Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 aprilie 2022
Declarații politice · adoptat
Simona Bucura-Oprescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, de disciplină și imunități* au fost sesizate spre dezbatere în fond asupra Proiectului de lege* privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. – S.A.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Camera decizională.
La întocmirea prezentului raport comun, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ, punctul de vedere negativ al Guvernului1