Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2009
Informare · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
În conformitate cu art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisia a fost sesizată cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005.
La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice, precum și avizul negativ al Comisiei pentru buget, finanțe și al Ministerului Finanțelor Publice.
Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, în sensul modificării modului de salarizare a președintelui, a vicepreședintelui, a directorului general și a personalului de
specialitate, astfel încât salariile de bază, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale acordate să nu depășească prin cumul nivelul venitului corespunzător funcției de secretar de stat, potrivit legii.
Comisia propune plenului respingerea inițiativei, din următoarele considerente: nivelul de salarizare a funcțiilor din această instituție nu poate fi asimilat cu cel al unei funcții publice, prin prisma faptului că activitatea, atribuțiile și responsabilitățile acestora privesc reglementarea și supravegherea piețelor financiare, în vederea menținerii unei stabilități financiare optime la nivel național.
La nivelul Uniunii Europene, se are în vedere întărirea capacității instituționale a autorităților de supraveghere a sistemelor financiare, prin consolidarea puterilor și competențelor tuturor autorităților de supraveghere.
Propunerea face parte din categoria legilor organice.
La lucrările comisiei au fost prezenți 18 deputați.
Raportul comisiei a fost adoptat cu 8 voturi pentru și 7 voturi împotrivă.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.