Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Lucian Nicolae Bode
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru transporturi și infrastructură și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate spre dezbatere pe fond cu această propunere legislativă.
- Camera Deputaților este Cameră decizională.
- Senatul, în ședința din 9 decembrie 2013, a respins
- propunerea legislativă.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest act normativ. Comisia pentru apărare și Comisia pentru administrație publică au avizat negativ propunerea legislativă.
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în scopul reglementării unor aspecte practice în ceea ce privește utilizarea pneurilor pentru sezonul de iarnă.
Astfel, se au în vedere modificarea definiției noțiunii de anvelope de iarnă, precum și prevederea expresă a perioadei din an în care este aplicabilă obligația privind dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
În urma examinării propunerii legislative, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente.
Referitor la redefinirea noțiunii de anvelope de iarnă, precizăm că aceasta nu poate fi acceptată, întrucât textul actual în vigoare face trimitere la Directiva 23 din 1992 a Comisiei Europene, a Consiliului, din 31 martie 1992, privind pneurile autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și montarea lor și la Regulamentul nr. 30, regulamentul Comisiei Europene.
Identificarea anvelopelor de iarnă numai prin utilizarea literelor/simbolurilor „M+S” este limitativă, acestea fiind în prezent marcate „M+S”, „M.S.”, „M&S” sau cu alte simboluri.
Începând din anul 2011, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2011, s-a introdus obligativitatea ca autovehiculele care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei să fie echipate cu anvelope de iarnă.
Potrivit prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.