Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2017
Informare · adoptat tacit
Costel Neculai Dunava
Discurs
În conformitate cu prevederile art. 95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere pe fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L193/1 din data de 19 iulie 2016, transmis cu adresa PL-x 289/2017.
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat tacit. Membrii Comisiei pentru buget, finanțe...
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016, care are drept obiectiv combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale și transferul profiturilor, stabilind norme în șase domenii specifice, printre care: deductibilitatea dobânzii, impozitarea la ieșirea activelor, trecerea de la scutirea fiscală la acordarea de credite, norme privind societățile străine controlate, precum și o normă generală antiabuz.
Membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședința din 17 octombrie 2017.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii comisiei prezenți la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună spre dezbatere plenului Camerei Deputaților respingerea Proiectului de lege privind transpunerea Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L193/1 din 19 iulie 2017, deoarece acesta reprezintă o preluare fidelă a dispozițiilor directivei și are nevoie de o adaptare a normelor în raport cu realitățile naționale existente. Este de menționat faptul că Ministerul Finanțelor Publice a inițiat deja demersurile necesare
pentru elaborarea și adoptarea unui proiect de act normativ care să asigure transpunerea directivei. Actul normativ va respecta atât termenul de transpunere, cât și armonizarea legislației europene cu dreptul intern, fiind necesară luarea în considerare a sistemului național de impozitare a societăților.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.