Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Florica Cherecheș
Discurs
## Vă mulțumesc.
## Dragi colegi,
În ultimii ani, o parte din clasa politică a făcut front comun pentru a salva câțiva demnitari care erau acuzați de plagiat.
În acest context, etica și integritatea academică au avut foarte mult de suferit, iar mediul academic onest din România a fost pus în situații stânjenitoare de prea multe ori.
Parlamentul a avut ocazia să corecteze această lege de două ori, însă nu a făcut-o.
Prima dată, așa cum spunea și domnul președinte, Legea de aprobare a Ordonanței Guvernului privind soluționarea plagiatelor a fost mutilată în Parlament, apoi a fost retrimisă spre reexaminare de Președinție, însă ea a fost transmisă fără modificări la promulgare. În aceste condiții, Partidul Național Liberal a contestat legea de aprobare a ordonanței la Curtea Constituțională și aceasta a decis că legea este neconstituțională în totalitate.
Problema plagiatelor nu este o problemă individuală, a unui doctor sau a unei universități, ci este, din păcate, o problemă națională.
Plagiatul este un malpraxis academic, iar imaginea României a avut de suferit mult în ultimii ani din această cauză.
Este cazul să facem curat în universități și să ajutăm România și universitățile din această țară să-și recâștige locurile în topurile internaționale, în funcție de performanțele academice, și nu doar în topurile negre de plagiate răsunătoare.
Din aceste motive, Partidul Național Liberal se va abține la acest vot, pentru că solicitările venite din partea Președinției României, prin cererea de reexaminare, nu au fost preluate în totalitate în textul supus astăzi votului plenului Camerei Deputaților, pentru a se asigura transparența și accesibilitatea informațiilor, acordarea și retragerea titlului de doctor, în condiții care să elimine orice suspiciuni, precum și pentru asigurarea unor standarde de calitate și etică profesională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.