Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ben Oni Ardelean
Discurs
În ceea ce privește proiectul pe care colegul meu din Comisia pentru politică externă l-a citit mai devreme, domnul Nasra, vreau să vă spun o scurtă povestioară.
În urmă cu vreo 20 de ani eram undeva în afara țării și urmăream cu mare interes decizia care va fi luată privind România. Eram într-o zonă gri. Eram într-o situație disperată. Pentru cei care vă mai aduceți aminte de acele momente, știți că era extrem de important ca, într-un context ca acela, România să fie primită în acest club select de securitate, care să ne ofere siguranță, stabilitate și viitor. Am fost extrem de fericit să primim atunci – cred că toți vă aduceți aminte – vestea că România a fost acceptată în NATO. La fel cum cred că cei din Macedonia, astăzi, sunt fericiți că primesc din partea Parlamentului României, a noastră, a tuturor – și, sper, în unanimitate –, un vot pentru ca această țară să acceadă în acest for de securitate extrem de important.
De aceea, în numele Partidului Național Liberal, vreau să susțin încă o dată, cu toată convingerea, că este un lucru bun să putem accepta Macedonia de Nord pentru a face parte din NATO.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.