Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cristiana Irina Anghel
Discurs
În Comisia juridică, cu o zi înainte, am fost pentru susținerea acestei inițiative legislative. Bolnavă fiind, am stat două ore, am stat cuminte, am așteptat ca să-mi susțin punctul de vedere. Da? Și constat a doua zi, când mă uit pe internet, că respectiva lege fusese deja cu aviz negativ cu o săptămână înainte. Ce bătaie de joc poate să fie de un coleg să nu-i spui lucrul acesta!
Și a treia la mână. Birourile permanente – da? – se întrunesc și vorbesc. Și constat, la un moment dat..., culmea, deformație profesională, eu sunt intelectual prin definiție, citesc..., citesc mult, uneori și lucruri proaste, precum procesele-verbale, ultimele două procese-verbale ale Birourilor permanente, în care un domn senator spune că ar trebui să ne fie interzis dreptul de a discuta inițiativele legislative, dar ce ne facem cu „doamna”?! „Doamna” fiind eu! Și pe urmă vorbește de „tărtăcuțele” colegilor senatori, că trebuie să-i lăsăm să scoată tot din „tărtăcuțe”. Aici sunt cuvintele. Îi cer domnului să-și ceară scuze tuturor colegilor. Dacă dumnealui simte că are tărtăcuță, nu are decât, noi ceilalți nu avem. Avem niște capete bine mobilate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.