă și o abținere.
În consecință, membrii celor două comisii supun spre dezbatere plenului Senatului raportul comun de admitere, împreună cu proiectul de lege.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale. Sunt intervenții? Nu sunt.
Din partea Guvernului este cineva prezent?
Din sală
#62226Nu!
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
Nu este prezent. Stimați colegi,
Suntem în fața unui raport favorabil, fără amendamente. Legea are caracter ordinar.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Trecem la punctul 23 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2008 privind transmiterea unei suprafețe de teren, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a județului Suceava, în scopul construirii unui incinerator ecologic.
Din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, domnule vicepreședinte Gheorghe David, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul întocmit de comisie.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic pentru transferul unui teren în suprafață de 0,1 hectare, proprietate publică a statului, din administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, în scopul construirii unui incinerator ecologic.
Comisia a dezbătut acest proiect de lege și membrii acesteia au hotărât în unanimitate întocmirea raportului favorabil în forma prezentată de Guvern. Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Din partea Guvernului, aveți cuvântul, domnule secretar de stat, la microfonul 8, vă rog. ## **Domnul Gabriel Vasile Drăgan** – _secretar general_
_al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimate doamne și domni senatori,
Prin intermediul unui program PHARE, Direcției SanitarVeterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava i-a fost repartizat un incinerator ecologic destinat neutralizării deșeurilor din cadrul laboratorului sanitar-veterinar.
Pentru amplasarea acestui incinerator ecologic a fost propus un teren aflat în domeniul public al statului în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava, situat în extravilanul municipiului.
Neasigurarea în regim de urgență a acestui teren necesar amplasării acestui incinerator poate determina imputarea de către Comisia Europeană a sumelor aferente echipamentelor achiziționate, precum și diminuarea sumelor care vor fi alocate țării noastre de către Comisia Europeană.
Acest teren propus ca amplasament are categoria de folosință „arabil” și este în suprafață de 0,1 hectare. Este liber de sarcini, dispune de posibilitate de racordare la rețelele de utilități din zonă, nu este revendicat și nu face obiectul niciunui litigiu.
Mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale. Dacă sunt luări de cuvânt?
Domnul senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul. Microfonul 2, vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mă bucură tare mult această inițiativă legislativă a Guvernului și permiteți-mi să-l felicit pentru că a luat în considerare această suprafață de 0,1 hectare și a căutat să reglementeze corect, sub aspect juridic, problema acelui teren, dar pentru că ne aflăm în Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor, nu pot felicita Guvernul României că tace și că nu a reacționat în niciun fel atunci când 35 de hectare de teren domeniu public al statului român, unde erau câmpurile experimentale ale Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, au fost luate ilegal și sunt exploatate de către un cetățean, Pászkány Árpád Zoltán, un cunoscut al președintelui Traian Băsescu, al UDMR-ului, al primarului Emil Boc. Adresez întrebarea: de ce Guvernul pentru 0,1 hectare găsește soluția legală și, când este vorba de jefuirea a 35 de hectare de teren domeniu public al statului român, aflat în preajma municipiului Cluj-Napoca, având o valoare de peste 70 de milioane de euro, tace?
Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Dacă mai sunt alte luări de cuvânt? Vă rog.
Domnul senator Gheorghe Constantin, după care domnul senator Ivan Cismaru.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Sunt, de data aceasta, la microfon ca să apreciez, într-un fel, promptitudinea cu care Guvernul a soluționat această problemă. Ar fi fost chiar culmea să pună piedică acestui incinerator care este strict necesar pentru Direcția sanitarveterinară.
Problema este că aceste lucruri bune și utile societății se întâmplă din ce în ce mai rar. N-aș vrea să-l parafrazez pe domnul senator Funar, dar voiam să spun și eu cam același lucru pe care l-a spus dumnealui.
Oricum, și grupul nostru parlamentar susține acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc foarte mult. Domnul senator Cismaru Ivan. Microfonul 2.
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Eu aș vrea să-i întreb pe reprezentanții Guvernului dacă dumnealor au un proiect pentru acest incinerator, pentru că suprafața de 0,1 hectare, tehnic și tehnologic, nu cred că este suficientă pentru așa ceva. Depinde ce ard și cât ard. Or, a se apuca acum să realizeze un incinerator pentru o cantitate, pentru ca apoi să dezvolte în acest spațiu... Eu cred că ar trebui să se gândească bine, pentru că noi am încercat la Brașov să aducem sau să construim un astfel de incinerator, și problema s-a pus pentru cel puțin 1 hectar de teren.
Mulțumesc.
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
## Mulțumesc.
Dacă mai sunt intervenții? Nu mai sunt.
Stimați colegi, suntem în fața unui raport favorabil, fără amendamente.
-
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Trecem la punctul 24 din ordinea de zi, Proiectul de lege
privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2008 pentru modificarea și completarea Legii muntelui nr. 347/2004.
- Din partea Guvernului, aveți cuvântul, doamna secretar
- de stat.
Microfonul 10.
## **Doamna Cristina Ancuța Pocora** – _secretar de stat_
_la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii muntelui. Unele prevederi ale acestei legi conțin dispoziții redundante care afectează implementarea măsurilor 211 – „Sprijin pentru zona montană defavorizată” și 214 – „Plăți de agro-mediu din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007–2013”.
Aș dori, de asemenea, să menționez că aceste măsuri sunt finanțate de Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc foarte mult.
Dau cuvântul domnului vicepreședinte David, pentru a ne prezenta raportul Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.
Mulțumesc, domnule președinte.
Obiectul de reglementare a fost prezentat. Eu vreau doar să mai adaug că membrii comisiei noastre au hotărât în unanimitate, și de această dată, întocmirea raportului favorabil în forma prezentată de Guvern.
Mulțumesc.
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
Mulțumesc foarte mult. Dezbateri generale. Sunt intervenții? Nu sunt intervenții. Suntem în fața unui raport fără amendamente.
Legea are caracter ordinar.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Trecem la punctul 26 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, reexaminare.
Din partea Guvernului, doamna secretar de stat, aveți cuvântul. Microfonul 10.
Domnule președinte, Stimat Senat,
Această ordonanță de urgență se află în procedură de reexaminare ca urmare a deciziei Curții Constituționale. Ea are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și înseamnă în fapt punerea în aplicare a Hotărârii Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii și componenței Guvernului.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări ne este prezentat de doamna președinte Norica Nicolai.
Aveți cuvântul.
Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 971 din 31 octombrie 2007, Legea pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale a fost declarată neconstituțională.
Prima Cameră sesizată, Camera Deputaților, a adoptat un raport de admitere fără amendamente, și Senatul, Camera decizională cu privire la această lege, a adoptat același raport de admitere cu amendamente.
Supunem dezbaterii plenului Senatului acest raport de admitere, cu amendamente.
Legea are caracter organic și urmează a fi adoptată conform art. 76 alin. (1) din Constituție.
Mulțumesc foarte mult. La dezbateri generale sunt luări de cuvânt? Vă rog, domnule senator Funar Gheorghe.
Vă mulțumesc, domnule președinte al Senatului.
Eu am raportul comisiei în față, face trimitere la amendamentele ce se regăsesc în anexa care face parte integrantă din acest raport... Dacă ne aflăm la punctul 26 din ordinea de zi...
Suntem la punctul 26 din ordinea de zi. Avem de dat, ulterior, vot pe raport și vot final.
Bine. Mulțumesc, domnule președinte. Mă scuzați.
Vă rog, sunt intervenții? Nu sunt.
Stimați colegi, avem un raport favorabil cu
3 amendamente admise.
Sunt obiecțiuni la cele 3 amendamente admise? Nu sunt.
Vă mulțumesc.
Vom da, ulterior, vot pe raport și vot final. Deci vot pe raport și, apoi, pe lege. Stimați colegi,
Trecem la punctul 27 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Inițiatorii sunt prezenți? Nu.
Au fost anunțați.
Mulțumesc foarte mult.
Comisia economică, industrii și servicii.
Nu este niciun coleg de la Comisia economică, industrii și servicii?
Din sală
#73268Vine acum!
Dau cuvântul domnului secretar Nicolae Neagu, pentru a ne prezenta raportul Comisiei economice, industrii și servicii. Domnule secretar, aveți cuvântul.
## Domnule președinte, mulțumesc. Stimați colegi,
Comisia economică, industrii și servicii a luat în dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, a întocmit un raport de respingere motivat în mod special de faptul că situația activelor care sunt prevăzute în această propunere legislativă nu este clară. Numărul și valoarea lor, locul unde sunt amplasate lipsesc din fundamentarea inițiativei legislative, fapt ce implică imposibilitatea luării unei decizii în vederea aprobării ei.
Prin urmare, comisia propune raport de respingere.
Mulțumesc.
Din partea Guvernului, domnule secretar de stat Doică, vă ascultăm.
Vă rog.
Microfonul 9.
Cătălin Doică
#74333secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor
## Mulțumesc mult, domnule președinte.
Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, ca atare este de acord cu raportul de respingere întocmit de comisia de specialitate.
Mulțumesc.
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
## Mulțumesc foarte mult.
La dezbateri generale sunt luări de cuvânt? Nu sunt.
Stimați colegi, suntem în fața unui raport de respingere pentru această propunere legislativă.
Pe cale de consecință,
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Trecem la punctul 28 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Inițiatorii sunt prezenți?
Nu sunt prezenți.
Înțeleg că au fost anunțați.
Dau cuvântul domnului secretar Nicolae Neagu să ne prezinte raportul Comisiei economice, industrii și servicii.
Comisia economică, industrii și servicii a dezbătut această propunere legislativă, a întocmit un raport de admitere cu un amendament, cuprins în anexă.
Fac precizarea că propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Supunem aprobării acest raport de admitere.
Mulțumesc foarte mult. Din partea Guvernului, domnule secretar de stat, aveți cuvântul.
Microfonul 9.
Cătălin Doică
#75939## Mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul nu a susținut această propunere legislativă și nici nu și-a modificat punctul de vedere ulterior adoptării raportului de către comisia de specialitate. Ca atare, vă rugăm să luați în considerare faptul că propunerea legislativă nu prevede o sursă viabilă de finanțare pentru creșterea cheltuielilor bugetare propuse și, de asemenea, vă rugăm să nu fiți de acord cu raportul de admitere adoptat de comisia de specialitate.
Mulțumesc.
## Mulțumesc foarte mult.
Inițiatorii au fost anunțați, sunt colegii deputați.
Inițiator este și domnul senator Nicolae Ioțcu, care nu este prezent.
Mai mult de-atât nu putem face.
Vă rog.
La dezbateri generale, domnul senator Gheorghe Constantin.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Sunt din ce în ce mai mirat, ca să fiu delicat în exprimare, în legătură cu atitudinea reprezentantului Guvernului sau a Guvernului, în general.
Se știe foarte bine că întreprinderile mici și mijlocii, clasa mijlocie, reprezintă coloana vertebrală a unei societăți. Au trecut 18 ani de la revoluție, suntem în democrație, în economie de piață și noi refuzăm cu obstinație să consolidăm această clasă mijlocie și pe reprezentanții ei, IMM-urile.
Dacă reprezentantul Executivului ne spunea, eventual, că Guvernul are un program viabil pe termen mediu sau scurt, poate n-aș fi venit la microfon, dar a refuza a priori o inițiativă care nu face altceva decât să ne includă în Uniunea Europeană, în rândul statelor civilizate, în rândul statelor care au coloană vertebrală, clasa mijlocie... Sincer, nu pot fi de acord cu argumentele Guvernului, seci, fără niciun proiect sau program de dezvoltare în ceea ce privește IMM-urile.
Au fost mai multe inițiative în acest sens. De fiecare dată ne-am lovit de rezistența Guvernului. Am crezut, pentru moment, că sunt uși închise.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Observ că e vorba de un zid. Vreți să sedimentăm România, ca societate economică, în puțini oameni bogați și mulți oameni săraci sau vreți să punem umărul să dezvoltăm această clasă medie, cu reprezentanții lor, cei care gestionează întreprinderile mici și mijlocii?
Programul Guvernului este insuficient. Când printr-o inițiativă legislativă se dorește stimularea IMM-urilor, întotdeauna se invocă motivul că nu sunt prevăzuți bani în buget. Dar, domnilor guvernanți, când vă propuneți să vă ocupați și de IMM-uri? După ce se termină acest mandat?
Eu cred că este timpul, stimați colegi, să dăm un vot pozitiv acestei inițiative.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Alte intervenții? Domnul senator Ivan Cismaru. Microfonul 2.
Eu îmi pun întrebarea dacă actualul Guvern a înțeles care este situația economică a României, dacă actualul Guvern a înțeles că România abia acum încearcă să se bazeze pe dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, și toți, noi, cei de-aici, și dumnealor, cei de dincolo, trebuie să facem eforturi pentru a susține dezvoltarea, aceasta fiind singura șansă în viitorul apropiat. Nu mai avem pe ce să insistăm. Marile întreprinderi nu mai sunt. Au fost vândute, au fost desființate, au explodat, iar aceste întreprinderi nu se pot dezvolta doar printr-o lege care nu este susținută de Guvernul aflat la putere.
Ca atare, domnule președinte, părerea mea este că Guvernul României, cel actual și cel care va veni, ar trebui să-și revizuiască atitudinea față de aceste întreprinderi mici și mijlocii care asigură, de fapt, într-un viitor apropiat, dezvoltarea României.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Alte intervenții? Domnule senator Funar, vă rog. Microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă a colegilor senatori și deputați ai Partidului Democrat, devenit, între timp, PD-L – partidul delegat –, o susținem și noi, cei din Partidul România Mare. Această propunere legislativă este bine-venită. Și noi avem unele inițiative legislative apropiate de aceasta, dar cea de față este foarte bună, iar senatorii PRM votează pentru. Mulțumesc.
Mulțumesc.
Aveți dreptate.
Într-adevăr, trebuie să stimulăm mai mult întreprinderile mici și mijlocii. În același timp, nu uitați că ne aflăm în Senatul României, iar un proiect de lege trebuie să fie construit de asemenea natură încât să demonstreze necesitatea și utilitatea.
În primul rând, există obligația ca inițiatorii să precizeze sursele de finanțare, în conformitate cu legislația în vigoare. Puteau propune orice: să tăiem fonduri de la cercetare, de la armată, de la interne, de unde vreți dumneavoastră, dar trebuia propus ceva.
În al doilea rând, bugetul de stat este analizat, discutat și aprobat de Parlament. Nu este nevoie de o lege specială pentru așa ceva. Când se dezbate proiectul de buget al fiecărui an, atunci se vine cu amendament concret, direct și se supune la vot în Parlament.
Vă rog să mă scuzați că a trebuit să fac aceste precizări, dar sunt niște reguli stricte atunci când întocmești un act normativ și cred că trebuiau respectate. Cred, de asemenea, că nimeni din Parlamentul României nu poate contesta necesitatea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii.
Domnul senator Puiu Hașotti.
Mulțumesc.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Eu am o nedumerire. Distinșii antevorbitori, mai puțin distinsul nostru coleg Gheorghe Funar, care a fost consecvent timp de trei ani și jumătate – iată, se apropie patru ani – pe această temă, deci distinșii noștri colegi care au pledat în favoarea acestei propuneri legislative au votat timp de doi ani și jumătate împotriva unor astfel de propuneri identice.
Dumneavoastră, sigur, ați avut dreptate atunci când ați făcut referire la bugetul de stat. Bugetul de stat pe acest an este făcut. S-ar putea ca inițiatorii acestei propuneri legislative, în situația în care vor fi la putere, să nu fie de acord cu ea.
Domnul senator Gavrilă Vasilescu.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Cred că nu există cineva, parlamentar sau om politic, care să nu-și dea seama de ce înseamnă întreprinderile mici și mijlocii. Aceasta este o axiomă, nici nu avem ce demonstra. Ceea ce constat eu este un lucru: colegi parlamentari, unii dintre semnatari chiar cu experiență în Parlament, care nu știu următorul aspect, și anume că bugetul de stat se aprobă de Camerele reunite ale Parlamentului și nu poți veni cu un act normativ prin care să faci o modificare a Legii bugetului de stat. Aceasta este o problemă care ține de tehnica legislativă. Dacă printre parlamentari sunt unii la primul mandat, sunt gata să le trec cu vederea acest lucru, însă constat că printre ei sunt și parlamentari care au experiență și care, unii dintre ei, au fost de pe vremea CPUN și n-au învățat încă niște lucruri elementare privind ceea ce înseamnă modul în care se poate modifica o lege. Când este vorba de Legea bugetului de stat, ar trebui să se măsoare cu mai multă atenție, pentru că n-o putem vota prin procedura normală a unei Camere, ci bugetul de stat se modifică de ambele Camere.
Mulțumesc pentru atenție.
Mulțumesc.
Domnule senator Frunda György, vă rog. Microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
După intervenția dumneavoastră și a domnului senator Vasilescu sunt prea puține de spus. Am avut și am aceleași argumente.
Pe de o parte, este vorba despre necesitatea stimulării întreprinderilor mici și mijlocii, a societății economice, în general, și, pentru asta, trebuie să luăm o serie de măsuri fiscale. Este corect.
Pe de altă parte, când prin inițiative parlamentare încercăm să modificăm anumite legi sau chiar pe cea a bugetului, trebuie respectate regulile jocului.
De aceea, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România va vota împotriva raportului de admitere, pentru că inițiativa nu este nici constituțională, nici legală.
Nu am înțeles însă intervenția distinsului meu coleg, a domnului senator Gheorghe Funar, când vorbea despre „partidul delegat”. Era o recunoaștere a apartenenței sale la acest partid sau este înfierarea lui? Vă mulțumesc.
## **Domnul Nicolae Văcăroiu:**
Mai sunt alte intervenții? Nu mai sunt.
Stimați colegi, suntem în următoarea situație: un raport favorabil, cu un amendament admis de comisie. Pe de altă parte, Guvernul, cu argumentele pe care le-ați auzit, a respins această propunere legislativă.
Sunt obiecții la amendamentul admis?
Nu sunt.
Legea are caracter ordinar.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Liste pentru liderii de grup.
Punctul 29, Propunerea legislativă privind construirea de parkinguri supraterane.
Comisia economică, industrii și servicii este aici. Vă rog, inițiatorii.
Domnule senator Gheorghe Funar, vă rog. Microfonul 6.
Domnule senator, aveți cuvântul.
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Așa cum ați remarcat, mai ales aici, în Capitala României, cât și în capitalele de județ, în municipiile României, dar și în unele orașe, o problemă foarte mare și nerezolvată până acum o constituie parcarea autoturismelor. Soluția de moment și de perspectivă o constituie realizarea de parkinguri supraterane și subterane. Ținând seama de costul mult mai mare al parkingurilor subterane, inițiatorii, senatori și deputați ai Partidului România Mare, vă propun să acordați
atenția cuvenită acestei propuneri legislative. Aceasta vizează realizarea, într-un timp scurt, a parkingurilor supraterane în marile municipii ale României, în parteneriat – Guvernul României și autoritățile locale. Noi am propus ca Guvernul să elaboreze un program național privind construirea de parkinguri supraterane în perioada 2009–2012, consiliile locale să ofere gratuit terenurile necesare pentru construirea acestor parkinguri, lucrările de viabilizare a terenurilor să fie realizate pe banii bugetelor locale, iar finanțarea să fie asigurată 50% din bugetul statului român și 50% din bugetele locale. Am venit și cu o sugestie privind realizarea de parkinguri în cartierele din marile municipii: o colaborare între asociația proprietarilor de autoturisme, care să contribuie cu 50% din costul parkingului, Guvernul României, care contribuie cu 30%, și bugetele locale, care să contribuie cu 20%.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul, din partea Comisiei economice, industrii și servicii, domnului senator Nicolae Neagu, pentru a prezenta raportul.
## **Domnul Nicolae Neagu:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Comisia a analizat, pe parcursul mai multor ședințe, această propunere legislativă și recunoaștem că este cel puțin interesantă, dar raportul de respingere pe care l-a adoptat comisia este motivat, în principiu, de faptul că o astfel de propunere legislativă, din punctul nostru de vedere, intră în contradicție cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215 din 2001 și cu principiul care guvernează administrația publică locală, și anume cel al autonomiei locale. De asemenea, atribuirea cu titlu gratuit de către primărie a terenurilor necesare construirii de parkinguri și suportarea din bugetele locale a costurilor privind viabilizarea acestora ar reprezenta, după gândirea noastră, o acțiune mai mult de interes privat, a cărei componentă publică ar urma, eventual, să fie făcută prin concesionare.
Acestea sunt principalele motive pentru care noi supunem plenului, pentru dezbatere și adoptare, raportul de respingere.
Vă mulțumesc.
În numele Guvernului, vă rog, aveți cuvântul.
secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative
## Mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul nu susține adoptarea unei asemenea propuneri legislative, așa cum foarte bine s-a prevăzut în raportul comisiei. În plus, în mecanismul de finanțare se introduce un partener, respectiv asociația proprietarilor de autoturisme, care nu există, fapt care conduce la imposibilitatea luării în considerare a soluției propuse.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Doriți să interveniți la dezbaterile generale? Vă rog, domnule senator Gheorghe Funar, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Regret că Guvernul își mai face un păcat în Săptămâna Mare. Nu este vorba de încălcarea autonomiei locale, ci trebuie să rezolvăm această problemă a locurilor de parcare. Peste tot, candidații care și-au început antrenamentul pentru campania alegerilor locale pentru funcțiile de primar, și aici, în București, ca și în marile municipii ale României, aproape toți și-au trecut printre primele obiective rezolvarea parcărilor și asigurarea fluenței traficului rutier.
La Cluj-Napoca avem o experiență reușită în acest sens, la finalul mandatului meu am lăsat proiectele pentru mai multe parkinguri supraterane și un parking subteran în Piața Avram Iancu. Trei dintre ele sunt realizate deja, parkinguri supraterane, în asocierea consiliului local cu firme private. Soluția practică există.
Noi am dorit să generalizăm printr-o lege această experiență în toată țara. Guvernul României să preia această inițiativă, să sprijine financiar autoritățile locale. Nu se încalcă cu nimic autonomia locală dacă Guvernul României vine și acoperă financiar 50% din costul acestor parkinguri. Am rezolva problema parcărilor, nu se mai ocupă nici prima bandă de circulație, nu se parchează mașinile nici pe trotuare și așa mai departe. Dacă Guvernul nu dorește să rezolvăm acum problema, pierdem vremea și vom reveni cu acest proiect de lege. Noi ne-am bucura dacă Guvernul ne-ar prelua inițiativa printr-o ordonanță de urgență.
Mulțumesc.
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Mulțumesc. Declar închise dezbaterile generale.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Stimați colegi, vă propun să votăm deschis.
Cine este pentru raportul de respingere?
Marea majoritate.
Mulțumesc.
Cine este împotrivă?
9 voturi împotrivă.
Raportul de respingere este adoptat. În consecință, propunerea legislativă este respinsă.
Mulțumesc.
Vă rog, domnule senator Gheorghe Funar.
Dacă-mi permiteți, domnule președinte, s-a făcut o greșeală la număratul voturilor în sală. Nu au fost numai 9 voturi pentru această propunere legislativă, au fost mult mai multe, și v-aș ruga să le numărați măcar pe acestea mai puține.
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Sigur că da, cu drag. Deci cine este împotriva raportului de respingere? Vă rog să ridicați din nou mâna.
Sunt 12 voturi împotrivă.
Cine se abține? Sunt 6 abțineri. Deci insuficient.
Raportul de respingere a fost votat de plenul Senatului și, odată cu acesta, propunerea legislativă a fost respinsă.
Înainte de a reveni la proiectele de lege dezbătute, dați-mi voie să vă amintesc că a fost depusă la secretarul general al Senatului o notă care cuprinde șase legi:
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 130/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României;
– Lege privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe cuprinse în „lista interzisă”;
– Lege privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2007 pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică.
În situația în care apreciați că aceste legi conțin prevederi neconstituționale, puteți sesiza Curtea Constituțională.
La punctul 7 din ordinea de zi avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44 din 14 iunie 2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și a Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 8 din ordinea de zi avem înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Raportul este, de asemenea, de respingere. Trebuie să dăm vot pe raport și vot final pe lege. Legea este organică, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
În consecință, propunerea legislativă a fost respinsă.
Da.
Vă rog, domnule senator Constantin Gheorghe. Vă abțineți?
Iertați-mă, am uitat să
Vot · Amânat

Domnule președinte, vă mulțumesc, dar la unele voturi nu anunțați cine este pentru, la unele voturi nu anunțați cine se abține și, la urma urmei, nici nu prea suntem în cvorum.
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Mă reculeg. Vă mulțumesc pentru intervenție. Stimați colegi, cine se abține?
3 abțineri.
În această situație, raportul de respingere a fost adoptat
cu 70 de voturi pentru, 3 abțineri și 8 voturi împotrivă.
Vă mulțumesc.
Propunerea legislativă a fost respinsă.
La punctul 9 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind informarea Parlamentului României de către președintele țării și prim-ministru în legătură cu vizitele efectuate în străinătate.
Vot pe raportul de respingere.
Legea este organică. Raportul este negativ.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
În consecință, proiectul de lege a fost respins.
La punctul 10 din ordinea de zi avem înscrisă Propunerea legislativă privind perioada de desfășurare a alegerilor și referendumului local.
Raportul este de respingere.
Avem de dat vot pe raport și vot final pe lege. Senatul este prima Cameră sesizată. Legea este organică.
Raportul întocmit de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului este negativ.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a fost adoptat.
În consecință, propunerea legislativă a fost respinsă.
La punctul 11 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 și a Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006.
Avem de dat vot pe raport și vot final pe lege.
Raportul este favorabil, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Legea este organică. Raportul este cu amendamente.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 12 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2007 privind modificarea alineatului (1) al articolului 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale.
A fost adoptat de Camera Deputaților. Avem de dat vot final. Legea este organică.
Vot · Amânat
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Este proiect de lege de aprobare a ordonanței.
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Neinteligibil!
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Da. Am înțeles. Așa este.
În această situație, nu-l

La punctul 14 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind înființarea comunei Otelec, prin reorganizarea comunei Uivar, județul Timiș.
Raportul este favorabil, cu amendamente.

La punctul 15 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege pentru completarea art. 5 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Reexaminare, vot pe raport.
Raportul este favorabil, de admitere a cererii de reexaminare formulate de Președintele României.
Vot · Respins
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Așadar, a fost aprobată cererea de reexaminare, deci proiectul de lege a fost respins.
La punctul 16 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2007 pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.
Vot pe raport și vot pe lege.
Legea este organică, iar Senatul este Cameră decizională.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 17 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea alineatului (1) al articolului 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Legea este organică și a fost adoptată de Camera Deputaților.
Noi vom da vot final.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 18 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2007 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, iar Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului au dat un raport de admitere. Senatul este Cameră decizională.
Legea este organică.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 19 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru completarea art. 89 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
## Sunt proiecte de lege.
La punctul 19 avem un proiect de lege privind aprobarea articolului 89 din Legea audiovizualului nr. 504/2007, adoptat de Camera Deputaților.
Noi avem vot final pentru că legea este organică.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Imediat. În timpul votului nu se intervine pe procedură. După punctul 20 din ordinea de zi discutăm și de procedură.
Legea este organică.
Raportul întocmit de Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă este raport de admitere cu două amendamente.
Supun votului dumneavoastră raportul de admitere cu două amendamente.
Cine este pentru?
Vă rog să votați. Mulțumesc. Cine este împotrivă? 3 voturi împotrivă. Cine se abține? Nicio abținere.
Cu 79 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și nicio abținere, raportul de admitere cu două amendamente este adoptat de plenul Senatului.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 21 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru modificarea alineatului (3) al articolului 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
În timpul votului procedură?
Vă rog frumos, după ce terminăm de votat discutăm. Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților.
Legea este organică, iar noi vom da vot final. Raportul este de admitere, fără amendamente.
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Să-l lăsăm și pe acesta!
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Nu este contestat de nimeni. Să-l lăsăm deoparte? Spuneți, vă rog, să-l lăsăm deoparte și îl votăm data viitoare...
Atunci, îl las deoparte.
La punctul 25 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.
Ridică probleme din punct de vedere al puterii?
Dorim să vă sprijinim, domnule președinte....
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Punctul 25 este votat!
Punctul 25 din ordinea de zi este votat. Punctul 26 din ordinea de zi este votat și mai avem...
Din sală
#107255Punctul 26 nu este votat, domnule președinte!
Punctul 26 nu este votat. De ce mă duceți în eroare?
Din sală
#107409Punctul 19 din ordinea de zi nu este votat!
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
La punctul 26 este vorba despre o reexaminare.
## **Domnul Gavrilă Vasilescu**
**:**
Punctele 25 și 26 nu sunt votate!
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Punctul 25 nu este votat.
Ridică vreun fel de problemă ca să nu îl
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
La punctul 26 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.
Avem cerere de reexaminare a acestui proiect de lege în urma deciziei Curții Constituționale.
Raportul întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este de admitere, cu 3 amendamente.
Vă consult dacă sunt observații.
Nu sunt.
Vot · Amânat
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
## Mulțumesc.
Întrebarea este adresată prim-ministrului.
Domnule prim-ministru,
În octombrie 2005 Prefectura județului Neamț a trimis către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, aflată în subordinea dumneavoastră, dosarul domnului Șerban Constantin Nicolau pentru retrocedarea conacului din comuna Icușești, satul Bătrânești. Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, imobilele fiind demolate, Prefectura județului Neamț a dispus trimiterea dosarului la ANRP. De trei ani instituția condusă de doamna Ingrid Zaarour nu a făcut nimic pentru a soluționa dosarul nr. 4.563.
Domnule prim-ministru,
În condițiile prezentate mai sus, vă întreb ce măsuri veți lua pentru ca acest caz să fie rezolvat.
De asemenea, care sunt măsurile pe care le veți dispune pentru ca o instituție aflată în subordinea dumneavoastră să își îndeplinească atribuțiile pentru care a fost înființată și astfel de cazuri să nu mai existe?
Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Mulțumesc.
Domnule senator Ion Toma, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 4.
Cine se abține?
Nicio abținere.
În unanimitate, cu 82 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere, a fost adoptat de plenul Senatului.
Vot · approved
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori: – Ioan Chelaru (PSD) – declarație politică având ca titlu „Măști ale vanității sau îngerul a căzut în ograda cu găini”; – Nicolae Marian Iorga (PRM) – declarație politică având ca titlu „Afacerea «Taximetria»”; – Ivan Cismaru (PD-L) – declarație politică având ca titlu „Să ajutăm țara să se dezvolte!”; – Verginia Vedinaș (PRM) – declarație politică având ca temă rolul femeii în viața publică și în politică; – Ștefan Mihail Antonie (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) – declarație politică având ca titlu „Pomeni electorale, fonduri alocate preferențial de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului în județul Mureș”; – Gavrilă Vasilescu (PC) – declarație politică având ca subiect actuala campanie electorală și consecințele pe care aceasta le are asupra bunei desfășurări a activității unor instituții fundamentale ale statului; – Aurel Ardelean (PRM) – declarație politică având ca temă agricultura României
Stimați colegi,
Au rămas nevotate proiectele de lege înscrise la punctul 12, la care am avut contestație, punctul 19 și punctul 21. Deci mâine-dimineață, cu un cvorum consistent, la ora 11.00 vom vota și aceste legi organice.
Vă mulțumesc foarte mult.
Vă mulțumesc pentru înțelegere, și mulțumirile vin din partea puterii.
Stimați colegi, vă rog, dați-i voie domnului senator Constantin Gheorghe să intervină pe o chestiune de procedură, dar nu înainte de a prezenta colegii noștri întrebările și interpelările, ultima parte a programului nostru.
Îl invit, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul senator Chelaru.
Microfonul 3.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Ca întotdeauna...
Întrebarea este adresată domnului ministru Paul Păcuraru.
Stimate domnule ministru,
Conform articolului 8 alineatul (3) din Legea nr. 416/2008 privind venitul minim garantat, în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse pe lista în care acestea nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, acestea nu beneficiază de ajutorul social.
Astfel, la prima poziție din lista bunurilor ce nu sunt de strictă necesitate se regăsesc terenurile din împrejurul locuinței și curtea aferentă, care depășesc 1.000 de metri pătrați în zona urbană și 2.000 de metri pătrați în zona rurală. În această situație se regăsesc mii de solicitanți de ajutor social care nu pot beneficia de prevederile Legii privind venitul minim garantat, dar nici nu își pot asigura traiul din folosința suprafețelor de teren menționate.
De aceea, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați care sunt măsurile pe care le veți dispune, astfel încât solicitanții aflați în situația descrisă să poată beneficia de ajutorul social.
Vă mulțumesc. Mai aveți? Vă rog.
Interpelarea este adresată domnului ministru Varujan Vosganian.
Modul de facturare a energiei electrice a devenit, în ultima perioadă, laitmotivul plângerilor consumatorilor casnici. Aceștia primesc factura de consum de la furnizorii de energie electrică, o achită, iar după câteva zile primesc o nouă factură, de recalculare, ce conține printre altele și consumul rezultat în urma citirii contoarelor individuale. Problema constă însă în faptul că citirea contoarelor nu se efectuează și, prin urmare, datele trecute în facturi nu corespund realității, sumele de plată mărindu-se nejustificat.
O altă problemă o constituie cursul de schimb al euro folosit pentru calcularea facturilor. Astfel, pentru tot anul 2007 a fost utilizat cursul din data de 10 octombrie 2006, situat la nivelul de 3,50 RON, cu mult mai mare față de cursul mediu înregistrat de moneda euro în anul 2007. Astfel, firmele ce furnizează energie înregistrează câștiguri mari din diferențele de curs valutar, în detrimentul populației.
În aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați care sunt măsurile pe care le veți adopta în vederea eliminării neregulilor semnalate de cetățeni, privitor la modul de calcul al facturilor de energie electrică.
Aștept răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vă mulțumesc, domnule senator. Îl invit la tribună pe domnul senator Ion Vărgău. Microfonul 3, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima întrebare este adresată domnului ministru Cristian Adomniței.
În perioada august–septembrie 2007 între reprezentanții sindicatelor din învățământ și inspectoratele școlare județene s-a încheiat un protocol, conform căruia fiecare profesor trebuia să primească pe parcursul unui an școlar bonuri cadou la diferite evenimente, unul dintre ele fiind sărbătoarea Paștelui, bonuri alocate de către primării. Din datele pe care le dețin din teritoriu în urma întâlnirii cu profesorii și directorii de școli, primăriile nu au alocat acești bani, motivând lipsa fondurilor din bugetele locale.
Domnule ministru,
Ce măsuri de urgență veți dispune astfel încât protocolul încheiat să aibă finalitate, iar profesorii să poată beneficia de aceste bonuri și să se poată bucura alături de familiile lor cel puțin la evenimentele importante din an, Paște și Crăciun, având în vedere că veniturile lor sunt foarte mici.
Solicit răspuns verbal și în scris.
A doua întrebare este adresată domnului Eugen Nicolăescu, căruia îi urez sănătate, fiindcă a suferit o intervenție chirurgicală astăzi.
La nivelul întregii țări, anual, se produc mii de accidente care necesită o intervenție rapidă și eficientă a medicilor de pe ambulanțe. De asemenea, acestea sunt solicitate în foarte multe cazuri și la domiciliul pacienților. Din nefericire, realitatea ne arată că majoritatea mașinilor de intervenție nu beneficiază de toate dotările necesare acordării primului ajutor în orice situație.
## Domnule ministru,
Aveți în vedere achiziționarea de noi ambulanțe și dotarea corespunzătoare a acestora în următoarea perioadă, astfel încât bolnavii să poată ajunge la unitatea spitalicească în cele mai bune condiții și cu posibilitatea acordării ajutorului de urgență chiar de către medicul de pe ambulanță?
Solicit răspuns verbal și în scris.
Adresez și interpelarea?
Da.
Vă rog, domnule senator.
Interpelarea este adresată domnului Dacian Cioloș, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Vă rog să le concentrați.
Da, domnule președinte. Domnule ministru,
Nu este posibil ca pescarii care pescuiesc din tată-n fiu, cei mai mulți dintre ei pentru a-și întreține familiile și care nu cunosc altă meserie, să ajungă acum în închisoare pentru câteva kilograme de pește prins. Cu siguranță, pot exista și alte măsuri pentru protecția resursei piscicole din Delta Dunării.
Având în vedere că pescarii din Delta Dunării au făcut împrumuturi pentru a-și procura uneltele și unii dintre ei au garantat cu locuințele lor pentru a putea obține sumele necesare, prin această măsură, practic, ei rămân fără nicio sursă de venit.
Vă rog să precizați, domnule ministru, ce măsuri compensatorii veți acorda pescarilor care sunt puși în situația de a nu-și mai putea asigura nici măcar traiul zilnic.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns oral și în scris.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfonul 2 pe domnul senator Viorel Dumitrescu, se pregătește doamna senator Irina Loghin.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
Am aflat, cu surprindere, că Guvernul României nu dispune de o bază reală de date privind românii aflați în străinătate, nici măcar pe țări.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să-mi comunicați, pe fiecare țară în parte, numărul total al cetățenilor români aflați în țările respective, din care:
- numărul românilor care au obținut cetățenia acelor țări;
- numărul românilor aflați la muncă;
- numărul cetățenilor români care nu dispun de locuințe. Solicit răspuns verbal și în scris.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Doamna senator Irina Loghin, Grupul parlamentar al PRM.
Microfonul 1.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată Ministerului Internelor și Reformei Administrative, domnului ministru Cristian David.
În data de 3 martie 2008 v-am adresat o interpelare cu privire la pericolul pe care îl reprezintă bicicliștii care circulă cu viteză foarte mare în parcul Herăstrău, în ciuda faptului că nu există în parc piste special amenajate în acest sens și, prin urmare, accesul acestora este interzis conform normelor în vigoare. Mi s-a răspuns că instituția dumneavoastră a solicitat, prin intermediul prefectului municipiului București, autorităților administrației publice locale din capitală să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea respectării normelor în vigoare cu privire la protecția zonelor verzi. Nici până în prezent însă nu s-a făcut vreun demers în privința interzicerii accesului bicicliștilor în parcul Herăstrău. Nu au fost puse indicatoare care să interzică accesul lor în parc și, ca urmare, aceștia continuă să circule cu viteză, punând în foarte mare pericol viața cetățenilor.
Vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați ce măsuri veți dispune de această dată pentru ca legea să fie respectată. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, doamna senator.
Îl invit la tribună pe domnul senator Alexandru Pereș, se pregătește domnul senator Dan Gabriel Popa. Aveți cuvântul, domnule senator. Microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am o întrebare adresată Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, domnului ministru Attila Korodi.
În urmă cu o lună ați semnat decizia prin care fostul prefect de Alba, Adrian Cosmin Covaciu, a fost numit comisar general adjunct la Garda de Mediu.
Poate fi o numire inspirată dacă veți dispune ca noul șef adjunct al Gărzii de Mediu să preia și să rezolve situația critică cu privire la mult vehiculata poluare a mediului cu formaldehidă de pe platforma combinatului SC KRONOSPAN – SA Sebeș.
V-aș ruga, domnule ministru, să folosiți experiența fostului prefect și să dispuneți o informare clară și reală a populației, precum și a mea, cu privire la tot ce se întâmplă din punct de vedere al poluării în municipiul Sebeș, județul Alba.
Solicit răspuns verbal și în scris.
Am o interpelare adresată tot domnului ministru Attila Korodi.
Prin adresa nr. 22.915/17.X.2007 îmi comunicați faptul că Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile a trimis comanda de livrare a analizorului de emisii de formaldehidă pentru depistarea eventualelor poluări pe platforma SC KRONOSPAN – SA Sebeș.
Termenul de livrare era de 6 luni și trebuia să fie operațional din ianuarie 2008, costurile fiind suportate din bugetul ministerului pe care îl conduceți.
Ulterior, prin adresa nr. 10.541/18 martie 2008 îmi comunicați faptul că primăria Sebeș urmează să achiziționeze două stații de monitorizare a emisiilor, iar prețul acestora va fi suportat de SC KRONOSPAN – SA.
Am rugămintea să-mi răspundeți care dintre cele două variante este realizabilă și de ce nu reușiți să coordonați eficient personalul ministerului, dezinformând populația prin adrese care, din păcate, nu au nicio finalitate.
Solicit răspuns verbal și în scris.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfonul 2 pe domnul senator Dan Gabriel Popa, se pregătește domnul senator Vasile Ioan Dănuț Ungureanu.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare o adresez domnului ministru László
Borbély, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor. Domnule ministru,
Starea în general precară a majorității blocurilor de locuințe, precum și valoarea ridicată a facturilor pentru încălzirea apartamentelor au impus adoptarea unor măsuri speciale pentru reabilitarea termică a acestui tip de clădiri.
Sunt convins că a existat interes din partea multor autorități publice locale pentru obținerea de fonduri din bugetul de stat în vederea aplicării acestor măsuri.
În acest context, am rugămintea, domnule ministru, să-mi comunicați dacă autoritățile locale din municipiul Pitești și din celelalte localități urbane din județul Argeș au solicitat finanțare pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit multietajate, care este numărul acestor solicitări și ce sume au fost alocate.
Vă mulțumesc.
Solicit urgent răspuns în scris.
Cea de-a doua întrebare este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății publice.
Domnule ministru,
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1.001/28.VIII.2007 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Spitalul Județean de Urgență Argeș.
În luna octombrie 2007 v-am adresat o întrebare pe această temă, în urma căreia mi-ați comunicat că se lucrează la întocmirea proiectului pentru realizarea investiției, urmând să se deruleze licitațiile internaționale pentru execuția acestui obiectiv.
Am rugămintea, domnule ministru, să-mi comunicați stadiul în care se află procedurile pentru realizarea acestei investiții și când apreciați că vor demara lucrările pentru construirea spitalului din Pitești.
Vă mulțumesc.
Solicit urgent răspuns în scris.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Are cuvântul domnul senator Vasile Ioan Dănuț Ungureanu, Grupul parlamentar al PSD. Microfonul 3.
Înainte de a vă da cuvântul, vreau să-i întreb pe colegi dacă mai au de formulat întrebări sau interpelări.
- Domnii senatori Toma, Vărgău, așteptați răspunsuri, da? Vă mulțumesc.
Aveți cuvântul, domnule senator.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
În ultima perioadă, în municipiul Arad se poate constata un fenomen frecvent. Este vorba despre amenajarea de căi de acces direct din stradă către spațiile de la subsolul și demisolul clădirilor din zona centrală, multe dintre ele monumente sau clădiri cu valoare istorică incontestabilă, aflate în patrimoniul național. Poate cel mai elocvent exemplu în acest sens este Palatul Cenad, clădire istorică amplasată în plin centru al orașului, la doi pași de Palatul Administrativ.
De aceea, vă întreb, domnule ministru, dacă apreciați că astfel de intervenții sunt legale și normale, dacă există vreo procedură de analiză în vederea stabilirii modului în care a fost afectată structura de rezistență a acestor imobile și cum anume este reglementată această nouă practică izvorâtă din goana după spații comerciale centrale.
Solicit răspuns în scris și verbal.
A doua întrebare este adresată domnului ministru Eugen Nicolăescu, căruia îi doresc multă, multă sănătate! Probabil și nădlăcanii, pentru care pun întrebarea, tot așa se gândesc la domnul ministru.
Orașul Nădlac din județul Arad este una dintre principalele porți de intrare în țară din vestul României. Prin acest oraș se înregistrează valori de trafic rutier importante, localitatea fiind tranzitată zilnic de mii de turiști sau șoferi ai unor firme de transport marfă și persoane.
Cu toate acestea, Nădlacul duce lipsă de asistență medicală de urgență, respectiv de o stație de salvare.
Vă întreb, domnule ministru, dacă aveți în plan înființarea unei stații de ambulanțe în acest oraș și când anume este preconizat să se concretizeze un astfel de demers. Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Domnul senator Gheorghe Funar, Grupul parlamentar al PRM. Microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Prima întrebare este adresată domnului Varujan Vosganian, ministrul economiei și finanțelor.
Conform prevederilor Legii nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, competența privind controlul procesului de privatizare și postprivatizare aparține Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și Curții de Conturi a României.
Vă solicit, domnule ministru, să-mi comunicați, în sinteză, rezultatele obținute în urma controlului procesului de privatizare și postprivatizare pentru fiecare județ în parte, cu următoarele precizări:
1. societățile comerciale care și-au încetat activitatea după privatizare;
· other
1 discurs
<chair narration>
#1266882. prevederile din contractele de privatizare care nu au fost respectate;
· procedural
1 discurs
<chair narration>
#1267633. care este situația postprivatizare a societăților comerciale.
Cea de-a doua întrebare este adresată premierului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
Se știe că, în baza Legii nr. 312/2004, Consiliul de administrație al Băncii Naționale stabilește indemnizațiile și salariile pentru toți angajații.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să-mi comunicați următoarele, cu referire la luna decembrie 2007:
1. Care au fost indemnizațiile și premiul anual de care au beneficiat fiecare dintre membrii Consiliului de administrație al BNR?
2. De ce sume a beneficiat consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României?
3. Care au fost câștigurile obținute de către conducătorii auto ai membrilor Consiliului de administrație al BNR?
· procedural
31 de discursuri
Cum să nu? Mai ales că ultima frază a fost extrem de interesantă.
Vă rog, domnule senator, să prezentați și interpelarea.
Veți avea surpriza să constatați, în scris, domnule președinte de ședință și stimați ascultători, că șoferul guvernatorului Băncii Naționale a României are un câștig pe lună mai mare decât al președintelui țării.
Sunt convins că sunteți bine informat. Aveți cuvântul, domnule senator.
În ceea ce privește interpelarea, ea este adresată domnului Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe.
Permiteți-mi să vă felicit pentru numirea în onorantul post de ministru al afacerilor externe. În sfârșit, un profesionist a luat locul unui amator.
La Ministerul Afacerilor Externe vă așteaptă o grea moștenire, respectiv zecile de mii de cereri, cu o vechime de până la 6 ani, ale fraților noștri din Republica Moldova, în legătură cu redobândirea cetățeniei române.
Până acum, la Chișinău, calvarul pentru redobândirea cetățeniei române cuprinde următoarele etape:
1. depunerea cererii pentru programare în vederea depunerii dosarului, apoi se așteaptă 2 până la 6 ani pentru programare;
2. depunerea dosarului în vederea redobândirii cetățeniei române, cu cele 13 documente obligatorii. Apoi urmează o altă așteptare de 2 până la 5 ani până la verificarea și soluționarea dosarului.
3. în sfârșit, se continuă cu mai multe luni de așteptare până la publicarea în Monitorul Oficial a aprobării date de către ministrul justiției.
La toate acestea se adaugă și taxa uriașă, de 45 dolari SUA, reprezentând câștigul sau pensia pe o lună pentru cei mai mulți dintre solicitanți.
Vă solicit, domnule ministru, să-mi comunicați următoarele:
1. numărul cererilor pentru programarea depunerii documentelor, cu specificarea numărului lor și a numărului de ani;
2. numărul dosarelor de redobândire a cetățeniei care au o vechime mai mare de un an, din care câte pe ani calendaristici;
3. programul pentru soluționarea tuturor cererilor și dosarelor restante vizând redobândirea cetățeniei române în maximum 2 ani de zile.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfonul 1 pe domnul senator Aurel Ardelean, Grupul parlamentar al PRM, se pregătește domnul senator Ilie Petrescu.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului României.
## Domnule prim-ministru,
În Programul de guvernare 2005–2008, la Capitolul 18, Politica privind protecția mediului înconjurător, se menționează: „Ținând cont că un mediu sănătos este esențial pentru asigurarea prosperității și calității vieții și de realitatea că daunele și costurile produse de poluare și schimbări climatice sunt considerabile, Guvernul României promovează conceptul de de-cuplare a impactului și degradării mediului pe creșterea economică prin promovarea eco-eficienței și prin interpretarea standardelor ridicate de protecție a mediului ca o provocare spre inovație, crearea de noi piețe și oportunități de afaceri.”
Pentru protejarea și exploatarea echilibrată a resurselor mediului Guvernul României va acționa pe mai multe direcții, printre care punctul 5 se referă la „extinderea rețelei naționale de arii protejate și rezervații naturale, reabilitarea infrastructurii costiere a litoralului românesc, redimensionarea ecologică și economică a Deltei Dunării”.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să-mi comunicați care au fost măsurile adoptate de Guvernul pe care îl conduceți în vederea aplicării acestei prevederi a Programului de guvernare.
Vă mulțumesc. Solicit răspuns în scris. Mulțumesc, domnule președinte.
Mulțumesc, domnule profesor.
Îl invit la microfonul 1 pe domnul senator al PRM Ilie Petrescu și se pregătește domnul senator Petru Stan.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Interpelarea este adresată prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
Domnule prim-ministru,
Vă aduc la cunoștință că formularul E 112 asigură, teoretic, cetățenilor români dreptul de a fi tratați în unități medicale de pe teritoriul Uniunii Europene, pe baza asigurării de sănătate plătite în România. Este și cazul studentului Pîscu Aron din Baia de Fier, care prezintă ca diagnostic o tumoare subdurală la nivelul vertebrelor L2-L5, operată parțial în România.
Menționez că acest student, prin venituri proprii, a fost în Austria la Spitalul municipal al orașului Viena pentru consult de specialitate, indicându-i-se o nouă operație, ale cărei costuri au fost evaluate la 22.500 euro.
De aproximativ un an încearcă să obțină formularul E 112, dar raportul medical util pentru obținerea acestuia este refuzat în mod categoric de profesorul Exergian, Spitalul Bagdasar-Arseni. S-au făcut demersuri și la ministrul sănătății, domnul Eugen Nicolăescu, dar fără niciun rezultat.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să ne sprijiniți în demersurile noastre pentru ca acest student să poată beneficia de tratament în străinătate.
Senator PRM de Gorj, Ilie Petrescu.
Solicit răspuns în scris și oral.
În asentiment cu colegii noștri, îi urăm domnului ministru al sănătății Eugen Nicolăescu sănătate, dar să rezolvăm și situația unui student tânăr care vrea să fie un om sănătos, pentru că e un băiat frumos, simpatic și inteligent din județul Gorj.
Întrebarea este adresată prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
În județul Gorj, la Baia de Fier, există singurul zăcământ de grafit din țară. În această zonă se află două zăcăminte, unul localizat pe valea râului Galben, iar celălalt pe valea râului Ungurelașu, afluent al râului Olteț.
Vă solicit să mă informați următoarele:
1. Când se va face reanalizarea rezervei industriale de
zăcământ de grafit?
2. Ce rezervă industrială există?
3. Care este poziția Guvernului pe care îl conduceți cu referire la redeschiderea zăcământului de grafit de la Baia de Fier, județul Gorj?
A doua întrebare, dar care are cinci subpuncte.
...este adresată prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.
Conținutul întrebării:
În calitatea mea de senator de Gorj, în deplasările efectuate în teritoriu cetățenii județului m-au rugat să intervin în legătură cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care nu a efectuat plățile către cetățeni, reprezentând subvențiile pentru agricultură.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să mă informați următoarele:
1. Care este suma pe care o are de primit județul Gorj?
2. Când vor beneficia de aceste sume cetățenii din județul Gorj?
3. Care va fi graficul stabilit de APIA, în sensul de virare a subvențiilor cuvenite pentru cetățenii județului Gorj? Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris și verbal. Senator PRM de Gorj, Ilie Petrescu.
Mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfonul 1 pe domnul senator al PRM Petru Stan.
Aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată prim-ministrului Guvernului României, domnului Călin Popescu-Tăriceanu. ## Domnule prim-ministru,
Conform contractului de privatizare a SNP Petrom — SA, Guvernul condus de premierul Adrian Năstase a dat gratis poporului austriac rezervele de țiței și gaze naturale ale României. În plus, prin Legea nr. 555/2004 s-a stabilit că în fiecare an, din bugetul statului român, se plătește către firma OMV din Austria o anumită sumă, dar nu mai puțin de 50.000.000 de euro, pentru decontaminarea istorică a mediului.
Vă solicit, domnule prim-ministru, să-mi comunicați ce sume s-au plătit efectiv, pe această temă, în anii 2005, 2006 și 2007 către firma OMV.
Solicit răspuns în scris și verbal.
Senator PRM de Sălaj, Petru Stan.
A doua întrebare este adresată domnului Gergely Olosz, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Domnule președinte,
Guvernanții i-au asigurat pe cetățenii României în legătură cu privatizările de succes din domeniul energetic, fără a preciza însă al cui este succesul.
Românii au constatat că, la perioade scurte de timp, prețurile la carburanți, gaze naturale și energie electrică au înregistrat, de regulă, creșteri substanțiale.
Vă solicit, domnule președinte, să-mi comunicați, comparativ cu data privatizării, cu cât au crescut prețurile la carburanți, gaze naturale și curent electric, pe fiecare firmă în parte.
Vă mulțumesc. Solicit răspuns în scris și verbal. Senator PRM de Sălaj, Petru Stan. Mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Domnule secretar, aveți de oferit răspunsuri colegilor senatori Petru Stan și Gheorghe Funar.
Nu, domnule președinte.
Pentru domnul senator Vasile Dan Ungureanu, domnul senator Gheorghe Funar și domnul senator Radu Cristian Georgescu.
Da. Conform Regulamentului Senatului, se prezintă în plenul Senatului doar răspunsurile la întrebările și interpelările adresate de senatorii care sunt prezenți.
Vă rog.
Aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimate domnule senator, în legătură cu întrebarea dumneavoastră, precizăm următoarele:
În baza aprobării emise de Guvern, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române s-a desfășurat o procedură de licitație deschisă prin care s-au achiziționat autospeciale. O parte dintre acestea au fost destinate pentru dotarea posturilor de poliție din mediul rural. Repartizarea autovehiculelor în mediul rural s-a realizat în funcție de nivelul de dotare existent la data repartizării și de necesitățile operative, precum și cu luarea în considerare a necesității
respectării, la nivel de județ, a unui criteriu referitor la numărul posturilor de poliție existente pe raza de competență. O mare parte a posturilor de poliție care nu au încă în dotare autoturisme Dacia Logan noi au primit, prin redistribuire, alte autoturisme de serviciu.
Procesul de achiziționare a restului de autoturisme noi marca Dacia Logan, necesare completării dotării tuturor posturilor de poliție, se află în una din etapele de licitație, conform prevederilor legale. Definitivarea procedurilor este estimată a se realiza în semestrul II al anului 2008.
Anexăm prezentei o situație cuprinzând informații cu privire la numărul de autoturisme noi distribuite în mediul rural.
Cu deosebită stimă.
Semnează ministrul internelor și reformei administrative.
Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.
Îl consult pe domnul senator dacă este mulțumit cu răspunsul prezentat.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Parțial, sunt mulțumit cu acest răspuns. Este vorba de o propunere legislativă, de la începutul anului 2006, a Partidului România Mare, vizând dotarea cu autoturisme Dacia Logan a tuturor posturilor de poliție din comune. Ideea noastră a fost preluată de Guvern printr-o ordonanță de urgență. A uitat Guvernul să menționeze că a fost inițiativa PRM-ului, dar ne bucură faptul că în aproape toate comunele din România am văzut aceste autoturisme pe care scrie „Poliția rurală”. Inițiativa PRM-ului, însușită de Guvern... Poate că domnul ministru, în săptămâna aceasta, a patimilor, când merge la spovedanie, va recunoaște inițiativa noastră. Dar am constatat că mai sunt județe și mai sunt comune unde încă nu s-a făcut această dotare. De pildă, în județul Cluj, sau am fost în urmă cu vreo două-trei săptămâni în județul Vaslui, unde președintele consiliului județean, fostul dumneavoastră coleg din Senatul României, domnul Corneliu Bichineț, ne-a relatat dezamăgit că în 22 de comune din județul Vaslui încă nu s-au adus aceste autoturisme.
Mă bucură faptul că Guvernul, în sfârșit, organizează licitația pentru finalizarea acestei proceduri și ne-am bucura ca până la sfârșitul acestui an să vedem în toate comunele României realizată această inițiativă a Partidului România Mare, în folosul cetățenilor.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Sigur, în această sesiune se va rezolva această chestiune cu mașinile și vom vedea dacă de la toamnă nu vom rezolva și problema cu bărcile.
Vă mulțumesc.
Mai aveți vreun răspuns?
Nu, domnule președinte.
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Mulțumesc.
Vă rog să prezentați în scris celorlalți colegi. Dacă ceilalți reprezentanți ai Executivului au de oferit răspuns domnului senator Gheorghe Funar? Împreună cu Domnia Sa asigurăm continuitatea lucrărilor Senatului în această seară.
Vă rog. Aveți cuvântul. Microfonul 2.
Eu vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Onorat Senat și stimați reprezentanți ai Guvernului prezenți în aula Senatului României, am să vă surprind cu afirmația următoare. De data aceasta, eu solicit Guvernului să amâne un răspuns pe care l-am solicitat ministrului transporturilor, domnul Ludovic Orban. Solicitarea mea se referă la numărarea zborurilor efectuate de primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, în acest mandat, din vara anului 2004 până în prezent, dar până astăzi nu a reușit Guvernul să numere...
Domnule senator, vă rog frumos, sunteți la tribuna Senatului, vă rog să nu faceți astfel de afirmații despre domnul primar Emil Boc, în sensul că ar zbura. Despre ce zboruri poate să fie vorba?
Este vorba de zboruri „Tarom”. În cei patru ani de mandat a lipsit mai mult de doi ani din primărie...
Zboruri cu avionul?
Da, zboruri cu avionul. Am solicitat numărul zborurilor și să vedem cât au costat aceste zboruri. Din informațiile pe care le am, au costat peste un miliard de lei, pe care i-a plătit de undeva, și ne interesează toate aceste lucruri. Aștept răspunsul din partea Guvernului în legătură cu numărul acesta uriaș de zboruri, primarul municipiului nostru, domnul Emil Boc, fiind campion mondial la absențe din primărie și la zboruri cu avionul.
Mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Și, pentru că tot sunteți prezent, în numele celor 137 de senatori, dați-mi voie să vă aduc la cunoștință o notă extrem
de importantă, întrucât, în urma dezbaterilor de astăzi, au mai fost depuse la secretarul general al Senatului încă șapte proiecte de lege adoptate de către Parlament, respectiv:
– Lege pentru înființarea comunei Suhurlui, prin reorganizarea comunei Rediu, județul Galați;
– Lege privind înființarea comunei Otelec, prin reorganizarea comunei Uivar, județul Timiș;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2007 pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate;
– Lege pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2007 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.
În situația în care apreciați, domnilor senatori, că aceste legi conțin prevederi neconstituționale, aveți posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională.
Vă mulțumesc.
Vă rog să-mi permiteți să declar închisă ședința Senatului. Mâine Senatul lucrează în plen dimineață, la ora 13.00 avem Biroul permanent, iar după-amiază avem ședințe pe comisii.
Domnul senator Gheorghe Funar, o ultimă intervenție în această seară.
Vedeți, eu nu am făcut pauză după ce am spus „o ultimă intervenție”.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În ipoteza în care mai suntem în transmisie radio, permiteți-mi să le urez radioascultătorilor care ne-au urmărit și urmăresc cu interes lucrările din Senat sărbători fericite și petrecere frumoasă!
## **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:**
Mulțumesc.
Același lucru, în numele conducerii Senatului: Paște fericit pentru toată lumea!
Sănătate multă și seară bună!
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#144532„Monitorul Oficial“ R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea“ București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 318.51.29/150, fax 318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul de vânzări și informare, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 și 410.47.30, fax 410.77.36 și 410.47.23 Tiparul: „Monitorul Oficial“ R.A.
&JUYDGY|267909]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 42/30.IV.2008 conține 28 de pagini.**
Prețul: 11,20 lei
Acum, când acest Guvern este cu un picior în posteritate, domnul Tăriceanu afirmă: „Anul 2008 va sta sub semnul restrângerii cheltuielilor și sub semnul prioritizării clare a proiectelor.” Nemiloasă exprimare, din categoria acelora care îmi pun nervii la grele încercări. Las deoparte verbul „a prioritiza”, care sună foarte bine în limba română. Mai grav este că la final de mandat, tocmai acum, răsare nevoia de a gândi în funcție de proiecte. Dacă analizezi corect, această administrație a funcționat pe bază de încropeli. Au fost doar valuri, nu tu strategie de preaderare, nici de postaderare, nu metodă, nu consecvență, nu analiză și, firesc, nu rezultate.
Am avut parte de originale inovații legislative: exces de ordonanțe de urgență care au modificat, au modificat modificarea, au completat sau, mai grav, au încălcat legi organice. Nu mai departe, acum câteva zile, mai exact joi, 17 aprilie 2008, Guvernul a emis o ordonanță de urgență care modifică Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 referitoare la aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției. Din nou, se modifică legile justiției la doar trei zile de la promulgare.
Într-o conferință de presă organizată la Buzău, unde premierul se afla într-un pelerinaj electoral sub denumirea ipocrită „Prilej pentru lansarea «Ghidului întreprinderile mici și mijlocii»“, chestionat fiind pe tema corupției, acesta nu ezită să lovească în magistrați, cu adresă directă la judecători:
„A trebuit chiar să emitem joi o ordonanță de urgență pentru modificarea modalității de desemnare a magistraților. Nu e suficient interviul, este necesar concursul și este nevoie de o bună pregătire profesională.”
Continuă pe aceeași temă, cu referire la salariile foarte mari ale judecătorilor: „Tocmai de aceea trebuie să fim eficienți în lupta anticorupție.” Vorbe pentru electorat, ameliorări stilistice pe tema corupției – dă bine în campanie!
Am însă _in intimo meo_ bănuiala că acele concursuri vor fi niște trucaje pentru ca anumite rubedenii, anumiți amici, copii de familie și de condiție sau loaze sus-puse să intre în magistratura atât de râvnită și bine plătită. Credeți că mă înșel?
Oricum, de o bună vreme tema justiției a trecut în penumbră, dar domnul Tăriceanu, acest vanitos afectat, mare maestru al eufemismului, nu doarme, ci tace și face. Veghează. Vă amintiți acele pachete de legi trecute cu asumarea răspunderii guvernamentale? Toate s-au dovedit a fi rezultatul morbid al unei ambiții descentrate. Deliberarea, care trebuia să aibă loc aici, cu noi, a fost subminată de un radicalism surescitat și reformator la acea dată.
Din cauza încâlcelilor legislative și a demagogiei politicianiste, România a pierdut patru ani. Nu s-a pus piatră pe piatră în țara asta și totuși, trecându-se în revistă amintirile, premierul afirmă: „De opt ani de zile economia românească a cunoscut performanțe notabile.”
În acești 8 ani se include și guvernarea PSD... Dar parcă noi nu făcusem nimic bun! Din perspectiva acestui PNL, formațiunea mea politică se trage din același trunchi cu PD-L-ul, adică din FSN. Aceasta poate trece drept înjurătură de mamă dacă nu aș întrevedea unde vrea să bată cu aceste insistențe. Altfel spus, PD-L este, în fapt, tot partid de stânga, dar face pe niznaiul. O apă ne spală și pe noi, și PD-L-ul, suntem de aceeași parte și de aceeași teapă.
Domnule Tăriceanu, aveți momente când sunteți un combativ romanțios. Afirmați despre PD-L că este „un partid prezidențial fără scrupule și ideologie”, dar nu excludeți cooperarea politică viitoare cu acesta.
Dar să vedem ce este, într-adevăr, PNL. Ne spune limpede alt vanitos afectat, domnul Constantinescu, proaspăt retras definitiv din viața politică spre societatea civilă vlăguită și derutată, dar foarte probabil candidat la președinție în viitor:
„Din acest moment, PNL va trebui să ofere o alternativă viabilă pentru societatea românească, să elimine falsele partide care reprezintă doar confiscarea unor idealuri în beneficiul unor grupuri de interese.”
Este o glumă? Nicidecum. Poate de aici încolo să reprezentați ceva, până acum am văzut cine sunteți. Treaba cu idealurile confiscate chiar nu mă interesează. Chiar și eu mai țin încă la sănătatea mea!
Congresul în urma căruia a avut loc fuziunea PNL-AP s-a încheiat prin emiterea unui document programatic, „Manifest pentru o politică pragmatică și civic-liberală”. Ard de nerăbdare să-l lecturez, sincer.
Supranumit „chiriașul ideal al birocrației de stat”, Adrian Cioroianu a fost un an ministru al afacerilor externe, îndeplinind o funcție în care nu știa ce trebuia să facă, aș zice chiar o misiune imposibilă. Este reprezentantul de frunte al PNL, care mima prin imitație permanentă principii și concepte mari citate în ziare și reviste elitiste – vezi „Dilema”. A fost un an pierdut evident pentru politica externă a României. Al câtelea oare?
În zilele demisiei colegului nostru – apropo, nu l-am mai văzut prin Senat –, media românească scria: „Cazul Cioroianu este, în special, deprimant, pentru că a rănit o generație care țintea buna-cuviință. El, ca și alți liberali, reprezintă o breșă prin care vechea patimă a imposturii de succes a picurat atâtea generații.”
Un alt tip de vanitos afectat este candidatul la Primăria Capitalei, domnul Ludovic Orban. El se găsește în continuă stare de alarmă afectivă: „Candidez pentru că sunt sensibil la cum arată Bucureștiul. Energia mea este declanșată de problemele oamenilor. Sunt sensibil când cineva aruncă gunoi pe stradă, când se fac gropi în asfalt. Vreau ca Bucureștiul să devină o Viena a Balcanilor!”.
Acest tip de manifestare a afectelor, pentru cine cunoaște cât de cât lumea și oamenii, apare la cineva care nu are alte posibilități de a-și atinge obiectivul, care nu mai crede în alte posibilități. Din ce partid este domnul Orban? PNL – și chiar vicepreședinte național –, partid intrigant care s-a lipit de putere și încearcă să se ajute electoral. Candidatura lui Orban nu prezintă idei, ci caută atenție, solicitând, prin orice mijloace, menținerea PNL în discuțiile de dinaintea alegerilor generale. Cred că este cazul să mă sustrag de la acest abisal. Mi-am pierdut și eu răbdarea, ca și dumneavoastră de altfel.
Închei, nu înainte de a-i aminti domnului Orban că Bucureștiul este o emblemă a Balcanilor, așa cum arată el astăzi.
A! Era să uit. Am și eu la mine, la Roman, un așa-zis liberal modern și european. A oscilat el o perioadă când la PNL, când la PD-L, până când cineva sau ceva l-a convins pe moment să se oprească la PNL. Timp de trei ani și jumătate a dirijat și, desigur, a aranjat tot: de la licitațiile cu sute de miliarde pentru propriile firme, până la așa-zisele concursuri pentru directori de licee și școli – aduși chiar din alte localități, numai fideli și interesați să fie! – și încheind cu investițiile pregătite pentru amicii din lumea interlopă.
Așa că, la centru sau în teritoriu, situația este, de fapt, aceeași. Asta ca să nu ne mai ascundem după deget! Vă mulțumesc.
Toate acestea trebuie înfăptuite, avându-se în vedere că este necesar ca omenirea să se dezvolte în continuare prin eficientizarea consumurilor energetice, simultan cu măsurile de vindecare a rănilor făcute până acum asupra mediului înconjurător.
Cu toate acestea, nu trebuie să cădem în extrema că este necesar să ne întoarcem la natură, așa cum îi îndemna Jean Jacques Rousseau pe contemporanii săi, dar pe baza altor considerente. Noi trebuie să progresăm, dar după alte concepte care trebuie să excludă orice acțiune de distrugere a echilibrului în natură.
Am votat până acum foarte multe legi în acest sens și am creat în țară baza logistică a orientării dezvoltării spre cele spuse, dar nu trebuie să exagerăm, căzând într-o altă extremă. Este vorba de o tendință a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile de a transforma România într-o țară a parcurilor naționale, a parcurilor naturale, a rezervațiilor naturale sau a ariilor protejate. Desigur că nu se pune problema ca aceste acțiuni să fie blocate sau anulate, ci se pune problema doar de a le realiza cu discernământ, stabilindu-se corect o analiză privind arealul fiecărui proiect și efectele pe care acest areal le are asupra intereselor și dezvoltării comunităților din zona respectivă.
Nu este mult timp de când în comuna Tărlungeni din județul Brașov a avut loc o dezbatere publică pe tema înființării unui parc natural pe o suprafață de aproximativ 30.000 de hectare, atenție!, pentru a proteja viața a cinci specii de fluturi care să poată zbura prin aceste multe hectare. Proiectul a fost depus la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile de către un cercetător de la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice din Brașov, care are preocupări legate de fluturi.
Această zonă pe care noi, Senatul României, am votat-o ca fiind cuprinsă în dezvoltarea domeniului schiabil constituie singura șansă de dezvoltare a acestui perimetru care cuprinde, de fapt, șase localități: patru din județul Brașov, una din județul Covasna și una din județul Prahova.
Mai trebuie specificat aici că aceste propuneri pe care le face Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile trebuie să țină totuși cont și de legile pe care noi le votăm și le lansăm pe piață și aceste proiecte, chiar dacă vin la ei, trebuie să fie armonizate cu legile pe care noi le-am dezbătut.
Dezbaterea publică a demonstrat clar că arealul propus pentru acest proiect este enorm și ar îngrădi total proiectul votat de noi pentru dezvoltarea domeniului schiabil și a turismului în România.
Cu această ocazie, atenționez Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile să-și analizeze mai atent aceste proiecte și să nu se lase dus de curenții aerieni, fiindcă țara trebuie să se dezvolte, iar noi, cu toții, trebuie să o ajutăm, nu să-i blocăm nejustificat dezvoltarea.
La localizarea acestor proiecte și la delimitarea spațiilor asociate trebuie avută în vedere ideea că oamenii trebuie ținuți într-un echilibru cu natura prin toate acțiunile pe care le desfășoară, și nu trebuie blocată evoluția lor socială și economică atunci când nu este cazul. Cred că nu este bine să ajungem să trăim cu toții într-o rezervație naturală care se va chema România, unde să vină turiștii pentru a le arăta cum se aprinde focul prin frecarea a două vreascuri.
Personal, am dus multe bătălii până acum. Niciodată nu m-am gândit dacă aceia care îmi sunt contracandidați sunt bărbați sau femei, m-am gândit dacă sunt mai buni decât mine și prin ce.
Eu cred că o competiție, indiferent de domeniul în care ea se duce, trebuie să fie o competiție pe valoare, pe experiență și cunoștințe, pe capacitatea dovedită de a-ți asuma anumite servituți publice. Astfel îmi doresc să se petreacă lucrurile de acum încolo și în România. Mă voi strădui ca prin exemplul meu personal să ajungem acolo. Îmi exprim speranța că și dumneavoastră, colegii mei bărbați, inclusiv cei implicați în competițiile electorale în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, gândiți la fel. Tuturor să ne dea Dumnezeu înțelepciunea să scoatem la iveală ce este mai bun și mai valoros în noi și, mai ales, ce este mai folositor oamenilor.
Vă doresc dumneavoastră și tuturor românilor sărbători luminate și Paște fericit!
Vă mulțumesc.
De asemenea, ținem să atragem atenția celor care iau decizii înveșmântate politic că din totalul de elevi și preșcolari ai județului 30% învață la Târgu-Mureș. Le mai aducem la cunoștință și faptul că, în momentul de față, în municipiu sunt lucrări în curs la 12 unități școlare, iar, din lipsa fondurilor, acestea au fost sistate. Suntem conștienți că și copiii din comunele unde au fost alocate fondurile au nevoie de condiții mai bune de instruire și educare, însă prin alocări disproporționate de fonduri nu se vor rezolva problemele din învățământul mureșean. În vreme ce o grădiniță dintr-o comună primește câteva miliarde de lei vechi, pe care nu are capacitatea de a-i cheltui, Primăria și Consiliul local Târgu-Mureș se văd în situația de a căuta o soluție viabilă pentru găsirea unui amplasament, construirea unui imobil, pentru ca un liceu cu prestigiu din Târgu-Mureș să-și poată continua activitatea.
Cum poate fostul prefect să se bazeze pe susținerea târg-mureșenilor, când în exercitarea mandatului, în loc să se concentreze asupra intereselor cetățenilor, a lăsat unitățile de învățământ din Târgu-Mureș fără fonduri pentru susținerea investițiilor? Este un exemplu tipic al felului în care a gestionat interesele municipiului reședință de județ: abandonat, fără stadion și fără baze sportive, fără patrimoniu, fără parc tehnologic!
Toate proiectele orașului au stat mereu la cheremul guvernanților, dar au constituit doar pârghii utilizate pentru a-l bloca pe primarul Dorin Florea. De fapt, nu primarul a fost blocat, ci dezvoltarea municipiului Târgu-Mureș.
Doamnelor și domnilor senatori,
Chiar dacă suntem în pragul alegerilor, și se știe că în timpul campaniei electorale se intensifică lupta pentru câștigarea voturilor, totuși, cred că există o limită, iar astfel de măsuri nedrepte și imorale nu sunt demne de ministerul de care am amintit, indiferent de culoarea sa politică.
Vă mulțumesc.
Regulamentul nostru – vorbesc de Senat acum, Regulamentul Camerei Deputaților nu are rost să-l discut aici – spune: „Concediile se acordă pentru motive de boală sau interese personale.” Știți foarte bine că într-o sesiune există posibilitatea unui concediu de opt zile, din care patru zile se acordă de către președintele Senatului, iar celelalte patru zile de către Biroul permanent. În ceea ce privește concediile fără plată, acestea se pot lua numai pentru probleme de interes personal.
Deci candidatura unui senator pentru alegerile locale – la colegii senatori mă refer în momentul de față –, participarea lui în campanie îl împiedică să fie prezent la lucrările Senatului și ne putem trezi, lucru care deja a început să se simtă, în situația în care Senatul nu poate lucra în această perioadă de timp. Și este valabil și pentru Camera Deputaților.
Personal, și conform legislației pe care o avem, consider că în momentul de față parlamentarul care participă la o asemenea campanie electorală este în conflict de interese cu Camera. Interesul Camerei este acela de a lucra, este, conform Constituției, de a exercita acele atribuțiuni constituționale pe care le are. Obligația lui legală, morală și regulamentară este de a participa la toate lucrările Camerei din care face parte. Or, iată că în momentul de față se află într-o asemenea situație.
Va trebui să dăm și un răspuns în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și voi susține acest punct de vedere, pentru că este absolut legal. Într-o asemenea situație, părerea mea – și-i sfătuiesc pe colegii parlamentari să procedeze în acest mod –, pentru cei care vor să solicite concedii pe perioade mai îndelungate, este ca aceștia să și motiveze, iar în motivarea pe care o fac să menționeze și faptul că nu sunt în situația de a candida, pentru că acesta nu mai este un interes personal.
Al doilea lucru: sugestia mea este, dacă vor să respecte legea – și cred că vor să facă acest lucru –, vor trebui să demisioneze din Camera respectivă, astfel ca în locul lor să vină altcineva, conform listelor – încă mai avem această posibilitate –, și să ținem Camera în stare de funcționare. Dacă și în cealaltă Cameră lucrurile sunt în aceeași situație, înseamnă că trebuie să ținem Parlamentul țării în stare de funcționare. Altfel, el nu va putea funcționa și vă rog să constatați că acest lucru începe deja să se simtă.
Mai am o singură observație de făcut. Am venit azi-noapte de la Botoșani prin Suceava și am constatat că, deja, pentru unele formațiuni politice a respecta legea este un mare lux sau a respecta legea nu este pentru ele. Probabil că ele sunt undeva deasupra legii sau nu știu cum. Mergeți în Buzău și veți vedea niște panouri uriașe care îl reprezintă pe domnul..., candidatul la nu știu ce. Nu am observat acest lucru pentru că era întuneric, era noapte, dar se vedea figura domnului Cezar Preda, figură care tronează extraordinar în tot Buzăul.
Deci, pentru unii, campania a început. De ce a început și cine vor fi cei care vor lua măsuri în privința celor care încalcă în mod flagrant legea și care nu au niciun fel de respect? Cred că cea mai importantă măsură ar trebui să o ia cei care votează. Să votezi oameni care încalcă flagrant legea și să-i trimiți în Parlamentul țării sau în structuri ale organelor locale ar fi o greșeală extraordinar de mare.
Vă mulțumesc pentru atenție.
În ceea ce privește sprijinul financiar acordat în prezent, acela de 0,3 lei pentru litrul de lapte de bovină și de 0,2 lei pentru litrul de lapte de ovină, fermierii solicită majorarea acestora la 0,5, respectiv 0,4 lei pe litru.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost pichetat pe 18 martie de către circa 200 de fermieri care solicitau reducerea prețului la motorina pentru agricultură cu 50% și acordarea subvențiilor aferente anului 2007. Aceștia au solicitat măsuri ferme, transcrise în acte normative, precum și fonduri financiare care să ajungă la fermieri în timp util. Subvențiile neacordate de anul trecut sunt de circa 500 de milioane de lei. Totodată, consider că decizia Guvernului de a acorda un leu pentru litrul de motorină este o măsură pur electorală.
## Doamnelor și domnilor,
Următorul protest al Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură se va desfășura în București. Dacă solicitările nu vor fi soluționate, agricultorii își vor continua protestul la Bruxelles. Țările Uniunii Europene acordă sprijin substanțial sectorului agricol, acesta fiind unul dintre sectoarele de interes general în cadrul Uniunii Europene. Se pare că autoritățile române nu au înțeles încă acest lucru și continuă să neglijeze sistemul agricol și așa extrem de vulnerabil. Vă mulțumesc.
Raportul întocmit de comisie este de respingere. Legea este organică.
Vă solicit răspuns în scris și verbal.
Senator PRM de Gorj, Ilie Petrescu.
Și a doua întrebare, domnule președinte de ședință, și vă mulțumesc...