Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2025
Informare · informare
Florin-Claudiu Roman
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2025 privind stabilirea unor măsuri pentru implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice.
La întocmirea prezentului raport comun, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Suntem Camera decizională.
În conformitate cu dispozițiile art. 62, 64 și 133 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, membrii celor două comisii* au examinat proiectul de lege în ședințe separate.
În urma dezbaterilor și a punctelor de vedere exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților un raport comun de adoptare, în forma adoptată de Senat, cu amendamente respinse, cuprinse în anexă*, parte integrantă a raportului comun. Conform prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituție, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.